Romeo și Julieta la TNB sau dragostea în două cuvinte: noapte bună!

RJ 1.JPG

Foto: Florin Ghioca

Un spectacol despre ce rămâne din cele mai importante două cuvinte ale omenirii: te iubesc. Și cât Shakespeare, după ce alungi frica de a-l ataca și nechibzuința de a-l reinterpreta.

Răspunsul vine simplu din mâna unui mare creator de teatru: esența.

Asta se întâmplă cu spectacolul „Romeo și Julieta” al lui Yuri Kordonsky, care a avut premiera în urmă cu câteva zile pe scena Sălii Studio a Naționalului bucureștean. Un spectacol curajos. O convenție care poate să placă sau nu. Dar care nu-ți poate rămâne indiferentă. A dragostei și îndrăgostiților de acum și dintotdeauna. Și a aducerii poveștii shakespeariene în contemporan. Unde scheletele unui Romeo și al unei Juliete le găsești la fiecare trei dulapuri. Ikea.

Cu superba complicitate a marelui scenograf Dragoș Buhagiar, căpătăm un Shakespeare care aleargă pe role și pe skateboard, într-un uriaș club de noapte, un Shakespeare care cântă, dansează și urlă pe ritmuri party club mix, sub peruci colorate și haine strălucitoare gender free, printre sticle goale de licori amețitoare și substanțe interzise, strigat și împroșcat cu grafitti pe pereți și în sufletul spectatorului șocat de această întâlnire.

„M” și „C”. Două găști din Verona: Montague și Capulet. Mahmurii și chercheliții. Murdarii și căpiații. Mișeii și candrii. Sub aceste două inițiale țâșnite dintr-un spray cu vopsea albastră începe să se depene povestea la ușa clubului, la lumină mică, sub atenta supraveghere a povestitorului ei, preotul Lorenzo. Un excelent și consistent personaj interpretat senzațional de Răzvan Vasilescu, amfitrion al acestui spațiu violent, agresiv, al decăderii și desfrâului, în care ne primește cu îngăduință curiozitatea și către care ne solicită clipă de clipă atenția. Sau cel mai posibil loc unde tinerii din ziua de azi se pot găsi unul pe altul, pentru că așa arată deja societatea în care trăiesc. Și în care învață despre dragoste.

Cheia în care e interpretat textul shakespearian e răvășitoare: sarcasmul. Recuperând calea durerii, străbătând drumul înapoi de la cicatrice la rană, totul se întâmplă ironic, batjocoritor, usturător, necruțător, fără niciun fel de înduplecare. Iar promiscuitatea e singurul mijloc de a transmite emoția. Și dragostea care o pune în mișcare.

Actorii sunt folosiți ca niște motoare de energie puse necontenit în confruntare, care demarează în trombă și se ciocnesc mereu asurzitor. Sunt întrerupți, sarcastic, de câte un moment de poezie adâncă, în care nu mai îndrăznești să tragi aer în piept. Prima scenă de respiro este candidul monolog al lui Mercuțio, inconfundabilul Marius Manole, a cărui gingășie vine să sporească prin contrast violența spectacolului. Se înșeală visătorii, dar ce visează-n somn e-adevărat, iar vorbele lui Mercuțio despre regina Mab plimbată pe nasurile celor care dorm prin diminutive abia șoptite îți întorc sufletul pe față și pe dos de câteva ori. Cum altfel, când păienjenișul gingaș, razele moi de lună, un picioruș de greier, un fir de funigel sau un viermișor se strecoară cu atâta precizie, colindând prin creierul îndrăgostiților, care visează dragoste mereu, în vacarmul de muzică de club la volum maxim? Și, gata!, s-a captat atenția fiecărui spectator.

Dar nu avem timp pentru reverie…

De pe buzele femeii care visează adeseori sărutul, ne umplem imediat de bășici, ca răsuflarea ei să nu ne pară prea dulceagă, scuturând poezia strecurată ca din greșeală în spectacol. Pe ritmuri de Eminem cu Nate Dogg („Shake that”), personajele năvălesc în scenă și dau din nou drumul la vacarm, sărind, lovind, aruncând cu obiecte, dezbrăcând și eliberând spectacolul de orice Shakespeare clasic, vechi, decrepit, demodat.

Întâlnirea celor doi are loc într-un firesc neromantic în casa Capuleților la această petrecere zgomotoasă, dar felul în care sunt purtate cele două personaje principale, Romeo (Ionuț Toader) și Julieta (Crina Semciuc), altfel doi tineri în perfect acord cu vremurile nebune pe care le trăiesc, prin partituri consistente care vin să arate că romantismul nu dispare niciodată, că există viață și în afara cluburilor, ne ajută să ne explicăm că după ușile lor rămâne doar intimitatea stângace a doi oameni fragili, mirați, îndrăgostiți lulea, la adăpost de gura lumii, ca în orice dragoste care se respectă.

