Ce se poate naște la umbra ipocriziei în orașele mici: INTRIGA descâlcită la Avangardia

afis-intriga

Un gen atacat mai degrabă radiofonic în cultura noastră teatrală, dramaturgia polițistă a intrat de curând în atenția scenelor bucureștene. „Opt femei” de Robert Thomas (montat de Andreas Merz-Raykov anul trecut la teatrul Nottara) și o piesă a Deliei Olga Mateescu, „Magnolii și cianură”, pusă în scenă acum doi ani de Teatrul Coquette (rezultatul unui concurs de dramaturgie polițistă, organizat împreună cu o editură), sunt preocupări izolate în repertoriul teatrelor noastre în această zonă. Iată că, la numai câteva luni după o premieră Agatha Christie pe scena Naționalului („Cursa de șoareci” al lui Erwin Șimșensohn), a apărut un alt spectacol polițist.

Teatrul Avangardia a lansat săptămâna trecută o nouă premieră pentru România, spectacolul „Intriga”, de Jaime Salom, în regia lui Ricard Reguant. Un thriller polițist în care fiecare personaj este, pe rând, victimă și călău. Un text bun, demn de colecțiile de cărți polițiste de altă dată („Aventura” editurii Albatros sau „Enigma” Universului.

Un cuplu în care el a fost cucerit de farmecul ei și ea de contul lui curent. O femeie fragilă neglijată și un bărbat arogant și parșiv, captivi într-o căsnicie solidă, bazată pe infidelitate și întreținerea aparențelor. Pentru ca afacerea familiei să prospere și societatea să-și țină ușile larg deschise. Până într-o zi, când omul de afaceri e amenințat cu falimentul și pedeapsa penală. Înscenarea morții lui și încasarea banilor prevăzuți în polița de asigurare pare cea mai bună soluție pentru ca toată lumea să evite rușinea și să înceapă o nouă viață. Ajutați de amantul ei, cei doi încep să lucreze la o strategie prin care să pună în practică acest scenariu, fără să lase loc vreunei îndoieli. Dar cum „majoritatea văduvelor se recăsătoresc, dar nu întotdeauna cu medicul soțului, respectiv cel care a semnat certificatul de deces“, suspiciunile apar și poliția demarează o anchetă.

Cabala celor trei este aparent dejucată de un comisar care investighează cazul, însă, pe măsură ce se dezleagă unele mistere, povestea se încurcă și mai mult, cu aportul celui de-al cincilea personaj al piesei, asistenta medicului.

Aproape două ore de spectacol în care spectatorul se străduiește să stabilească cine ce preț are. Cine cui îi mănâncă din palmă. Cine semnează scrisori pe care le dă anonime. Cine iubește cu adevărat și cine trădează.

Dragoste, complicitate, infidelitate, prodiție, mister, secrete incredibile, întorsături de situație, final neaşteptat. O rețetă însă neclasică de thriller sau cum se învârt cinci oameni în jurul a zece milioane de euro. În jurul defunctului, răposatul viu, îngropat fără, deshumat cu trup. În jurul unei casete de valori în care stă o valiză goală, râvnită de toată lumea, în timp ce banii urmează o cale a lor, în intrigi separate în care se leagă protagoniștii. Dar și în jurul poveștilor de dragoste și al nevoilor afective ale fiecăruia. Într-o încercare disperată de a descoperi rețeta fericirii. O poveste în care se rescrie mereu începutul. Iar planurile secundare funcționează în paralel, schimbând premizele și posibilul deznodământ al acțiunii.

Interpretat de Șerban Pavlu, Rogelio Bengoa este un afacerist fără scrupule, puternic și arogant, care nu trăiește nicio clipă de ezitare sau slăbiciune. Un tip practic și inteligent, el face planul aparent la repezeală, dar mișcând cu precizie toate rotițele care pot pune în mișcare mecanismul de înșelătorie și autoapărare, inclusiv sau mai ales pe cele de ordin afectiv. „Fără ipocrizie și fără false pudori“, cum pretinde că așează pe masa negocierii argumentele în fața soției și a amantului acesteia, el îi propune medicului drum liber către mâna soției lui, în schimbul certificatului de deces, fără să uite să precizeze raportul de forțe dintre ei „Nu uitați că e de ajuns să revin la viață ca să pierdeți tot ceea ce ați câștigat, inclusiv banii, care vor trebui returnați companiei de asigurări…“. Nu are nicio îndoială în privința succesului, simularea decesului și înmormântarea falsă părându-i foarte la îndemână  pentru un om cu așa de multe resurse, relații și influență cum e el.

