Un poem teatral rock: NĂUCITOAREA DEȘTEPTARE A PRIMĂVERII LA TEATRUL MIC

afis.-Desteptarea-Primaverii

O poezie. Tristă. Despre cum arată o generație de după naivitate și de după lacrimi. Orice generație. Și despre  prețul pe care fiecare îl plătește pentru a înțelege și a se construi.

Aproape incredibil că vorbim despre un  text din 1891. Al dramaturgului german Frank Wedekind, „Deșteptarea Primăverii”, publicat cu subtitlul „O tragedie a copiilor”. Și asta a rămas această piesă, la fel de actuală azi ca la sfârșit de secol XIX sau exact așa cum, din nefericire, ar putea să arate și în secolul XXV sau oricare alt veac din viitor.

Copii urcați în trenul pubertății. Gara este de această dată Teatrul Mic.

Adolescența se predă într-un vagon-școală de teatru sub formă de dramă satirică pe acorduri rock. Am văzut-o bine, de aproape, din prima bancă. Am privit-o în ochi și a durut ca atunci. Și ca oricând în inima unui copil care stă tremurând în bancă. Să nu fie descoperit cu tema nefăcută. Sau poezia neînvățată. Prins de vreun profesor cu bilețele deocheate. Ori după ce a scris cu creta pe tablă o prostie, pe care a șters-o repede, cu buretele. Poate l-a văzut cineva, poate are să-l pârască. Și să-l aștepte iar acasă o chelfăneală zdravănă.

Și dacă astea ar fi singurele ei probleme, ar mai fi cum ar mai fi.

Dar trebuie să fie mereu conformă. Să încapă în șablon. Cu toate visele și aspirațiile ei. Exact ca părinții. Pentru că ei nu îi spun nimic despre vârsta asta. La ei totul a fost bine. Sunt cei cu „pe vremea mea”. Vremea aia perfectă, idilică, când totul era frumos și la locul lui, ca la carte. Așa începe să simtă că toată lumea îi întoarce spatele. Așa că face și ea la fel, ba mai adaugă câte ceva de la ea, ca să arate că nu-i pasă și se descurcă și singură. La fel ca ceilalți.

Mai grav e că adolescența nu știe nimic despre fascinația irezistibilă a acestei primăveri din viața omului. Despre sexualitate și iubire. Dar simte că trebuie să aibă sarafanul mai scurt. Și mai strâmt. Îl ajustează la umbra peretelui școlii, departe de ochii părinților sau al profesorilor. E numai pentru colegi, doar asta știe. Și tremură când trece pe lângă ei. Dar știe că și ei au secretele lor. Că umblă cu niște fotografii cu nuduri de femeie sau povești despre țineri de mână și îmbrățișări furate, la care privesc curioși sau despre povestesc rușinați și chicotesc pe la colțuri. Se întâlnesc, se șicanează, nu-și dau pace. Asta în cazul fericit în care au norocul să nu rămână singuri, cu toate fricile lor. Pentru că dacă nu le iese în realitate, se refugiază în imaginație. Iar când și în imaginar eșuează, totul se poate transforma într-o tragedie. Care ar fi putut fi lesne evitată.

Un spectacol crud, violent și inocent despre viață, moarte, educație, ipocrizie, falsă pudoare și sisteme de valori. Și despre geneza fricii, cu care va trebui să trăiască de acum înainte adultul din tine. Dar mai ales despre sexualitate, așa cum arată ea la prima întâlnire. Șocantă. Dezarmantă. Seducătoare. Pasională. Năucitoare.

Incredibilă energia cu care este pusă în scenă în montarea lui Vlad Cristache. Un poem teatral rock, povestit cu măiestrie de trupa FiRMA (coloana sonoră – cântece muzică și efecte sonore – a spectacolului este semnată de Daniel Rocca şi interpretată live la fiecare reprezentație), un șugubăț coleg din ultima bancă al acestor elevi care acoperă cu dibăcie scena.

Un vis în care, de când ochii lumii s-au închis, trăiesc și se joacă o seamă de elevi tineri și foarte talentați. Se cațără la tine pe bancă. Își deschid rucsacul din care scot cărți, pachețele de mâncare, stângăcii, rușini și vise. Își desfac nasturii cămășilor, genunchii și sufletul, pentru a te purta acolo unde vina, dorința și nostalgia se întâlnesc într-un tot fascinant.

Spectacolul se joacă în două variante de distribuție, l-am văzut doar în cea în care Wendla este interpretată de Silvana Mihai (nominalizată cu acest rol la premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal), Melchior este Alexandru Voicu, iar pe Moritz îl întruchipează Rareş Florin Stoica (nominalizat și el pentru această interpretare la premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar). Este un spectacol pe care îmi propun să-l revăd în cealaltă variantă de distribuţie, cu Alina Rotaru, Ionuţ Vişan şi George Costea, a căror interpretare am înțeles că a fost dirijată în alt registru, complementar, la fel de incitant.

