“Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts. Prilej pentru un spectacol bun al Teatrului Mic, după un text impecabil despre binele și răul din orice familie. De azi și dintotdeauna. De aici si de oriunde în lume.
Dragostea le scuză oamenilor orice faptă. Suntem singuri mereu, chiar și printre cei mai dragi. Ne agățăm cu disperare de tot ce găsim în jur pentru a supraviețui sufletește. Nu avem timp să ne cunoaștem cu adevărat unii pe alții. Fiecare are adevărul propriu. La fel de valid ca cel al aproapelui său. Secretul este singura soluție de a te proteja și de nu-i răni pe ceilalți.
Trei surori se întorc în casa părintească după ce tatăl lor este dat dispărut. Aici le așteaptă o mamă distrusă de cancer, de droguri, de teama abandonului și a singurătății absolute, dar mai ales de minciunile adunate de-a lungul anilor sub acest acoperiș. Moartea dispărutului, Beverly Weston, praznicul de după înmormântare și o perioadă traversată de familie după acest eveniment sunt prilej pentru un fel de lungă Zi a Judecății de Apoi din „Noul Testament” al răposatului: actul sinuciderii.
Motivul precis pentru care a ales să-și curme viața acest poet obscur (lansat cu mulți ani în urmă și care a abandonat scrisul după publicarea unui singur volum), profesor universitar mediocru și alcoolic de prim rang nu face obiectul direct al preocupării dramaturgului (deși există un bilet de adio al cărui conținut este cunoscut doar de către soția lui și care nu este nicio clipă dezvăluit). Însă poveștile personajelor din trei generații diferite adunate acum la el în casă, dezgropând pe rând toate secretele trecutului acestei familii tulburate din Oklahoma și aducând la suprafață minciuni mai mici sau mai mari care au marcat viețile tuturor, sunt tot atâtea motive care l-ar fi putut împinge spre acest gest disperat.
Greu de câștigat bătălia apocaliptică pe câmpul de luptă al familiei Weston sub comanda lui Vlad Massaci. “Acțiunea piesei este cu un picior în trecut, deși vorbim la timpul prezent și nu are viitor, căci asistăm la un Armagedon familial”, a declarat regizorul.
Boală. Droguri. Alcool. Minciună. Sex. Trădare. Adulter. Incest.
Un Armagedon condus ferm și precis de Massaci, care o are în prim plan pe actrița Rodica Negrea, interpretând rolul mamei și proaspăt văduvei Violet Weston, care i se potrivește mănușă: crudă, pe alocuri isterică, permanent ironică (o ajută foarte mult textul). Jocul actriței, mult subliniat prin rostirea îngreunată și chiar silabisirea unor cuvinte, dublat de o gestică foarte amplă, fără să cadă în patetic și lamentabil, este perfect justificat în cazul personajului pe care-l interpretează, care, deși e mult mai complex, își poate hrăni nuanțele din omul bolnav ce-și caută mereu un paliativ pentru a suporta suferința, așa cum este întrupat de Rodica Negrea. Ea veghează atent peste toți din străfundurile suferinței ei (emoționantă scena ferestrei, prin care privește de sus către familie) și în același timp își devorează pe rând, cu oarecare plăcere, fiecare pradă: cele trei fiice și familiile lor.
Interesante alegerile făcute în cazul celor trei surori. Se remarcă Diana Cavallioti în rolul lui Karen (în reprezentația la care am asistat, un dublu rol din distribuție, în alte reprezentații fiind interpretat de Mădălina Ciotea), fiica cea mai desprinsă de realitate, care locuiește în Florida și în propria amăgire, împreună cu logodnicul ei Steve (Toma Cuzin), cea mai recentă cucerire. Excelent monologul rostit cu umor la masa de pomenire, în timp ce sora ei mai mare așează masa, în care Karen încearcă să se autoconvingă de alegerea făcută, refuzând să conștientizeze vreo clipă cât de mare e nepotrivirea cu bărbatul superidealizat.
Și distribuirea rolului lui Ivy este una fericită. O Valentina Popa foarte precisă în fiica mijlocie, tăcută și gingașă, îndrăgostită lulea de cel pe care-l crede văr și se dovedește a-i fi frate, victimă nevinovată a secretelor tăinuite de cei din jur.
Poate singura alegere forțată – deși absolut funcțională – din distribuția spectacolului este în cazul Andreei Grămoșteanu, care joacă rolul Barbarei. Deși talentată și cu un joc corect, este construită prea moale pentru importanța rolului pe care-l interpretează, Barbara fiind al doilea rol principal în economia piesei lui Tracy Letts, o femeie puternică, fiica pregătită să devină noul lider al familiei după ce și mama va fi să plece la cele veșnice. În cazul ei chiar m-am gândit la ecranizarea lui John Wells din 2013 (în filmul “August: Osage County” rolul Barbarei e interpretat de Julia Roberts, care face un cuplu actoricesc senzațional cu mama, jucată de Meryl Streep), deși chiar din scriitură intuisem un personaj foarte puternic (profesoară, stăpână pe propria viață – căsătorită cu și separată de o vreme de Bill Fordham, care o înșeală cu studentele lui, cu care are o fiică de 14 ani, de care se ocupă singură fără probleme -, pe care experiențele au făcut-o cinică, dar nu au îngenunchiat-o; singura dintre cele trei fiice care îi poate ține piept mamei, cu care poartă un duel aproape de la egal la egal, cu frustrări și neîmpliniri asumate și o furie controlată în suflet). Barbara de la Teatrul Mic e mult mai resemnată, descumpănită, pe alocuri supusă în relația cu surorile ei și de multe ori neputincioasă în relația cu mama bolnavă, pe care o îngrijește.
