Pur și simplu teatru: O INTERVENȚIE la ACT

afis-o-interventie-500x760

 

O intervenție. Chirurgicală. În viață și în teatru. Oriunde înfigi bisturiul apare o temă. De scormonit în sufletul omului și de exploatat pe scenă. De exemplu, albastru. Albastru nu există. Vechile limbi antice nici măcar nu au avut un cuvânt pentru această culoare. Dar poate fi oricând un subiect de conversație pe care poți să-l rostogolești împreună cu un prieten adevărat. În intimitatea a doi oameni, albastrul poate deveni orice, de la iluzie optică la infinit.

Când anume e prietenie? Când îi spui celuilalt numai ce vrea să audă despre albastru? Doar când vrea să vorbească despre albastru? Și cum vrea să te audă vorbind despre albastru? I-o spui râzând sau plângând? Didactic, împăciuitor, răspicat, cu dojană? Față în față, la telefon sau pe rețelele sociale? Îi spui adevărul? Adevărul despre albastrul tău sau despre albastrul lui? Ori al vostru? Unul despre albastrul universal? Cine definește nuanțele de albastru? Care e albastrul corect? Sau moral? Sau frumos?

Și da, unde există prietenie, există și dragoste. Altfel nu se poate. Se confundă uneori cu fericirea. Și toate pot fi albastre când vorbești despre albastru cu un om cu care vrei și cu care-ți permiți să vorbești în toate felurile despre albastru.

Așa este piesa lui Mike Bartlett (publicată în 2014 și montată, în premieră absolută, la Watford, în acelaşi an), ca o simplă și mare întrebare cu multe, multe întrebări în subtext.  Așa e și spectacolul „O intervenţie” de la Teatrul Act. Franc, tăios, incisiv, o operație pe cord deschis fără nicio anestezie în intimitatea unei relații umane.

Sub pretextul dezbaterii oportunității unei intervenții politico-militare (o divergență de opinii în legătură cu trimiterea de trupe într-un conflict din Orientul Mijlociu), cei doi prieteni joacă și se joacă sub semnul intervenției, ca metaforă ce se impune oricăror punți care-i leagă: convingerile politice, participarea la demonstrații publice, plăcerile artistice împărtășite, viciile care-i macină, fericirea familială, relațională, profesională. Sub semnul timpului, care curge nemilos peste ei și amenințarea celorlalți oameni în care simt că se pierd sau prin care își diluează legătura. Toate vin și amenință sau scurtcircuitează prietenia lor sinceră, bazată pe o dragoste adevărată.

Nici nu ai vreme să te plângi de durere, pentru că sângerezi întruna și te obișnuiești cu suferința. Ca din greșeală, în timpul intervenției cei doi talentați actori, Ana Ularu și Lucian Iftime, ating toate arterele care pleacă de la inimă către organe și țesuturi. Până când fiecare celulă este atinsă de aceeași suferință. De la superficial la compex, cu umor, cu inteligență, cu emoție, cu un ritm potrivit  și, cel mai important, jucând mereu subtextul. Complicități, râsete zgomotoase, tăceri semnificative, contraziceri răstite, reproșuri și declamație respectuoasă, toate atent dozate în gestică și priviri. Complementar, ca în orice prietenie adevărată între un bărbat și o femeie. Când ea e spontană în argumentație, el e stăpânit și calculat, când ea e energică, el e ponderat și chiar suav pe alocuri, când ea e naivă și visătoare, el e lucid și perfect ancorat în realitate. Atât în vorbire, cât și în mișcarea scenică. Interesant este că în cele aproape două ore de spectacol, în care se încontrează și șicanează încontinuu, ei reușesc să transmită joaca ce le îmbracă jocul, acel du-te-vino indestructibil sub care s-a construit relația dintre cele două personaje și adevărul din scenă, surprinzând cu mare subtilitate și diferențele de gen, la limita dintre comicul și dramaticul fiecărei situații cu care se confruntă. Două jumătăți ale oricărui întreg rotund ce se cere rostogolit în fața spectatorilor.

Într-o scenografie multi-funcţională a Cezarinei Iulia Popescu, mereu provocatoare și pusă și ea pe șotii împreună cu personajele, în fața camerei de filmat.

Un eseu despre cum îi devii disponibil la orice oră din zi şi din noapte prietenului care are nevoie de tine. Despre cum îi păstrezi mereu un gând bun deoparte și cum te rogi pentru el preventiv, gândindu-te că poate nu a avut vreme să se roage înainte să adoarmă. Despre cum înveți când să-i vorbești. Sau când să-i taci.

Sunt puține momentele în care oamenii se țin de mână. De cele mai multe ori, se țin de neputințe. Mai nou  își fac chiar și un selfie cu orice dezastru și râd pe urmă împreună, ca să le fie mai ușor.

Eu, ca tânăr regizor, am avut grijă să nu distrug coordonatele unei reţete cu succes aşteptat. Atunci când ai pe mână un spaţiu atât de special cum e Teatrul ACT, doi actori mega talentaţi –– şi un text fenomenal, treaba mea a fost să ajut, asemenea unui monteur de film, ca ritmul textului şi talentul actorilor să ajungă în ochii şi simţurile spectatorului la cel mai ridicat nivel posibil. ”, a declarat Radu Iacoban, regizorul acestui spectacol. Și a reușit să le ducă la maximum.

Se joacă din nou mâine (15 mai) și joi (17 mai) de la ora 19.30 la Teatrul Act.

interv 00

O INTERVENȚIE de Mike Bartlett

Teatrul ACT

 

Regizor: Radu Iacoban

Scenografia: Cezarina Iulia Popescu

Distribuţie: Ana Ularu, Lucian Iftime

Light Design: Bogdan Gheorghiu

 

Restricție vârstă: 16 ani

Durata: 1 h 40 min (fără pauză)

 

Advertisements

One response to “Pur și simplu teatru: O INTERVENȚIE la ACT

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s