#cumsărezist: ELOCVENŢE

cumsarezist

M-am grăbit să prind un loc în picioare,

nu mai erau decât câteva sute de mii, în genunchi.

 

Ne-am năimit sufletele la zădărnicie

închipuindu-ne vrednici de cinstire,

poate degrabă, poate mult peste soroc,

aruncând unul spre altul cuvinte cu două tâlcuri,

în chip de făgăduială,

ca să ascundem gândurile cele mai nelegiuite

ori neînţelegerile cele mai profunde.

 

Doamne, ce pot zămisli minţile singure!…

 

Din creştetul colinei se vede precis

cum pădurea s-a urnit din loc

– nici lui Macbeth nu-i vine a crede –

sau poate doar aşa arată oamenii, în zare

(până să-ţi fi străpuns cognitivul),

după ce înmuguresc şi le cresc crengi

pentru avânt şi apărare deopotrivă…

 

De când am deschis ochii

şi am băgat mâna-n foc

am început să scriu numai în Braille.

Mi-am mutat năzuinţele într-o pivniţă

şi o să le sorb cu zgomot direct din damigeană

când vor atinge etatea necesară

(până şi secolul XXI îşi serbează acuşi majoratul,

numai democraţia are un uşor retard).

 

Verbele şi viaţa.

Simple sedimente

scurse şi împietrite de ger

în betonul şi asfaltul din piaţă,

prin care scurmăm să ne regăsim pastoralul

şi să rămânem singuri împreună,

ţinându-ne de suferinţe,

ca să nu mai doară aşa de rău.

 

Până şi în vorbele cele mai pline de nădejde

se aude cum cade, cu treosc!, ultimul reazăm,

în aşteptarea unei întrebări

pentru răspunsul potrivit.

 

 

“CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDAT LAUREA LAUDI!” Cicero, „De oficiis”

(„Armele să cedeze locul togii, laurii elocvenței!”)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s