Elevii noștri sunt inocenți și ludici. O Silvana Mihai suavă și veselă, fragilă și energică, blândă și curioasă, care reușește să construiască un personaj atât de bine conturat încât îți transmite mereu senzația că faceți școala împreună, că săriți împreună coarda sau vă însoțiți în drumul spre casă ori vă împărtășiți cele mai ascunse gânduri, așa cum o face cu cele două partenere de scenă, colege de clasă, Andreea Alexandrescu și Alina Rotaru, respectiv Martha și Thea. La rândul lor, ele reușesc să aducă în scenă mirările și fricile adunate în vârsta frumoasă care li se propune, în varianta lor nevinovată din alte vremuri, în timp ce, în rolul Ilse, Alina Petrică ne prezintă un portret actualizat al adolescentei acelor timpuri, mult mai des întâlnită în vremurile noastre, o copilă maturizată înainte de vreme, cu toate stângăciile și tristețea pe care o impun această ipostază.

Melchior este un Alexandru Voicu precis, singuratic, sigur pe el, tulburat dar stăpânit în lupta lui cu exteriorul, ceea ce-l face un prieten de nădejde pentru firavul și neprihănitul Moritz. Excelent Rareş Florin Stoica în acest rol, se poartă cu sufletul curat deschis vraiște, în care e ușor de strecurat orice îndoială sau certitudine, pentru că pare că le poate lesne metamorfoza în limbajul lui crud de copil ingenuu. Când datele problemei se schimbă, actorul ne mai arată o față a priceperii lui, foarte bine așezată în economia emoției spectacolului.

Din grupul băieților, bine sudat, ca o gașcă de care nu ai cum să nu-ți aduci aminte, se remarcă în această distribuție Marian Olteanu, un Haschen Rilow fermecător în descoperirile lui adolescentine (minunată scena masturbării), în timp ce ceilalți membri ai găștii, Silviu Debu, Ionuț Vișan, George Albert Costea, Cezar Grumăzescu și Răzvan Krem Alexe (respectiv Ernest, Georg, Otto, Robert și Lammermeier, pe numele lor de elevi în piesa lui Wedekind),  reușesc fiecare, dar mai ales împreună, să construiască un adolescent nu doar plauzibil, ci care sintetizează tot ce șade mai pur și mai neprihănit în sufletul acestuia, dimpreună cu toate reacțiile necontrolate la stimulii la care este supus mereu. Prin joacă, intonaţie, frazare, gestică, energie scenică în general, ei ne poartă cu pricepere printre fanteziile, îndrăznelile, dramele și chiar tregediile care apar în viața lor.

Am lăsat intenționat la urmă adulții. Cei care se fac vinovați de toate dramele adolescenților. Ei sunt cuprinși în câteva personaje interpretate la fel de dibaci. Părinții sunt sintetizați în două mame, doamna Bergmann și doamna Gabor, aduse în scenă de Liliana Pană și Mihaela Rădescu, care reprezintă cele două extreme ale educației materne, având la bază aceeași nevoie de ocrotire, bazată pe iubirea necondiționată, dar transmisă prin instrumente diferite. Mama Wendlei este excesiv de pudică și de dominatoare în relația cu fata ei, pe care vrea să o știe mereu copilă și căreia îi vinde mereu percepții despre realitate ocolind adevărurile fruste, incapabilă să se adapteze la transformările prin care aceasta trece, trăsături foarte bine surprinse de Liliana Pană. Mama lui Melchior este în schimb un tovarăș de nădejde al tânărului ei băiat. Mihaela Rădescu surprinde foarte bine în acest personaj aspirațiile fiecăruia dintre noi de a avea un părinte prieten, care să ne înțeleagă și să ne susțină chiar și atunci când greșim, luptând cu tot ce e în jur, inclusiv cu soțul ei care o acuză de prea mare lejeritate și permisivitate în educația copilului.

Ceilalți adulți cu care se duce lupta sunt profesorii, interpretați de Petre Moraru, Avram Birău şi Ion Lupu și conduși de mâna forte a rectorului, Gelu Nițu (în distribuția inițială, acum mai bine de un an, acest rol a fost jucat de Gherorghe Visu). Cei trei profesori sunt personaje intenționat și grosolan ridicole, scorțoase, posomorâte și posace, interesant plimbate prin scenă șchiopătat, cu un cadru de lemn fiecare, bâlbâiți și otrăviți de propriile închipuiri, exigențe și rigidități. Într-un cuvânt, tot ce poate elevul să deteste mai  mult într-un profesor. Fiecare dintre cei trei mai interpretează câte un alt rol, dintre care l-aș remarca pe cel al doctorului von Brausepulver, căruia îi dă viață elegant Ion Lupu.

