Te-am abandonat între oţetari, probabil încă te mai întrebi „De ce oare ghimbir?
Care-o fi încercarea? Poate că înc-ar trebui să mă mir?…”
Ai trecut cu brio: antidot pentru îmbătrânire, vertij, răul de mare,
de altitudine, de avangardism, de rotaţie şi de orice alt fel de mişcare!…
– Când eşti zburătoare, mereu cauţi un ceas, un semn, un ceva să măsoare
Vreo cât de mică şi neînsemnată ameliorare
Nu a timpului, ci doar a culorilor semnelor de întrebare
şi a nuanţelor celor de mirare -.
Când eşti serioasă, te uiţi cu prea mare aplecare peste intrarea de la vreo casă,
Căutând ceva nedescoperit în prag, pe acoperiş ori în fereastra misterioasă,
Prin crăpăturile zidurilor clădirilor şi prin istoria lor nouă sau medievală,
În absidă, în contraforturi, în firide, ogive sau fleşa lor triumfală.
Cântăreşti cu precizie păreri despre noi, despre oameni şi despre oraşe,
Despre căsuţe de păsări ciripite, mediu construit, puzuri şi coduri de urbanism buclucaşe,
Susţii cultura în educaţie şi zmeul din dansul contemporan,
Dai crezare petiţiilor şi manifestelor ce le rulezi pe ecran,
Vrei să schimbi lumea, să-i cauţi o cât mai bună întrebuinţare
Sau măcar să te faci doctor în posibila ei detensionare.
Cauţi să maculezi tot, să nu menţii nicio stare de ciornă,
Ca să poţi muri la nesfârşit, învârtită în dornă,
Aşternând uneori pe buzele mute strugurel de tăcere,
Să nu le laşi să scuipe din greşeală gânduri de plumb adunate în fiere,
Slobozind secanta ce taie nemiloasă în unghiul altern,
Împărţind ataşamente de captivitate de amintirile despre infern:
- Grijă, vă rog, încă nu s-a întâmplat, dar s-a sfârşit deja,
Vi s-a părut că e timpul? Mai încercaţi, poate cu altceva…
Dar apoi te prinzi şi revii în văzduhul ce te-a consacrat şi-atunci te iubesc şi mai mult,
Cauţi curioasă prin curţile oamenilor, în vitrine, în tablouri de pe pereţi şi ascult
Cum sfredeleşti cu privirea cerurile-nchise-n fereşti suferind de logoplegie,
Cum adulmeci urma lucioasă de limacşi şi drumul mătăsii fără cochilie,
Cum măsori descheierea de parcă ai avea ceva de tăiat
Şi laşi să ţi se vadă Cucu-rcubeul şi calul dii-simulat
Cum ţintesc lobul frontal, încă neamorţit, între aceeaşi doi umeri: Un şi Alt…
Şi din când în când te mai întreci cu visarea şi chiar cu băutura,
Plimbi gheme prin tempera să le cauţi mirărilor tetraedrătura,
Sau dezlegi superstiţii şi profeţii din Highlands, în distileriile Jura,
În mahmureala de dimineaţă, pozând în transparenţa licorii curbura…
Şi defineşti spațiul în mijlocul căruia se află cineva sau ceva,
Ori cauţi în icosaedru sau în cel mai mare poliedru unde anume să pui muchia,
Sau inventezi mecanisme de ceas vechi pentru orice tip de eternitate
Şi le păstrezi mai apoi pentru dimineţi în care n-ai doza necesară de nesinceritate,
Să faci mărturisirea vieţii dumitale în scris
Aşa că te mulţumeşti doar să minţi, după cum ai promis…
Mi-e drag de toate aceste ezitări şi mereu hotărâri,
Însoţite cel mai ades de muzică bună, imagini în mişcare şi pogorâri,
De senzaţii de zbor şi momente de absolut relaş,
În zeci de versiuni de haţ-uri cu Bedouin Soundclash,
De sunetul preţios, păstrat în cutia de rezonanţă
Ce poartă sufletul mereu plecat, deja demult, în vacanţă,
Vibrând la orice formă de amuz şi distracţie:
Sound check Jozef Van Wissem, ai intrat prin efracție,
Ai lăsat iubirile în viaţă sau doar le-ai abandonat pe la uşi,
Ne-ai tras pe sfoară, precum în cel mai mare spectacol de teatru cu păpuşi,
Ne-ai lăsat să ne-ntrebăm unde-ai fugit matale, când ai fost fugită,
În baloane de curcubeu sau doar printre nori rătăcită,
În fantasmagorii muzicale în care ai dat de necaz,
Încercând să legi în amintiri tragedia lui Joe Gideon din “All that jazz”,
Să ne mirăm că Piţa-l bate pe Iñárritu la cur –
Passo doble în metru binar cu omul-pasăre şi marş de-aici, că te-njur!…
E uşor să trăieşti cu ochii închişi când nimic nu e real, nimic nu e adevăr,
Când n-ai de ce să te agăţi şi te laşi scufundată-n “Strawberry Fields Forever”…
Astăzi ţin străzile goale pentru tine, dacă încă mai vrei
Să dansezi fără griji, în acorduri de Fever Ray,
Cu porumbelul locator, penaj tip sâmbure de cireașă,
În căutare de columbofil carnivor din inima ta fals pietroasă…
Despre dumneata şi hazard, revenind la ghimbir,
A fost pură-ntâmplare să-l fac martor la acest tip tumultuos de delir…
Am vrut să-l îmbrac în cleştar translucid şi caşmir,
Să-i netezesc limbile aspre cu glaspapier,
Să încerc să-l educ muzical cu-n clavir,
Să-l transform în cel mai de preţ elixir
– Antidot pentru distanţa parcursă spre cimitir,
Unde până şi dumneata te anunţi volontir -,
Să ai răgaz să rosteşti păcate sub patrafir,
Întâi apăsată de cel mai mare sictir
Pentru această viaţă de chilipir,
Apoi mulţumită, lăsând suvenir,
Erupt în cristale mari de porfir:
– O viaţ-am trăit, nu mai vreau să mă mir,
Poate chiar de mâine încetez să respir!…
Primesc acestă tulburătoare
Şi nemaiîntâlnită provocare
Avec plaisir!
Commitment, communication, coexistence, cei trei CE,
În rectiliniul ordonat din farfuria aniversară încep a se-ntrece
Pulp fiction, pur şi simplu totul e efemer,
Doar pentru că eşti personaj nu înseamnă că ai caracter,
Dar încă mai eşti lângă mine, deci merci!
Sec: Margarete cu domn elegant, în costum gri.
P.S.
… with your untouchable face,
for existing in the first place…
Luciana Antofi 