De-a vacanța, de-a uitarea, de-a fericirea sau JOCUL DE-A SEBASTIAN la ODEON

zafis-jocul.jpg

Adevăr sau provocare: cum anume arată fericirea?

Cu siguranță, nu e decât un  joc. Unul  complicat, care trebuie învățat cu răbdare, cu metodă. Iar jocul înseamnă în primul rând convenție. Ești avertizat încă de când ai ajuns în micul spațiu de expoziție al galeriei Odeon. Angajatele teatrului răsfiră în mâini niște discuri mobile. Nu-ți dai seama din prima că ar putea fi vorba chiar despre caietul-program. Odată aflat secretul și achiziționat, învârți cu nerăbdare discurile în mână descoperind plăcerea jocului. De-a spectacolul spectacolului.

În sală te așteaptă alt joc. De-a surprinsul. Pensiunea doamnei Weber este puntea unui vapor lung, propusă și construită cu ingeniozitate de Vladimir Turturică. De-a lungul ei așteaptă cuminți pe scăunel, pe șezlong sau în picioare șase călători sau poate șase membri ai echipajului. La babord și la tribord spectatorii curioși, urcați pe gradene (nu prea generoase) pe scena Sălii Studio.

O singură ancoră: jocul. Doar el asigură această navă să nu fie luată de curent când motoarele familiare nu sunt în funcțiune… Și nu sunt. „Pe vapor niciodată nu ştii bine cine au fost tovarăşii tăi de călătorie”, este o replică din piesa lui Sebastian, nerostită în această punere în scenă. Și e premiza de la care pleacă „Jocul de-a vacanţa” montat şi adaptat de Andrei şi Andreea Grosu după Mihail Sebastian. Este un spectacol foarte intens pentru cunoscătorii teatrului lui. Dintr-un text din care s-a păstrat puțin, aș putea să spun că a rămas esența: jocul de-a dragostea. Și de-a recunoscutul. Că ai dori să iubești și să fii iubit ca în jocul lui Sebastian.

Învârți discul mobil așezat deasupra și cele două ferestre te ghidează pe unde anume să privești, din când în când,  în „Jocul de-a vacanţa”, care rămâne mereu pe discul fix de dedesubt. Adică direct în sufletul personajelor. Ancorate într-un anume moment al existenței lor. Ca într-un calendar perpetuu. Care arată mereu joi, 5 august.

Într-o piesă care e oricum lipsită de un conflict real și în textul integral, acestea își construiesc în rezumat o și mai binemeritată evadare din stresul cotidian, azvârlindu-se inconștient într-un context poate și mai confuz. Pentru că acesta poate să devină oricând o realitate posibilă. În nevoia sau chiar disperarea de autoamăgire, fericirea este rezultatul firesc al micilor nefericiri ale fiecăruia. Despre care în această variantă prescurtată nu se vorbește deloc. Dar care se transmite minunat din pricina distribuției rolurilor în acest spectacol. Și interpretărilor precise ale celor șase actori, în special ale lui Andi Vasluianu și Nicoletei Lefter. Departe de stresul cotidian, Ştefan și Corina se joacă de-a dragostea. Și-i prind pe toți în jocul lor. Până devine adevărat.

Nicoleta Lefter are o energie debordantă. La ea sunt și convenția și regulile jocului. Reluate interesant în registre diferite, cu talent și adevăr, până când fiecare spectatoare reușește să se identifice cu una dintre Corinele propuse. Unele poate ușor cam stridente. Altfel mereu aceeași. Îndrăgostită cum crezi că se poate numai o dată în viață. Când cel pe care-l iubești are un singur anotimp. Știi cine e în august. În septembrie, nu mai știi cine e. Și nici nu vrei să afli. Că e un mic inginer sau un mic arhitect sau un mic avocat, care lucrează într-o fabrică, pe un șantier sau într-un tribunal și câștigă cinci mii, opt mii sau zece mii de lei pe lună. E doar el, esența simțirilor tale. Bine condusă pe calea propusă de acest spectacol, actrița reușește să bagatelizeze cu umor orice informație care i-ar putea arunca înapoi în cotidian și să impună ludicul în care se lasă antrenați partenerii de scenă. Fermecați cu toții de prezența-i și prinși fedeleș în năvodul ei de mreje.

Mai ales Ștefan. Un Andi Vasluianu fermecător, relaxat, natural, ironic, pe alocuri sarcastic, autorul de fapt al premizelor jocului. Nava din scenă nu e autopropulsată. Mijlocul de înaintare este forța lui Vasluianu, acompaniat pe rând de fiecare dintre motoarele care s-au pus în mișcare din lipsa de alternative cu care i-a servit. De când s-a cocoțat pe vapor, tovarășii de drum nu mai citesc ziare, nu mai ascultă radioul, nu mai primesc scrisori sau telefoane. Îi învață să taie apele cu curaj și umor, forțându-i pe fiecare să se lase purtați în această aventură. Monologurile lui sunt cele mai valoroase partituri de actorie din acest spectacol.