Soţia lui, tânăra și eleganta Silvia, interpretată de Medeea Marinescu, este personajul care se va dovedi cel mai simplu și mai naiv în încrengătura de intrigi care se țese în jurul ei. Ea trăieşte pe ascuns o frumoasă poveste de dragoste cu doctorul Andres Navarro. Într-o confesiune făcută Gloriei, încercând să se justifice după ce a fost surprinsă în brațele doctorului imediat după înmormântarea soțului, ea descrie cu tristețe situația din care s-a străduit multă vreme să iasă: „Căsnicia noastră n-a fost niciodată una fericită. În ochii lumii dădeam impresia cuplului perfect, imaginea asta îi convenea lui Rogelio, transmitea încredere, siguranță pentru angajați, colaboratori, mă rog, știi cum e o afacere, și asta a durat un timp. Dar la un moment dat s-a întâmplat ceva: l-am întâlnit pe Andres, la niște prieteni, în casa lor, și ne-am îndrăgostit… Oricum, la început, chiar dacă știam care ne sunt sentimentele, ne evitam, le ignoram, dar apoi n-a mai fost posibil să facem asta… Moartea lui Rogelio a fost un șoc și pentru mine chiar dacă eram despărțiți, totuși am trăit atâția ani împreună… Mă simțeam singură, deprimată, voiam să scap de pereții ăia, care mi-aduceau aminte de atât de multe lucruri…“.

Doctorul, un Mihai Călin blând și tandru, care pare îndrăgostit nebuneşte de ea și dispus să meargă până acolo unde este în stare să consimtă la comiterea unei infracțiuni, încearcă aparent să-i țină la distanță pe ceilalți, ca să poată păstra secretul, renunțând până și la fidela lui asistentă Gloria, interpretată de Ilona Brezoianu. Aceasta se va dovedi cel mai surprinzător personaj al piesei, jucând un rol care crește în complexitate și importanță în desfășurarea acțiunii.

Legătura între aceste suflete chinuite, măcinate de intrigi și apăsări, o face comisarul Ruiz, personajul cheie al elucidării intrigii, un excelent Cristi Iacob, care interpretează rolul investigatorului trimis de la Madrid în acest oraș mic să deslușească misterul morții lui Rogelio. Prieten din tinerețe cu doctorul Navarro, el se folosește de toate corzile de care poate să-l tragă pe acesta pentru a smulge informații folositoare pentru rezolvarea cazului. Cristi Iacob reușește să dea greutate acestui personaj, fără să forțeze nota, construind un personaj natural, jovial, cu gesturi repetitive care demonstrează o curiozitate vie, veșnic însoțit de un pahar de băutură care-i întrerupe intenționat fraza, pentru a o rearunca apoi interlocutorului cu o nuanță în plus, părând că se scuză mereu pentru „obiceiul meu, cu deducțiile“ și încearcă să obțină confidențe de la Andres după ce-i câștigă încrederea „M-au rugat să demarăm o anchetă, o formalitate, să le închidem gura ăstora de la compania de asigurări… Sunt convins că nu e nimic de găsit, de asta m-am oferit să-mi dea mie cazul… Știu ce se întâmplă în orășelele astea mici, colcăie de mizerii, aberații, toate porcăriile astea ți-ar putea afecta cariera așa că-ți propun să rămână totul între noi…“. În același timp este mereu sarcastic și-și fierbe convorbitorul: „Precauția defunctului: asta numesc eu să mori la timp“.

Circumstanţele poartă toate aceste personaje pe cărări din ce în ce mai întortocheate, greu de intuit pentru spectator, păcălit de fiecare dată că se află în posesia cheii care va deschide ușa rezolvării enigmei. Asta se întâmplă într-un decor simplu, fără pretenții, ca într-o sufragerie în care ți-a fost pregătită canapeaua pentru a lectura romanul polițist și un birou de lucru, la care te așezi din când în când pentru a face propria schiță de elucidare a fiecărui mister pe care-l întâlnești. Pe o muzică de film polițist (care acoperă adesea, nepermis de mult, rostirea actorilor).

Într-un caz clasic de cardiopatie, cu un deznodământ până la urmă normal, dacă e să o luăm pe așa. Și să-l parafrazăm pe Jaime Salom.

Intriga” de Jaime Salom Vidal

Teatrul Avangardia

Regia: Ricard Reguant

Distribuția: Mihai Călin, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu, Cristi Iacob, Ilona Brezoianu

Durată: 1h 40m

Următoarele reprezentaţii: marți, 3 aprilie, și vineri, 13 aprilie 2018, de la ora 20.00

Teatrul Avangardia – Sala CinemaPro

 

Advertisements

One response to “Ce se poate naște la umbra ipocriziei în orașele mici: INTRIGA descâlcită la Avangardia

  1. Pingback: Intriga de Jaime Salom - Teatrul Avangardia - LaTeatru.EU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s