Viața ca părere sau „Viața x 3” la Comedie

viata x 3 02Foto: Adi Bulboacă

 

Același crâmpei de viață, trei versiuni.

O situație banală, văzută din  trei unghiuri diferite, venind să demonstreze că operăm numai cu percepții. Ce altceva este viața decât ceea ce credem noi despre ceea ce trăim? Nu știm niciodată ce gândește sau cum se raportează la aceeași realitate cel de lângă noi. Construim adevăruri numai de noi știute. Care se confruntă necontenit cu adevărurile clădite de celălalt. Orice impact este oricând suficient pentru o premiză dramatică.

„Viața x 3” al Irinei Crăiță-Mândră, un spectacol prob, de teatru potolit, fără mize mari, potrivit pentru repertoriul Sălii Noi a Teatrului de Comedie. Pe un text bun al Yasminei Reza, un autor binecunoscut spectatorilor români în special pentru „Zeul măcelului” (descoperită și montată pe scenele noastre și sub titlul „Doamne… ce măcel!”, după ecranizarea piesei în celebrul film al lui Roman Polanski „Carnage”) și cu o scenografie adecvată, destul de cuminte, a Cezarinei Iulia Popescu, el ridică onest mănușa aruncată de autoarea franceză. Poate prea onest.

Scrisă după „Conversație după înmormântare”, „Trecând prin iarnă” și „Artă” (a doua cea mai jucată piesă a ei pe scenele românești), recompensate pe rând cu premiul Molière pentru dramaturgie, „Viața x 3” vine să susțină preocuparea ageră și permanentă a Yasminei Reza pentru teme importante, general umane, legate de relațiile dintre oameni și felul în care ei se raportează la realitate, pe care o va desăvârși șase ani mai târziu în „Zeul măcelului”, când va schimba și va crește miza dramatică. Ca precursoare a binecunoscutului text, această piesă atacă fin și cu umor relațiile între soți, între părinți și copii, între prieteni și colegi de muncă, între amanți, tratându-le inteligent, într-o manieră subiectivă (și mai ales recognoscibilă) prin intermediul fiecăruia dintre cele patru personaje.

De data aceasta cu o miză mai mică: o vizită pe jumătate surpriză, la ceas de seară, în casa lui Henry și a Soniei (un cercetător astrofizician și soția lui avocat), care-i surprinde pe aceștia într-un moment de intimitate familială, nepregătiți să primească musafiri. Vizitatorii, așteptați abia în seara următoare, sunt soții Finidori, respectiv Hubert, astrofizician și el, coordonatorul unei cercetări a lui Henry, și soția acestuia Inez, care aduc sub braț o veste proastă pentrugazdă: publicarea cercetării lui Henry e periclitată de apariția unei alte cercetări pe același subiect. O seară de rutină conjugală se transformă astfel într-un prilej de prezentare a unor conflicte aparent mărunte, care ascund însă adevăruri profunde despre lupta individului cu sine însuși pentru împlinirea profesională, fericirea conjugală și îmbunătățirea calității vieții personale, dar și despre adulter, parenting, apartenența la grup, teama de izolare, dar și de socializare. Din confruntarea celor patru personaje (35-40 de ani), aflate fiecare într-un moment de criză, și a situațiilor cele mai simple de viață sar o mulțime de nuanțe, secrete mai mici sau mai mari, adevăruri tăinuite și pentru prima oară rostite, practic etalând tot ce ascunde individul sub preș și iese la iveală când, ca din greșeală, se împiedică de el sau i se agață de prag. Reluat de trei ori în chei diferite, subiectul se dezvoltă, se încarcă de sensuri și semnificații, formalismul, politețea, complezența fiind înlocuite încetul cu încetul cu intimitatea, pasiunea, necuviința, pe alocuri chiar vulgaritatea.

Micile modificări în construcția unui personaj presupun schimbări importante în dinamica grupului. O abordare îndrăzneață pentru regizoare să facă același lucru de trei ori, cu nuanțe foarte fine, mult prea fine, mizând totul pe jocul actorilor.

