Clepsidră pentru creuzetul hazardului

Mă-ntrebam dacă hazardul are vreun fel de preludiu

Ştiut, neştiut, dacă tre’ să-l folosim anume, conform unui studiu

Sau doar aşa, cum ne place nouă, la pură-ntâmplare?…

Cu văzduh, echinici, universuri, donări de sânge şi zburătoare,

Înşirate de-aiurea spre cer, fără vreun fel de rost,

Fără orânduieli în ce va veni sau tot ce a fost?…

 

Dacă prin clepsidră se prelinge miere, ori doar venin,

Clipe de desfătare sau doar simple momente de chin,

Disperări ori iluzii, ale dumitale sau poate doar ale mele,

Sau numai împărtăşelile noastre când ne prefacem în iele?…

Cred că e tot ce se scurge între cele mai probabile sinucideri,

Ale chinuitelor noastre suflete, ce se petrec prin lume aşijderi

Şi se topesc contopind-se în creuzetul ce le stă dedesubt

– Să le prindă fiecare rotocol de fum de ţigară şi sorbitură din vinul băut –

Ca apoi Creatorul să le fiarbă din nou spiritele dimpreună, îmbrăcat în straie noi de duminică,

După ce s-a prins că procesul nu a reuşit să producă nici măcar o reacţie chimică…

 

Trecând la reproşuri: la trecerea dintre lumi, unde naiba erai, unde eram eu,

Când te aşteptam să-ţi pictez gândurile negre cu vopsea corai sau tonuri de curcubeu?

Unde eşti acum, când şoarecii mi-au ros toate visurile,

Mâncate la dumneata în birou pe pereţi în toate înscrisurile,

Lângă clepsidra cu pietricele care se bat să oprească această trecere

Reuşind să încremenească o clipă, un pic să se-mpletice,

Toată plină de praf şi de ochi vii, din creştet până-n călcâi,

Care mă aruncă-n uitare şi mă sfredelesc apoi, precum dorul dintâi…

 

Spune-mi, cum să învăţ să privesc prin ochii tăi mari,

Să văd cum vezi dumneata lumea, când aşa de rar o priveşti fără ochelari

Care stau să ascundă ochiului meu cele mai grave mirări

Şi răspunsuri mult aşteptate la miile mele de întrebări…

(Doar la ochiul din ceafă, care râde ades, cu câte vreun nou fel de înţeles

M-aş putea lăuda câteodată cu oareşce acces,

Când slobozi câte-o vorbă mai apăsată, cu care mai dai din greşeală peste altă ceafă, plecată…

Uneori şi cel din frunte mă amuză profund,

Când în ludica lui sclipire mă las să m-afund

Dar apoi, nu ştiu cum faci, că încerci să-l străpungi

Cu furculiţa, cu toporul, cu drujba şi două cuţite lungi

Şi nu poţi nici la un milion de mile depărtare de el să ajungi…)

Multioculara mea, spune-mi rogu-te, cum aş putea

Să intru măcar pentru o clipă în pielea ta

Ca să scap de orice nevoie de „dumneata”?…

Spune-mi: ce să mă fac dacă, de fapt, eu nu doar te plac

Ci chiar

Te iubesc?…

 

Fată, dumneata ai înţeles?!…

 

P.S.

De unde oare, frate,

Senzaţia asta de imponderabilitate?…clepsidra Vazluca

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s