Festin teatral: JACQUES ȘI STĂPÂNUL SĂU SUNT BRĂILENI

jack-0

 

Mă chinui de câteva ore să încep acest text. Nu mi se întâmplă atât de des să nu găsesc cuvinte potrivite pentru a încerca să descriu un spectacol superb. Când lucrurile ţi se arată atât de bine făcute, de obicei textul curge de la sine, emoţia ta învie, te întorci cu totul în sală şi retrăieşti bucuria spectacolului, analizând cu plăcere fiecare piesă a lui şi refăcând puzzle-ul, pentru a-l dărui apoi altora.

Nu şi de data asta.

După o zi petrecută într-un carusel emoţional, seara de teatru care se pregătea se anunţa doar o nouă primeneală a aşternutului pentru un somn odihnitor. Premizele erau bune. La braţ cu cel mai bun prieten, invitat să descopere un text frumos (piesa scrisă de Milan Kundera în 1982 după anti-romanul “Jacques fatalistul şi stăpânul său” al lui Denis Diderot, apărut la sfârşitul secolului XVIII), adus pe scena Odeonului de o trupă din provincie, prezentă în festivalul Nottara-ului. N-avea ce să fie rău, prea e frumoasă scriitura şi convenţia pe care o propune, doar atât ştiam.

S-a dovedit însă o năucitoare seară regală în Sala Studio.

FEST(IN)-ul, indiferent ce va decide juriul până sâmbătă, are deja un câştigător: ”Jacques și stăpânul său”, regizat de Cristi Juncu, producție a Teatrului ”Maria Filotti” din Brăila.

Încerc să-mi explic fâstâceala şi cred că am reuşit să înţeleg de unde vine. Mi-e frică şi să fur din plăcerea altora de a-l descoperi. Dar cel mai mult mi-e teamă că am văzut un spectacol atât de bun, încât, de oriunde m-aş apuca de retrăit aş fi nedreaptă faţă de orice alt loc de unde aş putea începe. Aşa că mă văd nevoită să cer îngăduinţa tuturor celor care se fac vinovaţi de construcţia lui şi să precizez că voi purcede aleator, încercând să spun cât mai puţin.

Ca şi romanul lui Diderot, şi piesa lui Kundera, dar şi felul în care ne-o vinde Cristi Juncu, se învârte în jurul lungului dialog între cei doi tovarăşi de drum rătăcitori prin lume (şi în plan orizontal şi în plan vertical), dispuşi să filosofeze la nesfârşit, dar despre lucruri cu adevărat importante, ca doi oameni care se însoţesc cu adevărat, nu doar păşesc împreună prin univers. Totul sub semnul Creatorului, care este în continuu suspectat a fi un poet prost, altfel ar fi putut să ne creeze mult mai frumoşi.

Jacques, interpretat magistral de Liviu Pintileasa, este valetul îndrăzneţ şi vesel, naiv până la lacrimi, încrezător în destinul care determină cursul evenimentelor şi căruia nimic nu-i poate ieşi de sub control, care încearcă să-şi povestească viaţa, iar stăpânul, excelentul Ionuţ Vişan, îl ascultă, mereu distras de fapte de viaţă care se perindă prin preajma lor.

Minunat distribuiţi, cei doi sunt într-un aparent contrast care înseamnă mai degrabă complementaritate, relaţie pe care regizorul se joacă încontinuu, schimbându-le mereu raporturile pe care le construiesc, deşi fiecare dintre ei rămâne foarte precis în zona personajului pe care-l interpretează. Povestirea de către Jacques a vieţii şi a iubirilor sale alternează cu istorisirile stăpânului său (şi apoi ale altor personaje), până aproape de contopire. Ambii iubesc femeile şi plăcerile vieţii până la moarte, şi, în ciuda destinului tragic care-i aşteaptă pe fiecare, a modului asemănător până la urmă de ispăşire a greşelilor comise în tinereţe (fiecare şi-a înşelat cel mai bun prieten cu nevasta acestuia, în ambele cazuri aventura soldându-se cu naşterea de prunci, crescuţi pe bătătura necurată), ei rămân fideli (şi cumva fraţi într-o naivitate absolută) iubirilor pe care le poartă în suflet. Îi îndrăgeşti, aproape nu îi condamni nicio clipă, nici măcar în zona de universalitate pe care o relevă situaţiile condamnabile şi în care te recunoşti la fiecare pas pe tine şi pe cei din jur.

Dezvoltat cu multă ironie şi umor, textul este un adevărat tratat filosofic. Întrebările de acum două sute de ani sunt valabile şi astăzi. Liber de prejudecăţi până la anarhic, el nu numai că este spumos în sine, dar este rostit cu o decenţă uimitoare de către toţi actorii din distribuţie, toate inflexiunile vocilor lor derulându-se între firesc şi multiînţelesuri extrem de bine dozate şi absolut savuroase.