Silviu Debu o face cu succes în rolul lui Henry, intelectualul singuratic, stângaci, inteligent și inocent deopotrivă, pe alocuri nervos, înclinat spre depresie sau atitudine violentă, reușind să construiască un personaj veridic și echilibrat în fiecare dintre cele trei acte, îmbogățindu-l vizibil până la finalul spectacolului. Gesturile, rostirea, privirea, toate vin să recompună personajul pe care-l interpretează în noua ipostază pe care i-o propune textul și regizorul.

Hubert al lui Liviu Pintileasa, altfel un caracter destul de simplu, malițios, sarcastic, pe alocuri arogant, beneficiază și el de talentul cu care actorul îl propune spectatorului. În pofida trăsăturilor personajului pe care-l interpretează, Liviu Pintileasa reușește să fie șarmant și captivant, izbutind să construiască o complicitate plăcută cu privirea pe care o fură martorului ocular de câte ori intră în scenă. Excelent în așezarea straturilor peste personajul pe care l-a propus inițial, adaugă cu precizie gesturi și stări care îl îmbogățesc chiar și când se contrazic, fără să-l răstoarne nicio clipă.

De mai puține nuanțe (chiar din scriitură) beneficiază Inez, soția lui Hubert, interpretată însă minunat de Maria Obretin, o actriță dinamică, ludică, robustă, cu privirea scrutătoare și rostirea vie, care construiește în cele mai mici detalii o femeie care te atrage ca un magnet, chiar dacă personajul ei îți este greu de digerat.

Sonia nu este un personaj prea bine pus în valoare. Deși corect și funcțional, jocul Olimpiei Melinte e puțin cam prea cuminte uneori, alteori atinge tonuri criante, nepotrivite mai ales în primul act, unde jocul nu susține întru totul nevroza voit reținută a Soniei. Mai ales în dezvoltarea și revelarea relației cu mult prea răsfățatul ei copil, acest al cincilea personaj prezent cu vocea pe parcursul spectacolului, fiind mult influențată și de propunerea regizorală (copilul este de fiecare data o apariție mult prea stridentă, care se imprimă fără drept de apel în jocul actriței).

Toți cei patru actori își fac datoria mai mult decât onorabil, dar spectacolul suferă totuși de o tratare prea puțin curajoasă a textului Yasminei Reza, care ar fi putut să-i ajute mai mult, în special în definirea celor trei situații diferite în care sunt azvârliți. Aici este miza dramatică a autoarei, exploatată de acestă dată cam superficial, chiar dacă destul de coerent în intenție. Ar fi încăput mai mult suspans și chiar întorsături de situație. Că s-ar fi putut rezolva prin scenografie, printr-o altă dozare a unor momente sau propuneri și mai îndrăznețe în construcția rolurilor rămâne să răspundă viitoarele puneri în scenă (sunt convinsă că avem în față un text care va mai fi atacat). Rămâne totuși o recomandare valabilă pentru această stagiune.

O propunere de meditație asupra alegerilor pe care le facem, din care decurg faptele și acțiunile noastre, dar mai ales amprenta pe care și-o pun ele asupra vieții pe care o trăim și celor trei dimensiuni ale ei: personală,  profesională, socială.

Următoarea reprezentație mâine, 10 octombrie.

viata x 3 01

Viaţa x 3” de Yasmina Reza

Teatrul de Comedie, Sala Nouă (Strada Sf.Vineri nr.11)

 

Regia: Irina Crăiță-Mândră

Scenografia & light design: Cezarina Iulia Popescu

Muzica originală: Alexandru Suciu

Voce: Luca Aioanei

Ilustrație afiș: Bogdan Pop

Traducere: Iulia Lumânare

 

Distribuţia:

Silviu Debu (Henry)

Olimpia Melinte (Sonia)

Liviu Pintileasa (Hubert)

Maria Obretin (Inez)

 

Foto: Adi Bulboacă

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s