De-aş fi matur ar trebui să judec,
Să descifrez, să cern şi să rezolv
De pueril şi de naiv să-mi vindec
Sufletul meu candid, să mă absolv
De cast, credulitate, inocenţă,
De feciorelnic, pudic şi vergur
Şi să mă prihănesc, cu neglijenţă,
Să uit că aş fi fost vreodată pur.
Să profanez tot ce-am trăit ori vine,
Privind ba înainte, ba-napoi,
Să pângăresc tot ce-i ingenuu-n mine,
Chivernisind prudenţe şi nevoi.
Îngrijorări şi sinchiseli s-orândui,
Diform, hidos, pocit, desfigurat,
În timp ce, vigilent, încă mai huidui
Tot ce a fost în mine mai curat.
Dar am noroc, coşmarul se încheie
Şi mă trezesc de dânsul asudat
Sunt un copil – prin gaură de cheie
Privind către adultu’-ngândurat.
Ce-aş mai iubi, de-aş fi aşa de matur
Şi aş avea în mine-atâta viaţă!
Şi nu aş apuca să mă mai satur
De tot ce mi s-a dat de dimineaţă!
Şi până-n sear’-aş înălţa castele,
Aş birui balaurul în luptă,
De pe corabie-aş sufla în vele
Şi aş lansa plăceri c-o catapultă.
Nu aş avea nici cearcăne, nici grijă,
Şi niciun fel de fină cumpătare
Aş aduna apoi, schijă cu schijă,
Din proiectilul meu de desfătare.
Sunt doar copil, nu-mi cere socoteală,
Nu se cuvine toate astea să le-nfăptui
Nu pot să te slobod de osteneală
Ci doar să-ţi cer, încet, să te apropii…
Nu te uita la mine cu-ndârjire,
Cu patimă, cu râvnă ori necaz,
Cu teamă că există fericire
Ori, şi mai rău, chiar clipe de extaz…
Doar un copil sunt, deci m-ajută
Adultul plin de viaţă să devin
Şi îţi promit să izbândesc în luptă
Şi bine ziua asta s-o termin.
Căci doar atât primim: un răsărit,
O şansă să-l serbăm cum se cuvine
Şi să petrecem până-n asfinţit
Cum ne-om fi priceput şi noi mai bine.
Când voi fi mare doctor mă voi face
Ori inginer, pilot, inventator,
Să vindec lumea şi să-i caut pace,
Să o repar, s-o-nvăţ să zboare, s-o ador
Să-i inventez o mare veşnicie
Cu roţi de prunc, aripi de heruvim,
Motor pe bază de copilărie
Şi un hamac cu păsări şi-un delfin
Să ne-alintăm în el cu nepăsare,
Creduli, neştiutori, neprihăniţi,
Mulţi ani copilului din fiecare,
Să-l căutaţi mereu sunteţi poftiţi!