Ionuț Toader e un Romeo energic și pașnic în același timp, ținut continuu în priză de tot entuziasmul tinereții dar și de dulcea ei naivitate, alternând inteligent cele două extreme în care este nevoit să se desfășoare: exuberanța și tristețea. Implorat de Julieta să-și arunce numele ce nu-i din el parte și-n schimbul lui s-o primească pe ea întreagă, Romeo reușește să-și păstreze mereu desăvârșirea după ce se învoiește să-și preschimbe numele în iubire. Fără nicio urmă de regret. Nici măcar atunci când cade pradă intimidării directe în confruntarea cu Tybalt (în rolul căruia a fost distribuită, cum altfel decât ironic, o femeie, Florentina Țilea, care-i amenință bărbăția în timp ce el își impune un exercițiu de iubire față de vărul alesei lui și față de numele Capulet, constrâns de secreta cununie cu verișoara acestuia). Joacă mereu cu aceeași energie, cu aceeași lumină în ochii ce se bucură pe fața lui luminată de vraja dragostei. Excelent în scena în care refuză calea exilului, implorându-i lui Lorenzo mila morții în schimbul vieții dincolo de zidurile Veronei, surghiunit sub alt cer decât cel al Julietei. Ca un copil răsfățat, izgonit din lume, fără să simtă povara odioasei fapte săvârșite.

Crina Semciuc e o Julietă rebelă, care, apărându-și natura la prima vedere ușuratică, are de demonstrat mereu că este mai credincioasă decât acelea care par sfioase. Se remarcă individual în scena în care află despre crima comisă de Romeo, unde joacă cu grijă dramatismul antagonismelor prin care-și descrie alesul (chip frumos cu inimă de șarpe, tiran frumos, diavol angelic, ș.a.), exersându-și iubirea și ura deopotrivă față de cel pe care-l iubește dar care i-a ucis vărul, încercând de fiecare dată parcă exact opusul a ceea ce rostește. Dar duce cu succes la bun sfârșit toate momentele importante, precum întâlnirea cu Lorenzo pentru pregătirea planului de recunoaștere a căsătoriei cu Romeo, înscenarea morții (excelent transpusă vizual pregătirea așternului în care urmează a fi găsită) sau trezirea la simțire.

Ea este personajul care întruchipează cel mai bine lupta care se dă în fiecare dintre noi când judecăm tânăra generație, pe care refuzăm să o mai suspectăm de liniște, poezie și iubire. Și căreia încercăm să-i impunem propriile noastre valori și gânduri. Idee foarte bine subliniată atât în scena în care se ceartă cu tatăl ei, Lord Capulet (interpretat și el cu precizie de Ioan Andrei Ionescu), când este forțată să consimtă căsătoria cu Paris, dar și în cea în care este găsită de părinți rece și fără vlagă în patul în care și-a înscenat moartea, scenă în care Lady Capulet a Costinei Cheyrouze atinge apogeul propriilor limite și al escaladării conflictelor între generații și între familiile vrăjmașe, dovedindu-se rece și calculată în fața tragediei de a-și vedea odrasla fără suflare, cu ranchiuna adânc înfiptă în suflet care face din promisiunea răzbunării față de familia Montague un deziderat mai important decât alinarea suferinței propriei pierderi.

Lui Romeo și Julietei le ține isonul în momentele cheie Hero, în interpretarea Adei Galeș, un personaj bine croit și foarte bine susținut de actriță pentru a spori dramatismul scenelor în care cei doi îndrăgostiți își urlă separat neputințele și disperarea.

Scena înfruntării lui Romeo și Mercuțio cu Tybalt îi aduce în prim plan pe Marius Manole, un Mercuțio consistent și dinamic, care aruncă iscusit blestemul asupra celor două neamuri care i-au adus sfârșitul, completând cu pricepere imaginea personajului pe care-l anunțase în monologul de la începutul spectacolului, pe Florentina Țilea, surprinzătoarea și foarte bine susținuta propunere regizorală a lui Tybalt și, mai apoi pe Lari Georgescu, un Benvolio onest care, în calitate de martor al celor două crime, povestește sub emoția unei puternice impresii cum s-a ajuns la oribila încăierare căreia i-au căzut pradă Mercuțio și Tybalt.

Emilian Mârnea se remarcă și el în rolul lui Paris într-o scenă mică dar importantă în cimitir. Venit să se reculeagă la căpătâiul celei care nu a apucat să-i devină mireasă, el se lansează într-un monolog scurt, dinadins stângaci și patetic, oprit brusc și aruncat în derizoriu de prezența lui Romeo, care-l scoate disprețuitor din scenă.