Foarte bună este Silvana Mihai (Jean Fordham, fiica Barbarei cu Bill, 14 ani), tonică și relaxată în rolul de adolescentă, umplând scena și perindându-se cu ușurință printre partenerii de joc.
Dana Dembinski-Medeleanu (Mattie Fae, sora lui Violet Weston) punctează foarte bine momentele de criză din viața generației cele mai îndepărtate și felul în care s-au dezvoltat relațiile strâmbe din familie, ea fiind și unul dintre autorii morali ai celei mai importante drame sentimentale din sânul ei.
Dintre rolurile masculine, cel mai consistent este cel interpretat de Mihai Călin, Bill, soțul Barbarei, tatăl aprins de adolescente de vârsta fiicei lui, care disimulează perfect în fața celorlalți rolul de soț și tată responsabil.
Destul de bine dus este și cel al lui Claudiu Istodor (Charles, cumnatul lui Violet, soțul lui Mattie Fae), dar nu a avut constanță în spectacolul pe care l-am văzut. Dacă în prima parte, în special la masa de pomenire și cu precădere în momentul rostirii rugăciunii hilare este foarte bun, nu același lucru pot spune despre prezența lui în a doua parte a spectacolului, în momentul părăsirii casei, când face o succintă diagnoză a relațiilor din familie, moment în care m-aș fi așteptat să-l văd mult mai puternic.
Foarte bun Ionuț Vișan (Charles jr.) în construcția personajului micului Charles, băiatul asfixiat de criticile celor din jur și îndrăgostitul candid, cu suflet de poet, care-i compune cântece iubitei și-i cântă la muzicuță.
Minunat și Cuzin Toma în rolul bărbatului derbedeiaș de 50 de ani Steve Huberbrecht, logodnicul lui Karen, care după trei căsnicii și în pragul uneia noi găsește disponibilitate sufletească și sexuală să se uite pe alături, chiar în familia viitoarei soții.
Și un Cezar Grumăzescu cuminte și interesant în rolul Șerifului, singurul personaj din afara casei Weston.
De remarcat decorul și costumele Iulianei Vîlsan, care se apropie mult de look-ul scenografiei lui David Gropman în filmul lui Wells. Pe o scenă mică ea a reușit să redea interiorul unei case tipic americane, care dezvăluie mai multe încăperi inteligent construite, pline de mobile, dantele, tapiserii și corpuri de iluminat vechi. Performând în costume în al căror material s-a folosit și cel din tapetul de pe pereți, personajele se prezintă într-o lumină joasă, în care familia se retrage de sub imperiul soarelui de afară (unde e vreme de august caniculară) pentru a-și dezvălui secretele.
Muzica lui Bibi Vongehr merge foarte bine cu textul și se respectă și o idee din text a dramaturgului (Eric Clapton, folosit și în ecranizare, cu “Lay Down, Sally”), cu o tușă importantă a lui Vlad Massaci. El folosește foarte inspirat în final “Layla”, o replică la citatul de deschidere din prolog, rostită de defunct (“Viața este foarte lungă” T.S. Eliot), versurile lui Clapton putând fi traduse astfel: “Ce faci când rămâi singur și nimeni nu mai aşteaptă alături de tine? Ai fugit şi te-ai ascuns mult prea mult, dar știi că la mijloc e doar mândria ta prostească“.
Presărat cu lovituri de teatru remarcabile și câteva momente importante de sinceritate și emoție scenică, “Ținutul din miezul verii” e o alegere inspirată în repertoriul teatrului Mic și un spectacol de văzut în această stagiune. Următoarele reprezentații în Sala Atelier în 8 și 14 decembrie, de la 18.30.
P.S.
“Ținutul din miezul verii“ (“August: Osage County“) a fost distinsă în anul 2008 cu Premiul Pulitzer pentru dramaturgie şi cinci premii Tony, unul dintre ele pentru cea mai bună piesă. A fost scrisă pentru și jucată de trupa de la “Steppenwolf Theatre Company“ în 2007, având premiera teatrală pe Broadway la Teatrul Imperial pe 4 decembrie 2007. Pe Broadway s-a jucat cu tatăl lui Letts în rolul lui Beverly Weston. A fost ecranizată în 2013, cu Meryl Streep în rolul principal (pentru care a primit nominalizări la Premiile Oscar și Globurile de Aur).
“Sper că August: Osage County va oferi o oportunitate artistică viabilă oricărui teatru de a învăţa că dinamica „familiei” continuă să ne formeze pe noi şi viziunea noastră despre lume.” Tracy Letts
„Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts
Traducere: Smaranda Nicolau
Regie: Vlad Massaci
Decor și costume: Iuliana Vîlsan
Light design: Iuliana Vîlsan
Muzică originală și ilustrație muzicală: Bibi Vongehr
Distribuție:
Violet – Rodica Negrea
Barbara – Andreea Grămoșteanu
Ivy – Valentina Popa
Karen – Diana Cavallioti / Mădălina Ciotea
Mattie – Dana Dembinski-Medeleanu
Jean – Silvana Mihai
Bill – Mihai Călin/Virgil Aioanei
Charles – Claudiu Istodor
Charles Jr. – Ionuț Vișan
Steve – Cuzin Toma
Șeriful – Cezar Grumăzescu
Johna – Viorica Mureșanu
Regia tehnică: Ema Stoican
Suflor: Luminița Popovici
Producător delegat: Teodora Petre
Luciana Antofi 