De sezon: EL. SAU UNU’ MAI.

– elegie despre misandrie –

soldatel

 

Unul cu „e” mare și mai mulți cu „e” mic,

tatăl copiilor tăi sau doar un bunic,

un coleg de bancă ori numai un coleg de liceu,

un mare creator de frumos sau cel dintâi derbedeu,

un șef autoritar ori un subaltern timorat,

unul cu mustață și barbă sau doar unul puțin crăcănat,

un complezent de meserie ori unul exagerat de atent,

cu o pensulă-n mână, un instrument muzical sau doar un patent,

unul fără niciun fel de merit sau plin de titluri de onoare,

cu un vehicul cu bord scump din piele ori doar cu pedale,

cu eșarfă asortată la vise sau doar ținând în mână o carte,

cu timbru grav și limbaj trivial ori cu sufletul purtat cu grijă pe-o parte,

cu un cort în rucsac sau cu clopoței de cristal la intrare,

mult mai tânăr ca tine ori cu câteva decenii mai mare,

unul cu ciocate și ținte, cu pantofi eleganți sau purtat mereu în converși,

cu prieteni rafinați, de salon, sau cu tot felul de tovarăși perverși,

unul cu zâmbet de înger sau dinții înnegriți de tutun,

cu privire-ncruntată și replici tăioase ori un ton incredibil de bun,

unul cu mers legănat, soldățesc sau doar șerpuit,

bine ancorat în realitate ori doar vreun închipuit,

cu degete lungi de claviator sau cu mâini asprite de muncă,

care te roagă frumos ori știe să dea doar poruncă,

cu privirea azvârlită-n pământ sau cocoțată-ntre stele,

plecat din când în când la vânătoare de păsări ori doar de himere,

la pescuit de păstrăv, balene albastre sau doar de caras,

în călătorii prelungi de afaceri ori prin vreun munte retras…

 

Și lista poate continua fără doar și poate la nesfârșit,

îmi place să arunc pe ea posibilități infinite, măcar de zâmbit,

dacă nu ar durea fiecare dintre ele exact la fel,

indiferent că e unul mai așa sau mai altfel sau s-a nimerit să fie chiar El…

Mă întreb doar atât: când naiba o să înțeleagă fiecare,

că nu e concurs, poate doar unul de fericită împrejurare?…

 

P.S.

Există ceva incredibil în brutele astea masculine,

care te alungă, te cheamă, te-amuză, te umplu apoi de ruşine,

te dezmiardă, te ceartă, îți șoptesc vorbe dulci să te-mpace,

poate Lysistrata avea totuși dreptate, dar știm ce se cere să cadă la pace…

Ori n-are nevoie decât de o tobă să-ți acompanieze bătăile inimii, pentru iubit,

și un cap frumos, plin de idei îndrăznețe, care poate fi foarte ușor sucit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s