TERORISM TEATRAL DE AUTOR: FELIX ALEXA

terorism

„Piesa fraţilor Presniakov este de o subtilitate extraordinară. Demonstrează că nu e neapărată nevoie de cadavre pentru ca undeva, în adâncul nostru, să murim încet sub teroarea propriei vieţi cotidiene. Având totuşi iluzia fericirii…”, mărturiseşte regizorul Felix Alexa în caietul-program al acestui spectacol găzduit de Sala Atelier a TNB.

Piesa poate. Spectacolul nu musai.

Aceşti noi Ilf și Petrov, pe numele lor Oleg și Vladimir Presniakov, scriu în tandem şi sunt cei mai jucați dramaturgi ruși după Cehov. E posibil ca tematica pe care o abordează şi simplitatea textelor lor, inteligente, dar nu geniale, sărăcuţe pe alocuri până la esenţial, deci universale, să le fi asigurat această faimă internaţională. Poate şi montările în diferite viziuni regizorale, mult mai reuşite decât cea găzduită de Naţionalul bucureştean.

S-a vorbit despre “vizionarismul” fraţilor Presniakov, care au adus pe scenă această piesă în 2002, când subiectul nu era atât de actual, iar ei ar fi intuit felul în care se va dezvolta acest flagel.

Cum??? Nu ştie nimeni că în anul precedent, la 11 septembrie 2001 şi multă vreme după, inclusiv în momentele în care acest text s-a definitivat pe hârtie, toată planeta a vorbit fix despre asta? În cel mai mediatizat eveniment contemporan, care a bătut cu siguranţă la audienţă toate campionatele mondiale de fotbal din istorie, puse cap la cap? Cred că orice copil de grădiniţă a priceput încă de pe atunci, fără să-i fi explicat mama sau educatoarea, că pericolul există, că pluteşte în aer, că poate veni la fel de bine dinspre lăptar, vecinul bunicii, vânzătorul de ziare sau colegul lui de băncuţă, cu care tocmai a construit un elicopter din lego.

La fel de clar era pentru toată omenirea că terorismul nu e un fenomen circumscris unei anume zone geografice, că e transfrontalier, că are la bază cauze sociale, economice, politice, ideologice şi, prin toate acestea, profund umane. Că teroarea şi răspândirea ei (pentru o lume care a cunoscut de-a lungul istoriei numeroase masacre şi, cu nici un secol înainte de 9/11, ditamai holocaustul) nu poate avea la bază decât cele mai simple explicaţii, umane şi raţionale, respectiv frica şi instinctul de apărare, din care derivă toate “activităţile de supravieţuire”, specifice fiecărei perioade a istoriei şi întreprinse cu armele pe care umanitatea le are în dotare la momentul respectiv.

Dacă adăugăm la climatul în care s-a născut acest text şi spaţiul din care provine, cel fost sovietic (ţinut decenii bune într-un sistem ideologic comunist, bântuit de conflicte şi frustrări etnice, naţionaliste, fundamentaliste, acumulate de-a lungul acestora sub o umbrelă ideologică, de sub care mai încerca să se scoată pe alocuri câte un căpşor, cu consecinţe dintre cele mai grave), şi mai ales ciocnirea violentă a experienţei populaţiei din această parte a lumii de capitalismul sălbatic care a cotropit Rusia modernă după reguli noi, pe care le impunea un spaţiu cu asemenea istorie şi populaţie şi care ne este extrem de familiar nouă, tuturor cetăţenilor din ţările fostului bloc comunist, lucrurile se simplifică chiar mult.

Adică subtilitatea acestui text despre care vorbeşte Felix Alexa chiar nu mai există. Decât la nivel de marketing, aşa numai de dragul de a spune că spectacolul „Terorism” şi regizorul Felix Alexa sunt perfect ancoraţi în realitate, că ideea montării acestui text la TNB s-a născut în zilele ulterioare atentatului de la Paris împotriva revistei „Charlie Hebdo”. Între timp s-au şi succedat multe alte evenimente importante de gen în cotidianul nostru. Şi aşa continuă să fie în priză, întreţinut de critica neplătitoare de bilet, care doreşte invitaţii şi la următoarele spectacole al Naâionalului bucureştean sau ale lui Alexa..

Dimpotrivă, piesa este pe şleau, tot ceea ce-o face profundă şi puternică este exact ceea ce era specific spaţiului rusesc post-sovietic de acum 13 ani, în care autorii textului, cu mamă iraniancă şi trăsături fizionomice nu tocmai ruseşti, erau legitimaţi pe stradă la Moscova şi de mai multe ori într-o singură zi (după cum au declarat Presniakovii într-un interviu acordat lui Roman Doljanski în revista Kommersant după premiera din 2002).

Revenind la spectacol (după această lungă paranteză care se impunea după studierea caietului-program, care este o laudă continuă la adresa textului din gazetele ruseşti), mie îmi pare că a ratat esenţialul, deşi e funcţional, adică e lipsit de emoție, tensiune şi suspans, care există, în doze nu foarte generoase, şi rezultă strict din text. Sarcasmul din scriitură nu e exploatat aproape deloc.

Oricare dintre noi putem fi oricând victima unui act terorist, a unui act de trădare al partenerului sau al prietenilor, a unui complot al colegilor de serviciu sau a unor capricii ale şefului, a lipsei de libertate sau a valorii nerecunoscute, a propriilor ambiţii de afirmare sau nonconformism, a ignoranţei sau indiferenţei, a fricii proprii sau a terorii colective, în general a unei societăţi dezumanizate, aflată în permanent declin. Sau pur şi simplu a hazardului, care lucrează şi el după propriile reguli de teroare.