Gelu Nițu, rectorul obsedat de reguli și normare, este exagerat agitat și dezumanizat, foarte bine asumat de actor. În fața lui, atât fetele cât și băieții  tremură și se inhibă, ceea ce îl nemulțumește suplimentar. Iar pus în fața unei nenorociri, el o reduce la cum să iasă basma curată el și școala pe care o conduce din această încurcătură. Fără niciun pic de compasiune pentru tragedia copiilor.

Și toată suferința acestor adolescenți se petrece sub o tablă uriașă care mărginește un perete al scenei, de pe care urlă către copii informații pe care mintea lor nu mai poate să le cuprindă, asimila și digera, în timp ce de pe micuța scenă construită pe peretele opus pentru trupa FiRMA, înălțată ca să susțină membrii trupei ce acompaniază live întregul spectacol, mesajele curg șuvoaie în acorduri rock. Sub ea, oglinzile deformează cu grijă toată scenografia spectacolului, un spațiu încărcat de reziduuri lemnoase, cu ferestre ferecate, culcate la pământ, de pe care sunt îndepărtate la un moment dat obloanele și pe care este proiectat simbolic cerul, dar care nu doar că rămân veșnic închise, ci sunt transformate în mormintele copiilor care au avut îndrăzneala să viseze dincolo de ele, aruncându-și cu speranță năzuințele către nori.

De o parte și de alta a spațiului de joc, câteva pupitre în care spectatorii sunt așezați în primele rânduri exact ca la școală. Poate prea ca la școală. Atât de ca la școală încât este imposibil să nu trăiești spectacolul cu toată ființa ta. Prea ca atunci.

Asta este, în esență, „Deșteptarea Primăverii”. O mărturie despre prea. Despre prea puținul pe care-l știi și prea multul care vine necontenit înspre tine. Despre prea cumintele din străfundul sufletului tău și prea revoltatul care stă să iasă afară. Despre prea necoptul ca să înțeleagă și prea bătrânul ca să-și mai aducă aminte.

Și despre prea târziu. Mai ales despre prea târziu.

Un spectacol senzațional pentru a încerca măcar să înțelegem copilul din noi. Mai ales dacă a mai și devenit între timp părinte. Poate-i scutim măcar pe copiii noștri de ceva suferință. Poate reușim să-i urcăm cu bagajele necesare în ultimul tren ajuns la noi în stație, cu aceeași destinație: viața. Înainte de ultimul prea.

 

 

„DEȘTEPTAREA PRIMĂVERII”

Teatrul Mic, București

 

Regia: Vlad Cristache

Scenografia: Vlad Cristache

Muzica originală: Daniel Rocca

Interpretare live: Trupa FiRMA

Light design: Iulian Bălțătescu

Durata: 3 h 30 min  (cu pauză)

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani

Spectacol cu traducere în limba engleză

 

Distribuție:

Wendla Bergmann – Silvana Mihai/Alina Rotaru
Melchior Gabor – Alexandru Voicu/Ionuț Vișan
Moritz Stiefel – Rareș Florin Stoica/George Albert Costea
Ilse – Alina Petrică
Martha – Andreea Alexandrescu
Hanschen Rilow – Marian Olteanu/Cezar Grumazescu
Ernst – Silviu Debu/Razvan Krem Alexe
Otto – George Albert Costea/Rareș Florin Stoica
Thea – Alina Rotaru/Silvana Mihai
Robert – Cezar Grumăzescu/Marian Olteanu
Georg – Ionuț Vișan/Alexandru Voicu
Lammermeier – Răzvan Krem Alexe/Silviu Debu
Rectorul/Omul cu mască – Gelu Nițu
Domnul Gabor/Habebald – Gabriel Costin
Doamna Gabor – Mihaela Rădescu
Doamna Bergmann – Liliana Pană
Profesorul Knuppeldick/Pastorul Kahlbauch – Petre Moraru
Profesorul Zungenschlag/ Domnul Stiefel – Avram Birău
Profesorul Fliegentod/ Doctorul Von Brausepulver – Ion Lupu

Trupa FiRMA:
Daniel Rocca Stoicea
Sorin Erhan
Adrian Coman
Bărbuță C-tin Bărbășelu

 

 

 

P.S.

Am câștigat multe în aproape trei ceasuri și jumătate de „Deșteptarea Primăverii”. Și chiar ceva în plus: un coleg de bancă. Un om luminos, cu care m-am împrietenit și cu care am parcurs într-o frumoasă seară de mai un drum lung pe lângă parcul Cișmigiu și pe lângă spectacolele pe care le-am văzut fiecare în ultima vreme. Și asta numai pentru că am jucat împreună într-o convenție care ni s-a propus. Deșteaptă primăvară!

 

Advertisements

3 responses to “Un poem teatral rock: NĂUCITOAREA DEȘTEPTARE A PRIMĂVERII LA TEATRUL MIC

  1. Felicitari pentru articol! Sunt atat de bucuroasa cand gasesc pe cineva care sa puna in cuvinte ceea ce simt si eu. Iti multumesc Luciana.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s