Drumul celor doi este iniţiatic (de fapt este vorba despre mai multe căi iniţiatice care se intersectează şi se întrepătrund, pe măsură ce apar alte personaje). Călătoria lor este doar un pretext atemporal şi aspaţial (chiar dacă este precizat ca fiind pe teritoriu francez) de a vorbi despre viaţă, în general, despre dragoste, în special, şi despre prietenie, în mod excepţional.

Însoţirea şi întovărăşirea înseamnă în primul rând confesiuni şi complicitate cu spectatorii din sală. Convenţia este precizată încă de la intrarea lor în scenă, iar scenografa Cristina Milea a construit la rândul ei un decor care se pierde în costume şi invers. Alb, negru şi gri.

Pe vocea regizorului, dintr-un aparat de radio care-i însoţeşte pe cei doi, se fac şi precizările necesare:  scriitorul ceh Kundera a remarcat că Diderot a creat o scenă fără decor, motiv pentru care, la rândul lui, lasă anumite instrucțiuni precise de montare (decorul trebuie să fie cât mai simplu, mai tot timpul scena va fi goală. „E important să ferim scenografia de elemente ornamentale”, spune Kundera).

Povestirea valetului, întreruptă mereu de asocieri neaşteptate pe care le fac stăpânul şi celelalte personaje este locul în care începe joaca cu teatru în teatru, în care cei cinci naratori îşi prezintă pe rând povestirile: autorul, stăpânul, Jacques, hangița și marchizul. Trecerea dintr-o scenă în alta şi dintr-o convenţie în alta păstrează aproape intact ansamblul, nu există agresiuni nici de lumină, nici de culoare, nici de decor, nici măcar de registru actoricesc. Dacă e ceva ce planează asupra acestui spectacol şi transpiră apoi prin toţi porii lui, acel ceva este firescul, extrem de bine ţinut sub control de mâna fermă a lui Juncu.

Dar pe această mână cu precizie chirurgicală a încăput o trupă de actori extrem de talentaţi. Hangiţa care-i adăposteşte pe cei doi tovarăşi, Mihaela Trofimov, extraordinară şi în rolul pe care-l joacă în povestirea ei, cel de marchiză, este la fel de bună în ambele ipostaze, Silviu Debu, Cavalerul Saint – Ouen, face şi el un rol delicios, Corina Borş şi Narcisa Novac, care interpretează separat iubirile vinovate ale celor două personaje principale, fac apoi un duo mamă-fiică în povestea hangiţei, completându-se formidabil. Adrian Ştefan, care-l interpretează pe tânărul Bigre, prietenul lui Jacques, dar joacă şi în rolurile Comisarul şi Jean, slugă la han, re şi el parte de un registru larg, în care se transformă perfect de la o scenă la alta, la fel şi Alin Florea, adică Bătrânul Bigre şi Judecătorul, care este minunat în rolul de Marchiz din aceeaşi povestire a Hangiţei.

Nicio cioacă. Nicio tuşă groasă. Nicio cădere de ritm. Nicio greşeală. Nicăieri. Demult nu mi-a mai fost dat să văd un spectacol atât de firesc.

Superbă şi încercarea celor trei finaluri salvatoare despre care nu vreau să vorbesc ca să nu stric plăcerea spectatorilor care încă nu au văzut spectacolul, aşa că o să închei cu metafora care mi s-a părut concluzia cea mai importantă la întrebările din debutul piesei:

“JAQUES: Bine. Eu aleg să mă conduceţi… înainte.

STĂPÂNUL: Aş face-o cu plăcere, dar încotro e înainte?

JAQUES: Domnule, vă voi dezvălui un secret uriaş! Un vicleşug străvechi al speciei umane. Peste tot e înainte!”

De acum înainte, înainte e la Brăila. Musai. Nu e aşa departe.

 

”Jacques și stăpânul său”

Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila, la cea de-a IV-a ediție a Festivalului International de Teatru – pe Bulevard

Regia: CRISTI JUNCU

 

Distribuția:

Jacques – LIVIU PINTILEASA

Stăpânul lui Jacques – IONUȚ VIȘAN

Hangița/Marchiza – MIHAELA TROFIMOV

Cavalerul Saint – Ouen – SILVIU DEBU

Tânărul Bigre/Comisarul/ Jean, slugă la han – ADRIAN ȘTEFAN

Bătrânul Bigre/Marchizul/Judecătorul – ALIN FLOREA

Justine/Fiica – CORINA BORȘ

Mama/Agathe – NARCISA NOVAC

 

Costumele: CRISTINA MILEA

 

Echipa tehnică:

Regizor tehnic: MIHAIL ARDELEANU

Lumini: AUREL COSMA, FLORIN LAZĂR

Sunet: VALENTIN ENE

Videoproiecție: ȘTEFAN CUDĂLBEANU

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s