Spectacol de 10 în deschiderea FNT: 10 pentru teatrul sibian

10 Radu Stanca 00

Zece scene, zece personaje principale, zece priviri asupra vieții, livrate de zece actori energici, cu cefele aliniate sub ghilotina celor zece porunci. Mai precis, cele din Vechiul Testament.

Un pretext ideal de folosire a fundamentului moral al creștinătății pentru a dezvolta subiecte delicate, ce impun imperioase dezbateri în societatea românească de azi: sărăcia, educația precară, minciuna, hoția, proasta guvernare, sistemul șubred de sănătate, duplicitatea sistemului religios, în general, corupția și ipocrizia din străfundurile societății și sistemelor prin care ea se organizează, toate într-un puzzle demn de un scenariu de literatură polițistă de bună calitate, într-una dintre cele mai inteligente scriituri cu care m-am întâlnit în ultima vreme.

Textul lui Székely Csaba le aduce pe toate la un numitor comun, într-o nouă lege a lui Unu: un singur haos și teoria potrivit căreia micile variații ale parametrilor unui sistem complex pot duce la rezultate complet diferite. Adică un prilej mai mult decât fericit pentru a face teatru.

„Toți suntem așa. Trăim într-o imensă singurătate. Dacă Dumnezeu și-a părăsit propriul Fiu și a lăsat să fie ucis, de ce-am crede că pe noi nu ne-ar părăsi? Ne-a dat zece porunci, ne-a ordonat cum să trăim și-apoi a șters-o, ne-a lăsat singuri… Se descurcă fiecare cum poate, asta e…” spune un personaj al lui Székely Csaba.

Și trupa sibiană se descurcă. Mai mult decât onorabil. Să ni le prezinte pe îndelete. Spectacolul teatrului „Radu Stanca”, sub mâinile dibace ale regizorului Radu-Alexandru Nica și cu interesanta contribuție a scenografului Andu Dumitrescu (care semnează și proiecțiile video și light design-ul), aduce fericit împreună singurătățile celor zece personaje.

Într-o imaginară stație de transport în lumea subterană a ființei noastre, fiecare folosește propriul culoar de  acces pentru a urca împreună în același tren: viața. Așa cum a adus-o fiecare călător de acasă. Așa cum a primit-o, cum și-a imaginat-o, cum și-a dorit-o, dar mai ales cum a devenit ea pe măsură ce a trăit-o. Amendând idolatria, minciuna, ipocrizia, hoția, preacurvia, într-o lume tot mai ispititoare și, în același timp, tot mai agasantă și intruzivă, în care apar tot felul de dumnezei cărora individul li se închină la tot pasul, încercând să-i copieze și să le amplifice însemnătatea, dezonorându-și tatăl, mama și frații, în timp ce cu o mână fură și cu alta ucide, omul se trezește râvnind la tot ce are aproapele său, într-o cursă contra-cronometru de minciuni și desfrâu, luând în deșert numele și ziua Domnului. Într-un angrenaj al vinei și al păcatului. Rostogolite, schimbate, impuse și dezvoltate de fiecare, pe măsură ce viciile și slăbiciunile (alcoolul, sexul, drogurile, prostituția, avortul, trădarea, boala și moartea) vin să le coloreze și să le potențeze.

Aproape la fiecare pas apare o nouă nuanță care deschide o nouă perspectivă, a celui care încalcă una dintre cele zece porunci biblice, având efecte directe asupra celuilalt. Tot ce-i învinovățește îi disculpă, tot ce e dezgustător te înduioșează, într-o țesătură fină de intrigi prin care se adaugă câte un nou strat, dar se și așează la locul potrivit piesele amestecate ale acestui inteligent puzzle, cu care spectatorul s-a trezit în brațe la începutul spectacolului.

Asta pentru că sunt atent dirijate de un regizor care a știut să exploateze bijuteriile oferite de text, punând în valoare calitățile celor zece actori. Deși te poți trezi având preferințe în privința jocului acestora, ar fi nedrept să menționez performanța unuia în defavoarea celorlalți, pentru că vorbim despre un spectacol în care fiecăruia i s-a dat șansa interpretării cel puțin a unui moment remarcabil, pe care toți l-au desăvârșit cu pricepere. Dacă este un numitor comun pentru trupa sibiană, acesta este energia. Un chef de joc și de joacă cu care au reușit să bucure, să întristeze, să țină cu sufletul la gură, să emoționeze și să recompenseze spectatorii care au asistat aseară, în Sala „Liviu Ciulei” a „Bulandrei”, la reprezentația din deschiderea Festivalului Național de Teatru.

Despre poveștile personajelor nu vreau să divulg nimic, pentru că ar văduvi inutil spectatorii reprezentațiilor viitoare ale acestui spectacol. Sper doar să le fi deschis unora pofta, măcar apropiată de cea cu care eu am consumat acest eveniment.

Cu o singură mică obiecție: spectacolul este nerecomandat persoanelor sub 16 ani. Poate ar trebui totuși să vorbim mai mult despre rău. Și mai devreme. În timp ce binele este folosit ca material didactic în orele de religie și de educație socială – și nu numai – predate în școli cu mai mult sau mai puțin har (într-un sistem care și-a dovedit limitele îngrijorătoare într-un studiu recent al universității clujene),  hrănind copiilor noștri frici și vini pe care nu le au și modelând comportamente intolerante față de semenii lor, ascundem răul sub preș, în speranța că ei nu îl vor întâlni niciodată, deși pătrunde în viața lor pe toate canalele de informare imediat ce noi am întors capul. La umbra acestei ignoranțe se nasc monștri care încă bântuie și marchează inutil destine în aceste vremuri tulburi. Cred că acest tip de teatru e o formă potrivită de a aborda în discuțiile cu ei toate subiectele tabu. E un spectacol pe care l-aș recomanda tinerilor de azi înainte de vârsta liceului…

Pentru că vine o vreme când din cele zece porunci rămâne în picioare a unsprezecea, ca singură premiză de folosire a vieții: SĂ NU!…

 (…carecumva să ratați această întâlnire, dacă vi se oferă ocazia.)

afis 10

„Piesa surprinde personajele în situații obișnuite, dar și excepționale de viață, fiecare decizie morală luată la un moment dat de unul dintre personaje are un efect major asupra vieții următorului.” (Csaba Székely)

„Într-o Românie în care religiozitatea se află într-o recrudescență atipică față de trend-ul secular din toate celelalte state din UE, într-o țară în care învățământul, politica și societatea în ansamblul ei nu găsesc ca fiind oportună detașarea de instituția bisericii, consider că un astfel de subiect e cât se poate de necesar și actual. În ce măsură mai sunt valabile azi preceptele morale ale creștinismului? Mai răspund ele necesităților unei societăți extrem de diferite față de cea iudaică de secol I, cum e cea a secolului XXI? E nevoie de religie pentru a duce o viață morală? Iată doar câteva întrebări cu care dorim să stârnim emoția, imaginația, dar și apetitul pentru reflecție al publicului”. (Radu Nica)

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu

10” de Székely Csaba

Traducerea:Sándor László

 

Regia: Radu Alexandru Nica

Scenografia, video, light design: Andu Dumitrescu

Muzica: Vlaicu Golcea

Cu: Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Andrei Gîlcescu, Raluca Iani, Vlad Robaș, Serenela Mureșan, Cristian Timbuș, Cristina Ragos, Ciprian Scurtea, Arina Ioana Trif

Foto: Dragoș Dumitru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s