O intervenție chirurgicală meticuloasă în inima lui Ivanov. Un cord devastat de rutină, de deșertăciunile vieții și de pustiul din semeni, care nu reușește să-și găsească bătăile resemnării. Tristețe patologică, nepăsare, indiferență, anxietate. Și mai ales însingurare. Asta transmite prin toți porii „Ivanov”, producția Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu-Mureș, care a fost reprezentată în Festivalul Național de Teatru pe scena Sălii Studio a Naționalui bucureștean.
Concepută ca o comedie, piesa „Ivanov” a fost rescrisă de Cehov și transformată în dramă în urma insuccesului pe care l-a înregistrat la public și la critică spectacolul montat după textul inițial. Drama moșierului îngropat în datorii, care trece prin frământări existențiale, înconjurat de oameni care nu-l interesează, într-o lume pe care nu o înțelege, este subtil prezentată în piesa cehoviană, un text cu un conflict central ambiguu, despre suferința de nimic și de toate. Despre frica de a avea curaj și despre cât curaj trebuie să ai ca să-ți fie frică.
Așa este și spectacolul pus în scenă de Claudiu Goga, care propune un ritm deliberat leneș și plictisitor, precum lumea în care se învârte eroul, pentru a dezvălui lehamitea față de viață a acestuia.
Ivanov-ul lui Nicu Mihoc, aparent un personaj fără forță dramatică, este un depresiv abținut, acoperit de rușinea că un om viguros ca el a început să semene cu un Hamlet sau cu o oarecare altă fiinţă omenească de prisos. Un Nikolai Alexeevici intenționat reținut, construit între distimie și anhedonie, cu vorba molcomă, aproape stinsă, inhibat psihomotor, care folosește tot ce-i oferă decorul să se sprijine, să trândăvească, să mediteze, dar mai ales să se izoleze, să se situeze în afara societății.
O face încă de la începutul spectacolului, când, după o confesiune stinsă despre pustiul din sufletul lui și lipsa de rost a tot și a toate, se prăvălește în pat, împingând tălpile goale spre spectator și spre lume. De aici începe să se distanțeze și să se mărturisească, căutându-și mereu argumente care să-i justifice lehamitea.
„Ivanov este un personaj cu greutate. Greutatea lui stă în faptul că acesta spune ceva concret, după care intră brusc într-un tip de metafizică; din interacțiunea cu celelalte personaje, glisează ușor înspre tipuri de introspecție, revine și devine foarte greu să îl prinzi. Poate părea ușor, dar nu e…”, spune actorul Nicu Mihoc.
Toate se întâmplă la tălpile acestui Ivanov singur și neînțeles, pentru care nici soția suferindă și muribundă, nici datoriile pe care nu le poate plăti, nici disprețul pe care i-l arată societatea, nici moartea soției și nici măcar dragostea pătimașă pe care i-o poartă o tânără frumoasă și curată nu-l mai pot atinge. Afișând vagi urme de trăire și izbutind o singură răbufnire nervoasă, la fel de palidă ca restul gesturilor lui, Nikolai Alexeevici al lui Nicu Mihoc rămâne ancorat în disperarea neputinţei de a se găsi pe sine, de a iubi și a de se lăsa iubit, imun la orice stimul venit din partea lumii cu care nu mai împărtășește nimic, izolat în afara cotidianului, iremediabil bolnav de moarte, în timp ce ceilalți își duc existența măruntă, neînsemnată și zgomotoasă în jurul lui.
O fac cu pricepere actorii care interpretează rolurile importante, deși sunt în mare parte reduși la schițe care să servească scopului pe care l-a propus Claudiu Goga, acela de a sublinia contrastele temperamentale și comportamentale care i se propun lui Ivanov, ștergând ușor granița dintre rolurile principale și secundare, prezentând o lume decăzută care funcționează din inerție, așa cum se arată ea în special în salonul Lebedevilor: o societate de parveniţi alcoolici, cartofori, clevetitori.
Excelent Dan Rădulescu, cel care interpretează rolul contelui Matvei Semionovici Șabelski, omul cu tinerețea pierdută, plin de nostalgii, dar care caută mereu să se înfrupte din ale vieții, un bufon mascat, tonic și dinamic, plin de umor, al cărui singur dram de demnitate stă în refuzul compromisului căsătoriei cu Babakina, până și acesta jucat ironic, cu sare și piper, la o partidă de dame cu pahare de vodcă.
