„CLASA NOASTRĂ” SAU VIAŢA ÎN LIPSA VIEŢII

afis-clasa-noastra

Teatru. Concert. Performance. Viaţa nejucată, doar povestită. Sau cântată. Şi documentată.

Cutremurător. Şocant. Feroce.

De văzut. Pe stomacul gol.

Cel mai bun spectacol al anului 2015.

Piesă destul de nouă (2009) a dramaturgului polonez Tadeusz Słobodzianek (concomitent regizor şi secretar literar), unul dintre cele mai jucate texte ale autorului, subintitulată “O istorie în 14 lecţii”, “Clasa noastră” este construită ca o epopee a destinelor celor zece personaje, convenţional colegi de clasă, prezentate de-a lungul istoriei a aproape şapte decenii (1935 – 2003).

Înainte de ocupaţia germană, comunitatea evreiască din satul polonez Jedwabne era puternică, avea o istorie de câteva secole şi trăia, muncea şi își sărbătorea datinile în bună pace împreună cu vecinii polonezi. La puțin timp după ce naziștii au intrat în Jedwabne, cei peste 1.600 de localnici evrei au fost umiliţi public, torturaţi, schingiuţi, violaţi şi apoi asasinaţi chiar de vecinii lor polonezi, într-o singură zi. Cei care au scăpat de topoare, furci, lopeţi sau cuțite au fost înghesuiţi într-un hambar și li s-a dat foc. N-a rămas niciun evreu viu.

După care polonezii le-au preluat şi casele şi averile, sub privirile ofiţerilor germani, ce nu s-au mai pătat pe manşete pentru a curăţa locul de “rasa inferioară”. Apoi adevărul a fost ţinut secret de autorităţi, crima în masă fiind atribuită fasciştilor ocupanţi. Abia în anii ’90 a început să fie cunoscută istoria adevărată a acestui masacru, ceea ce a adus după sine aprinse dezbateri despre antisemitism în Polonia, remitizând istoria recentă, plină de poveştile de autovictimizare ale călăilor polonezi.

Istoria dureroasă a acestor foşti colegi de școală, polonezi și evrei, buni camarazi și prieteni, care, într-un anumit context, fără vreo cauză pe care să o înţeleagă, se lasă erijaţi în modul cel mai jalnic în victime și călăi, a fost astfel intitulată de autor împrumutând numele unuia dintre cele mai populare portaluri de socializare din Polonia, dar și influențat de “Clasa moartă” a lui Tadeusz Kantor.

Cele paisprezece lecţii, cu trimitere la Calea Crucii (Via Dolorosa include în traseul său 14 opriri legate de Patimile Domnului), oferă personajelor posibilitatea de a parcurge cele XIV etape ale Calvarului, interpretate prin istoria secolului XX. Spectacolul stă în forţa extraordinară a trupei de la Cluj, cei 10 actori din scenă fiind, fără nicio excepţie, la turaţie maximă. Ionuţ Caras, Ovidiu Crişan, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Cristian Rigman, Matei Rotaru, Sânziana Tarţa şi Irina Wintze (cărora, deşi am nişte preferinţe personale, nu le pot găsi o altă înşiruire decât după ordinea alfabetică, ca în catalogul clasei noastre) joacă în forţă, în special în rostire, trecând fiecare prin toate registrele de interpretare, dramele personale din care reuşesc să construiască împreună drama colectivă, mereu între fatalitate şi alegeri, bine şi rău, negru şi alb, eviscerare şi candoare.

“Ceea ce s-a întâmplat la Auschwitz are ceva sacru. Istoria omenirii, după acel episod, nu mai este aceeaşi. Acolo au fost omorâţi milioane de inocenţi”, spune regizorul, care prezintă poetic, sub forma unui spectacol în spectacol, feţele văzute şi nevăzute ale cruzimii umane, prin text (mult, dens, apăsător) şi muzica gingaşă, pe alocuri angelică, a lui Boros Csaba, în antagonie cu povestea îngrozitoare care se rosteşte sau cântă pe scenă.

 “Pariul nostru este să reuşim o construcţie prin care să se contureze o atmosferă din care să reiasă că pe scenă avem sufletele morţilor, că personajele vin din neant. Nu cred că aţi avut de-a face cu personaje moarte până acum. Iată de ce ar trebui să ne gândim la Kantor. Viaţa poate fi sugerată cel mai bine prin lipsa vieţii, susţinea el. În teatrul lui nu există psihologie. Imaginea unui câine mort e dureroasă, pentru că ne aminteşte de animalul viu. Abia atunci, prin contrast, prin contrapunct, reuşim să apreciem viul.

În piesă, cei care comit crima nu-şi dau seama de ceea ce fac, altfel ar fi răutate. Efectul textului vine de aici, iar spectacolul nostru stă sub semnul „iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii””, a declarat la montarea acestui spectacol regizorul Bocsárdi László

 

Elev al lui Tompa Gábor, Bocsárdi László  este director al Teatrului “Tamási Áron” din Sfântu-Gheorghe. Are numeroase nominalizări la UNITER, de la care, în 2012 şi 2014 a obţinut premiile pentru cel mai bun regizor  pentru spectacolele “Caligula” după Camus cu trupa Teatrului Naţional din Craiova, respectiv “Hamlet” de W. Shakespeare, cu Teatrul Tamási Áron din Sfântu-Gheorghe.
Spectacolul Teatrului Național “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, “CLASA NOASTRĂ”, de Tadeusz Słobodzianek, în regia lui László Bocsárdi a fost distins cu Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol al anului 2015, în cadrul Galei Premiilor UNITER din această primăvară (intrat în competiţie cu “The Sunset Limited” de Cormac McCarthy, regia Andrei şi Andreea Grosu, Teatrul UnTeatru, Bucureşti, şi “Tihna” după Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Tompa Miklós“, care a primit în aceeaşi gală premiul pentru regie).

Spectacol mare. Greu. Rău.

Cred că numai de la “Faust”-ul lui Purcărete de la Sibiu am mai ieşit cu senzaţia asta de rău. Bun rău.

 

CLASA NOASTRĂ

de Tadeusz Słobodzianek
traducere de Cristina Godun
Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca
regia: Bocsárdi László
decorul: Bartha József
costumele: Kiss Zsuzsanna
dramaturgia: Benedek Zsolt
muzica și corepetiția: Boros Csaba
imagini video: Cristian Pascariu
asistent de corepetiție: Adela Bihari
instructor de step: Adrian Strâmtu
asistent de regie: Eugenia Sarvari
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Dora (1920-1941): Sânziana Tarţa
Zocha (1919-1985): Irina Wintze
Rachelka, mai târziu Marianna (1920-2002): Anca Hanu
Jakub Kac (1919-1941): Cristian Rigman
Rysiek (1919-1942): Radu Lărgeanu
Menachem (1919-1975): Miron Maxim
Zygmunt (1918-1977): Cătălin Herlo
Heniek (1919-2001): Ovidiu Crişan
Władek (1919-2001): Matei Rotaru
Abram (1920-2003): Ionuţ Caras
Dirijorul: Boros Csaba

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s