Fiecare actor folosit își aduce aportul propriu, ca o rotiță precisă și indispensabilă pentru punerea în  mișcare a uriașului mecanism dramatic al spectacolului. Apar de te miri unde și umplu scena și sala credibil și înfricoșător.

Deopotrivă tălmaci și prevestitor, unealtă și scop în sine, preotul și vraciul Lorenzo este purtătorul marilor mesaje ale spectacolului, pe care le presară cu mare dibăcie Răzvan Vasilescu, după ce le amestecă în bolul  de cristal cu flori suculente, plante prețioase și otrăvite ierburi, dimpreună cu pământul care dă firii viață, pântece și deopotrivă groapă pentru individ și societate, în căutarea ameliorării chinurilor lor: „Nimic nu e așa rău pe lume să nu-i descoperi miezul bun. Dar tot ce-i bun când rău e folosit devine rău. Virtutea se preschimbă-n viciu. ”

El e cel ce prezintă și încearcă să soluționeze conflictul dintre cele două familii. E cel ce-i unește pe îndrăgostiți legându-i în cununie. E duhovnicul fiecăruia dintre cele două suflete chinuite dar și complice al vinovăției lor, implorând cerul să zâmbească asupră-le spre a-i feri de griji și de reproș, dojenindu-i și susținându-i în același timp, încercând mereu să tempereze nesăbuitele lor gesturi. O face magistral când cei doi se aruncă unul în brațele celuilalt, străduindu-se să mai potolească din exuberanța îndăgostiților, dându-le ocol cu firească grijă și dragoste,  călcând cu pas molcom și apăsat în timp ce slobozește câte un mustrător și plin de înțelesuri avertisment:  „Copii!”, „Copii!”, „Copii!”.

Interesant în montarea lui Kordonsky este că rămâne o durere aproape deloc jucată. A fiecăruia dintre cei doi îndrăgostiți și al unui al treilea personaj pe care ei îl întruchipează împreună.  Un fel de redefinire a dragostei. Lepădarea de nume și de ura care a învrăjbit familiile și consimțământul pentru cununia în secret se încheie ironic cu un moment savuros al prelungirii dulcii dureri a despărțirii iubiților, strigată pe ton pițigăiat și repetată de vocile subțiate de heliul slobozit dintr-un balon, prin cele două noi cuvinte de iubire: „Noapte bună!”.

În încercarea intenționată de a interveni ferm în orice urmă de patetism, lăsând totuși loc suficient umanului (excelentă poezia vizuală a scenei grădinii și însoțirile cu cântecele de leagăn), regizorul rus reia trucul cu un și mai mare impact în finalul spectacolului, când durerea nejucată devine una cu care suntem invitați să plecăm fiecare acasă, întru reflecție, după ce ea a căzut cu pleosc! într-un bazin cu apă,  cavou în care se vor odihni în veci îndrăgostiții.

Nu contează în ce gașcă suntem. Rămânem poate doar nebunii și mișeii lui Eminescu, folosit în caietul-program al spectacolului într-un exercițiu de admirație față de marele Will. Purtăm doar vina noastră de a nu accepta că suntem diferiți.

Un spectacol din care rămâne doar iubirea. De teatru. Și de spectator. În doar două cuvinte: „noapte bună!

P.S. Următoarele reprezentații pe 10 și 11 octombrie. După referendum…

afis large_romeo_si_julieta_2

 

Romeo și Julieta” de William Shakespeare

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio

Traducere: Violeta Popa

Regie: Yuri Kordonsky

Asistent regie: Patricia Katona

Decor: Dragoş Buhagiar

Asistent decor: Vladimir Iuganu

Costume: Dragoş Buhagiar, Ioana Smara Popescu

Coregrafie: Florin Fieroiu

 

Distribuția:

Julieta: Crina Semciuc

Romeo: Ionuț Toader

Lorenzo: Răzvan Vasilescu

Mercuțio: Marius Manole

Tybalt: Florentina Ţilea

Hero: Ada Galeș

Lord Capulet: Ioan Andrei Ionescu

Lady Capulet: Costina Cheyrouze

Paris: Emilian Mârnea

Benvolio: Lari Giorgescu

Lord Montague: Mihai Calotă

Lady Montague: Victoria Dicu

Rosaline: Rodica Ionescu

Sampson: Florin Călbăjos

Susan: Cosmina Olariu

Abraham: Eduard Adam

 

Credit foto: Florin Ghioca

 

Data premierei: 29.09.2018

Pauză: Nu

 

Advertisements

One response to “Romeo și Julieta la TNB sau dragostea în două cuvinte: noapte bună!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s