Ce face diferenţa între noi este măsura în care ne lăsăm purtaţi sau copleşiţi de condiţia noastră de victimă. Şi mai ales modul în care reuşim să transmitem percepţia noastră despre reţetele de salvare din situaţia respectivă.A noastră şi a celorlalţi.

Cele şase spaţii care găzduiesc conflicte distincte, ce se dovedesc iţe ale aceluiaşi război de ţesut, pe a cărui ramă au fost fixate foarte precis sfori de cuvinte aparent paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului, sunt populate de o distribuţie foarte bună (chiar nici măcar un actor nu poate fi acuzat de ceva greşit, ba chiar fiecare scoate maximum din ce îi oferă personajul, fără să aibă de rostit cine ştie ce replici), dar care nu reuşesc să-ţi reveleze ţesătura la care i-a angajat creatorul.

În afară de Irina Movilă, toate interpretările au de primit câte o laudă, în special Răzvan Oprea, Claudiu Bleonţ, Mihai Călin, Rodica Ionescu şi Marius Bodochi. Indiferent că sunt şefi, subordonaţi sau colegi, că se află în relaţii de muncă, de socializare sau chiar amantlâc, ei reuşesc, strict prin talent, să fie prezenţi pe scenă şi să-ţi propună o convenţie recognoscibilă, personală şi universală în acelaşi timp, şi perfect valabilă. Dar textul le ajută cel mai mult pe personajele în vârstă, interpretate credibil de Adela Mărculescu şi Ileana Stana Ionescu.

În aeroport, în dormitor, într-un birou de corporaţie, în parc, în cazarmă şi în avion, personajele fac exact ce le cere textul, foarte corect – iar cei menţionaţi chiar frumos – şi nimic mai mult. Pentru că regizorul nu le-a cerut nimic în plus. Iar că, vezi Doamne, le-ar fi pretins actorilor să fie cât mai naturali, nu ţine. Este din nou un spectacol cumva didactico-pedagogic, de tip serbare şcolară, în care trebuie să existe câte o scenă pentru fiecare clasă gimnazială. Subtextul nu creează niciun fel de conflict. Se stinge lumina, se schimbă uşor decorul, se proiectează alte imagini video şi vine o altă clasă să prezinte programul artistic. Scenografia modestă a Andradei Chiriac e şi ea pur funcţională şi adecvată acestui tip de abordare. Vine să ne spună unde suntem. Să ne explice că s-a schimbat locaţia. Şi atât.

Adaug la impresii proaste agresiunea fonică de la începutul spectacolului. Care poate fi mult prescurtată în favoarea spectatorului.

Să fii la limita oricăreia dintre situaţiile propuse de text, chiar înseamnă mai mult curaj, mai multă tensiune şi energie. Pentru că textul îţi permite şi pentru că poţi (“Butoiul cu pulbere” al aceluiaşi Felix Alexa, pe textul macedoneanului Dejan Dukovski, tot pe scena Naţionalului bucureştean, explorând aceleaşi zone ale absurdului în care ajunge omenirea alienată, cinică, violentă, este o unitate de măsură foarte potrivită, care îngroapă prin comparaţie “Terorism”, chiar dacă textul din urmă e mai puţin frust şi mult mai ofertant scenic, deşi ambele suferă de aceeaşi lipsă de curaj a regizorului).

Sau poate chiar nu mai poţi. Argument la cele din urmă stă în această stagiune şi “Cutia Pandorei” de la Teatrul Bulandra (pe care l-am văzut pe scena Arcub din Batiștei, înainte ca sediul Centrului Cultural al Municipiului București să fie închis, şi care continuă să aibă reprezentații la Sala Izvor – Liviu Ciulei – a Teatrului Bulandra). O mărturie marca Felix Alexa despre cum poţi face un spectacol prost cu doi actori mari: gigantica Mariana Mihuţ şi mult mai tânărul şi foarte talentatul Şerban Pavlu. Pe un text prăfuit poliţisto-adjectiv al lui Thuroczy Katalin, actorii joacă extraordinar. Numai că nu au ce.

Poate sunt simple căutări ale lui Felix Alexa, care nu şi-a găsit nici drumul, nici ritmul. Încă mai rătăceşte, iar noi pretindem spectacol. Parcă nu-ţi vine să crezi că tot el e creatorul mai vechiului „Însemnările unui nebun”, pe textul lui Gogol, cu Marius Manole şi violonistul Alexander Bălănescu, care revine pe scena bucureșteană pe data de 14 martie, fiind mutat din clădirea de pe Batiștei la Sala Mare din incinta Hanului Gabroveni de pe Lipscani.

 

Pentru peisajul teatral bucureştean (insist să exclud de aici teatrele independente şi cluburile, care se pare că încep să depăşească cu succes preocupările scenelor“grele” ale vremii), Felix Alexa este un creator asortat. Nu de ocolit.

Pentru pretenţia de prima scenă a ţării, TNB are un repertoriu în care “Terorism” are şi el loc. Ba chiar e exotic. Altfel, nu e un spectacol de neratat.

 

„TERORISM” de frații Presniakov

Teatrul Naţional Bucureşti

Sala Atelier
Regia, ilustraţia muzicală şi lighting design: Felix Alexa

Scenografia: Andrada Chiriac

Distribuţia: Claudiu Bleonț, Marius Bodochi, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Irina Movilă, Andrei Finți, Mihai Călin, Tania Popa, Mihai Calotă, Răzvan Oprea, Florentina Țilea, Rodica Ionescu, Natalia Călin, Victor Țăpeanu

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s