NOTE DE SUB-SOL

note-de-subsol-post

 

Prolog cu venele căscate pe podeaua de frunze.

Scena e prea strâmtă ca să încapă în ea tot decorul,

mai bine mai spargem din vitralii

– s-o fi necăjit că a rămas în afara zidurilor

sau doar mi-a murit în război[1] -.

 

Sunt pleoape prin care nu vrei să mai priveşti niciodată.

Când se lasă obosite peste bulbul ocular,

dispar toate versurile sau doar împrăştie secreţia glandei lacrimale

într-o singură rimă, palpebrarum.

“Cine?”, m-a întrebat.

“Cine!”[2], i-am răspuns.

Micul Tommy Walker[3] n-a mai suportat niciun fel de cuvânt,

nici să-l rostească, nici să-l audă

-aşa a ajuns campion la pinball-.

 

Mai târziu avea să-şi aşeze pletele lungi şi cărunte pe pernă, prefăcându-se adormit.

Ea l-a crezut şi a încercat să împletească şapte şuviţe

şi să le pironească în războiul de ţesut[4],

apoi s-a răzgândit şi l-a tuns[5].

 

Poate astfel încep să se scrie scrisori

– în orice curte pustie există o cutie de corespondenţă,

care aşteaptă cuminte şi se umple de necitite-

sau să se schimbe reţete, cel mai probabil amare[6].

 

Cine-a îndrăznit să stingă lumina pe câmp

şi totuşi n-a dat drumul la ninsoare?…

Trebuie că e Persefona, cu poruncă de la Zeus[7],

prea s-au scuturat toate frunzele mestecenilor…

 

Parcă se întrezăreşte ceva prin conjunctivă…

Deschid ochii, la dracu’ cu dezodământul,

nici nu contează[8]

– îi voi lăsa actele câinelui când voi pleca spre Burano,

ca să nu mă uite-.

 

 

P.S.

Când nu ai ce da, măcar să dai de gol.

Din sub-sol se aud alte note,

decât cele pe care le-am aşternut noi pe portativ.

Nu poţi să dansezi o mie de cuvinte,

mai bine le plângi cu o mie de lacrimi.

În sub-sol sunt ţinute sub cheie celelalte note muzicale,

ori numai rămăşiţele celor adormiţi -.

 

____________________________________________________

 

[1] No bleeding heart, no artist. Listen to Pink Floyd.

[2] The Who

[3] bătrân cocoşat, cu ascendent în copil

[4] “Cartea Judecătorilor”, Capitolul 16: “Văzând Dalila că el i-a descoperit toată inima sa, a trimis de au chemat pe fruntaşii Filistenilor, zicându-le: “Veniţi acum, că el mi-a descoperit toată inima sa!” şi au venit la ea fruntaşii Filistenilor şi au adus argintul cu ei”.

[5] Ibidem: “Iar ea a zis: “Samsoane; Filistenii vin asupra ta!” Şi deşteptându-se el din somnul său, a zis: “Voi face ca mai înainte şi mă voi scăpa de ei”. Dar nu ştia că Domnul Se depărtase de el”.

[6] Când faci dulceaţă cu gutuile culese din alt pom fructifer, e bine să adaugi măcar o jumătate de kilogram de zahăr la fiecare kilogram de fruct. Preventiv.

[7] Hades o ţine în infern şase luni pe an, primăvara şi toamna

 

[8] POEM PERSAN

         Ea îl idolatriza şi el o adora.

        – Şi s-au căsătorit?

       – Nu, domnule, ea s-a căsătorit cu altul.

        -Şi a murit din dragoste pentru el?

        – Nu, domnule, dintr-un avort.

        – Şi el s-a sinucis?

        – Nu, domnule, s-a căsătorit cu şase luni înaintea ei

        Şi trăieşte fericit.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s