Foarte bine așezată compoziția lui Gelu Nițu care-l interpretează pe Bogoiu, cel ce primește rolul de căpitan al acestei nave. La prova ei reușește din când în când să se lase purtat de necunoscut într-o aventură binefăcătoare, în călătoria care are să dureze o lună de zile, în timp ce încă se mai lasă tras înapoi de celelalte unsprezece luni ale anului. Pendularea între realitate și vis se face în această montare în principal prin intermediul acestui personaj. Iar ea îi permite și lui Gelu Nițu să-și etaleze cu măiestrie tehnicile actoricești. Din nevoia lui Bogoiu de a citi cu precizie data din calendar sau valorile barometrului și termometrului, el sare cu aceeași ușurință în trecutul tracasant și rutinant care-l trage de mânecă să-și aranjeze cravata de subşef de birou la Ministerul de Finanţe sau în viitorul utopic, misterios și fascinant pe care-l propune Corina și în care se lasă ademenit: „Cine să fie oare străinul ăsta, cu gâtul ars de soare, cu obrajii bătuţi de vânt? De unde vine? Unde se duce? Pe ce mări a călătorit? Ce oceane a străbătut? Şi spre ce zări nevăzute priveşte, atunci când trece pe terasa pensiunii Weber, cum ar trece pe covert unui vapor?”. Întrebările enigmatice care-l măgulesc și-l vrăjesc, în care ajunge să creadă cu tărie prin dragostea sinceră pe care i-o poartă și el Corinei.

La pupă Doamna Vintilă, Jeff și maiorul. Pe numele lor de actori, Elvira Deatcu, Vlad Bîrzanu și Constantin Cojocaru. Sărăciți de consistență și de replici, ei par să fie pe navă numai pentru a fi martori și ajutor în jocul de-a dragostea al personajelor principale. În fuga lor de realitate, aceste caractere secundare propuse de soții Grosu sunt văduvite intenționat de orice identitate. Cu toate acestea, fiecare reușește să puncteze esențial.  Fără să spună mare lucru, Elvira Deatcu și Vlad Bîrzanu construiesc un adevăr pentru aceste personaje de companie, cărora le oferă emoție și proporții oportune, în zona providențialului. Maiorul lui Constantin Cojocaru este un personaj docil, care joacă în civilie, fără nicio urmă de ambiție militărească. El privește în gol și așteaptă mereu cuminte să vadă ce se întâmplă în jurul lui. De pe găleata întoarsă pe care stă așezat să pescuiască la marginea vaporului, Constantin Cojocaru are un aer superior, de om trecut prin multe, resemnat și îngăduitor cu sine și cu ceilalți. Incredibil cum un actor care nu are cum să construiască prea mult din postura în care a fost pus nu numai că nu e în plus în scenă, dar îți pare indispensabil. E ca un cui al lui Pepelea înfipt într-o scândură din  puntea vaporului, pentru care are un drept de uzufruct. Cred că așa arată prezența tăcută la un mare actor. Toate aceste personaje secundare aproape că și-au construit unul altuia realitatea după care jinduiește fiecare. Și pe care nu ai cum să o înțelegi dacă nu ai citit piesa lui Mihail Sebastian.

Poate că aici este cel mai mare minus al acestui spectacol. Nu se adresează spectatorilor aflați la prima întâlnire cu marele nostru dramaturg. Recomand cu insistență celor care intenționează vizionarea lui să citească înainte „Jocul de-a vacanţa”.

Ca să înțeleagă cum se poate cuceri o viaţă somptuoasă într-o lună de vacanță. În care îți poți da impresia că trăieşti. Că nu plătești fiecare bucurie cu trei renunţări. Că „domnul de la Civita Vecchia” poate să rămână un biet om fără mister. Că toate sunt altfel în acest joc. Fără biografie, fără amintiri, fără obligații.

„Suntem în larg. Nimeni nu vine, nimeni nu pleacă. Şi nu se vede nicio pânză cât e marea de mare, nici un catarg, nicio sirenă”.

Așa arată adevărul. A oricăror Corină și Ștefan care se întâlnesc.

Rămâne doar jocul. De-a privitul.

P.S.

Joi, 5 august, are să fie din nou. Încă nu are o dată precisă în calendarul Odeonului. Doar câteva coordonate.

Presiunea atmosferică: confortabilă. Senin. Temperatura: optimă. Timp frumos.

Jocul de-a vacanţa după Mihail Sebastian

Teatrul Odeon, Sala Studio

Regia și adaptarea: Andrei și Andreea Grosu

Scenografia: Vladimir Turturică

 

Distribuția:

Ştefan Valeriu – Andi Vasluianu

Corina – Nicoleta Lefter

Domnul Bogoiu – Gelu Nițu

Maiorul – Constantin Cojocaru

Jeff – Vlad Bîrzanu

Doamna Vintilă – Elvira Deatcu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s