A la turca, bre!

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

 

Într-o lungă zi de vară, un zapciu și-un caimacam

s-au pornit de dimineață, ca s-ajungă la divan

până la lăsatul serii, vrând să ducă la calif

socotelile raialei însemnate-n catastif.

 

Însă lung-a părut calea când arșița i-a cuprins,

moleșind și bidiviii. După prânz, deja s-au prins

că mai sunt vreo două poște pân’ s-ajungă la liman

și s-au învoit la urmă să se tragă spre un han.

 

În papuci, capot cu fluturi și cu o basma pe cap,

jupâneas-abia trezită îi poftește în cerdac,

îi îndeamnă la șerbeturi, îi servește cu halva

și dispare în cuhnie să-ncălzeasc-o ciulama.

 

Cu-n turban de pânză verde și-un suman roș’ de bumbac,

un spahiu le-aduce-ndată și cafeaua cu caimac,

pân’ să scoată „aferim!”-ul să-l azvârle spre compars

parcă din bucătărie vine un miros de ars…

 

Se aude și-o sudalmă, ciulamaua-i compromisă

(poate n-o să mai primească astăzi masa cea promisă…),

dar apare jupâneasa și întinde-o muşama

și-i servește cu sarmale și pastramă trufanda,

 

le aduce și iahnie, și plăcinte cu susan,

pe o altă farfurie cataifuri și-un lighean

de cireșe proaspăt scurse, după ce au fost spălate,

și-un cânceu – poate rachiul să mai spele din păcate…

 

Cât se-ndoapă musafirii mi ți-i ține în palavre,

trăncănind, trăgând suspine, printre fleacuri și brașoave,

li se plânge că stăpânul e o mare pușlama,

chiar acum plecat la târg e, unde umblă haimana,

 

se desfată la cadâne și mai trage și tutun,

bea apoi rachiu cu vadra, până ce cade în drum,

chiar și când e Ramadanul… Și mai are o dambla:

joacă zaruri și capace cu-n prieten beizadea…

 

Dup-o vreme povestașa se arată-ngrijorată

și privind-o ei mai bine și văzând-o speriată,

oaspeții se învoiră să purceadă înspre târg

să-i aducă babalâcul până ce se las-amurg.

 

Bucuroasă jupâneasa a tocmit un vizitiu,

i-a mânat apoi pe dânșii să-l aducă pe chefliu,

ba le-a pus și băutură și merinde într-un sac

și iată eroii noștri au purces către sangeac.

 

L-au cătat prin cafenele și-n cârciumi cu fum extrem,

printre fete desfrânate și-odalisce în harem,

chiar și printre zarzavaturi, la tarabe, în bazar,

întrebară chiar de dânsul, dar nimeni n-avea habar,

 

deși se dusese buhul, toată lumea-l cunoștea,

– e și greu în astă lume să ignori o pușlama –

mulți chiar l-au primit în case, deși nu fără sictir,

când se milosteau de dânsul îl primeau de musafir.

 

Povesteau cum că adesea odihnea pe sub tejghea,

după ce lingea la doage și trăgea din narghilea,

ori pe după vreo dugheană, de dormea vreun tuciuriu,

el se dovedea pe dată chiar al nostru mușteriu…

 

Dar știindu-l om cu stare se mai îmbunau și deci

îl târau pe rând acasă și-apoi îl culcau în beci,

iară către dimineață îl găseau la câte-un geam,

așteptând că poate gazda îi azvârle un salam…

 

Speriați de cele-aflate, cei doi domni în catifea,

rumegând proaspete gânduri, ajung într-o cafenea,

unde-un tânăr îi desfată cu o doină din caval.

Cu conduri brodați cu aur și înfășurată-n şal,

 

salbă de bănuți de frunte și rochie de tafta.

o cadână-ispititoare stă întinsă pe sofa,

le face ochi dulci, îi cheamă, îi îmbie cu un praf,

până să se dumirească se trezesc sub un cearşaf,

 

într-o odaie din spate (să nu intru-n vreo belea,

tot ce se întâmpl-aicea rămâne după perdea).

Fericiți eroii noștri sar pe geam peste uluc,

– au plătit cu vârf, nu-i vorbă, ba au lăsat și ciubuc…-

 

Își aduc apoi aminte de hangiul-pușlama

și cu musca pe calpace încep iar a-l căuta.

Îl zăresc, printr-o fereastră, într-un colț de mahala

în hamam, unde halatul i s-a prins în  balama

 

și l-a atârnat de ușă, unde doarme… Dau buluc,

ca să îl elibereze și să-l scoată din bucluc.

Se uitară lung la dânsul, mi-l legară fedeleș,

l-au întors la jupâneasă ș-apoi au pretins peșcheș.

 

S-a încins chiolhan pe cinste, l-au deschis cu un pestref,

și au râs, au spus și glume, ce mai, s-au întins la chef,

au mai stat apoi în paturi, tot cu ochii în tavan,

adormind cu semiluna arătată printr-un geam.

 

Zori, kahvalti bun și proaspăt, după reguli din Coran,

cu Salgam suyu, ceai negru, chiar și boza și ayran,

chifteluțe, borek, simit, beyaz peynir și kasar,

un hoșaf dulce de mure, telemea și cașcaval.

 

Dup-ospăț și-o zi de umblet au ajuns la mehtupciu,

cu niscaiva baclavale, cu  o sticlă de rachiu

și-un măgar (știindu-l dornic, ca să-i facă și-un hatâr,

de la han ei acceptară o cămilă și-un catâr).

 

Mehtupciu-i așteptase cu cafeaua în ibric,

sub giubea, șalvari de pânză și ilic de borangic,

o cămașă înflorată de culoare fistichie,

iminei roșii de cânepi și pe creștet o tichie.

 

Beau cafeaua, se răsfață cu halviță și rahat,

când să-ncheie socoteala, se-apucă de încurcat,

că-n registru nicăierea nu e vorba de vreun sfanț,

și pesemne că sultanul are să îi lege-n lanț,

 

când urmează de la dânșii mai acuși să ia aminte

că nu-s bani și catastiful este plin doar de cuvinte:

haz, bacşiş, caimac, conace, amanet, șiș și geamlâc,

și chibrit, necaz, şireturi, salahor, matrapazlâc,

 

duşumea, naz, chior, sidefuri, hamal, magiun și tărâm,

zarzavat, surghiun, gherghefuri, ori hogeac sau caldarâm…

Mehtupciul se-nroșește, pune mâinile în șale

și-i vâră apoi pe ușă făr’ să mai stea la taclale.

 

În cerdac, cei doi, cu teamă, îl găsiră pe sultan,

în halat, papuci de casă, dar deasupra  c-un caftan,

cearcăni vineți, nasul roșu, uitătură cu cusur,

cum îi șade bine seara oricărui stăpân mahmur.

 

Salutară și-oferiră repede plocon cămila,

așteptând de la acesta toată dragostea și mila,

când imi recunosc că dânșii n-au avut niciun habar

că există avuție dincol’ de vocabular…

 

Stă sultanul, se gândește și-i poftește să se-ntoarne,

să își ia calabalâcul și să vină cu plocoane.

– Hai, sictir! Barem e bine că-s cuvinte berechet

și-n provincii se vorbește fix ca turcul getbeget!