Foarte bun și Mișa Borkin propus de Costin Gavază, un personaj alunecos și interesat, un Mihail Mihailovici strecuralnic și nemernic, care-i învăluie pe ceilalți și încearcă să obțină profit din orice situație, cu vorba pricepută și ageră și gesturi ferme și cuceritoare.
Un Mihai Crăciun precis și plin de nuanțe, care ne dezvăluie un doctor Lvov Evgheni Konstantinovici aparent șters și reținut, bine folosit ca argument pentru drama Annei Petrovna, dar și ca ingredient pentru potențarea slăbiciunilor lui Ivanov.
Anna Petrovna a Elenei Purea surprinde bine femeia ajunsă la capătul puterilor, care luptă cu indiferența lui Ivanov mai mult decât cu tuberculoza de care suferă și care are să-i aducă moartea, pe care o tratează cu indiferență și fum de țigară. Loredana Dascălu este o Sașa candidă și dulce, dar hotărâtă în dragostea pe care i-o poartă lui Ivanov.
Parvenitul Lebedev, interpretat de Nicolae Cristache, este un alter ego al lui Ivanov, în varianta resemnată, care arată o supunere duioasă în fața soției lui, Zinaida Savisna (Tina Moga Oltean), un personaj prezentat la fel de ridicol și caraghios ca și cel – mai consistent – al ipocritei Marfa Egorovna Babakina al Monicăi Ristea, văduva tânără, moșiereasă și fiică de negustor bogat, care ratează afacerea vieții ei, căsătoria cu contele Șabelski, în surle și trâmbițe de rizibil și grotesc.
Cu aceeași pricepere sunt construite și rolurile episodice, din care sunt de menționat savuroasele apariții ale lui Csaba Ciugulitu (Kosih Dmitri Nikitici), care după o partidă de bridge pierdută în casa Lebedevilor trece prin scenă argumentând mereu, neîmpăcat cu ideea înfrângerii.
Toată construcția personajelor care populează existența lui Ivanov nu face decât să demonstreze că el nu poate să aducă nicio ameliorare vieții pe care o găsește insuportabilă. Depresia lui continuă, fără episoade de recuperare, remisie și recădere în depresie, suferința lui tăcută, mereu înfrânată, dar meritoriu lipsită de patetic, se încheie aproape firesc cu gestul sinuciderii chiar în ziua nunții cu tânăra Sașa.
O moarte nesofisticată, servită rece și sec, într-un decor și el intenționat imprecis al Liei Dogaru (nici de secol XIX, nici de secol XXI, deloc rusesc, care vine să ajute în demonstrarea universalității temei cehoviene), pe o șină albă de cale ferată, la marginea scenei pe care o părăsește pentru totdeauna luându-și tălpile la spinare, lăsând-o în grija unei lumi care poate se pricepe mai bine la viață. Sau la acceptarea ei.
Ivanov de A.P. Cehov
Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”
Traducerea: Ludmila Székely Anton
Adaptare/Dramatizare: Claudiu Goga
Regia: Claudiu Goga
Scenografia, decorul și costumele: Lia Dogaru
Pregătirea muzicală: Zeno Apostolache Kiss
Light Design: Claudiu Goga
Distribuția:
Ivanov Nikolai Alexeevici: Nicu Mihoc
Anna Petrovna: Elena Purea
Sabelski Matvei Semionovici: Dan Rădulescu
Borkin Mihail Mihailovici: Costin Gavază
Lvov Evgheni Konstantinovici: Mihai Crăciun
Lebedev Pavel Kirilici: Nicolae Cristache
Saşa: Loredana Dascălu
Babakina Marfa Egorovna: Monica Ristea
Zinaida Savisna: Tina Moga Oltean
Kosih Dmitri Nikitici: Csaba Ciugulitu
Avdotia Nazarovna: Cristina Holtzli
Gavrilă: Ştefan Mura
Pianistul: Zeno Apostolache Kiss
Musafiri: Ion Vântu, Cristian Iorga, Sergiu Marocico, Luchian Pantea, Emilia Banciu, Claudiu Banciu, Gabriela Bacali, Erika Domokos, Bianca Fărcaş, Tiberius Vasiniuc
Durata: 2h 30 min (cu pauză)
Nerecomandat persoanelor sub 12 ani.
Foto: Cristina Gânj
Luciana Antofi 