Femeia în deceniile de împliniri mărețe: LECȚIA DIN UMBRA MARELUI PLAN #reactor

In umbra 01.jpg

„Femeie, fii bărbată! Clădește-o țară minunată! ”

Acesta este punctul de pornire din care se dezvoltă un frumos proiect de teatru independent în umbra marelui plan teatral. Un spectacol articulat și curat, care sondează într-o manieră tragi-comică trecutul nostru nu foarte îndepărtat, în încercarea de a găsi niște răspunsuri pentru întrebările prezentului. Și care-l așează repede drept jalon pe harta teatrală românească, imediat după lansare, fiind prezent și în programul Festivalului Național de Teatru în urmă cu câteva zile, pe scena Centrului de Teatru Educațional Replika.

Aducând în atenția publicului condiția femeii în perioada comunistă, privită prin prisma unei cronici de familie țintuită în câteva repere temporale pe parcursul a șase decenii, amendând stereotipuri și clișee despre viața în comunism și exploatând emoțional șabloanele de familie pe care le-am moștenit cu toții, „În umbra marelui plan” este o încercare de recuperare a identității. Un mic plan construit cu umor şi cinism pentru a revela costurile creării omului nou şi a mitului promised land-ului autohton și presiunea socială la care este supus individul, forțat să renunțe la idealurile personale și profesionale, constrâns să intre în tipare, să-și trădeze colegii, prietenii și chiar familia pentru a supraviețui într-un sistem bolnav. La genul feminin.

„În umbra marelui plan” de la Reactorul de creație și experiment clujean este un discurs serios și asumat, satiric și totuși nedemonstrativ, muzical, pe scurt „un spectacol melodios și nostalgic despre ce ne doare”, cum spune regizoarea. Într-o manieră aproape terapeutică. Tot ce este recognoscibil în subtemele pe care le propun textul, dar, în bună măsură, și jocul foarte bun al actorilor, te invită să cobori înăuntrul tău, să-ți pui întrebări pe care nu ai avut timpul sau contextul  necesar să le formulezi sau să le aprofundezi, să zâmbești, să verși lacrimi, să te vindeci.

“Mă interesează efectul politicilor legate de natalitate în perioada comunistă (în special decretul din ’66 care interzicea avortul în România) asupra relaţiilor părinţi – copii, mă interesează, de fapt, autoreflexiv, o formă de terapie socială pentru cei care nu s-au simţit doriţi şi iubiţi în copilărie: un fenomen social care se poate reduce la imixtiunea politicului în viaţa privată a individului şi a familiei, dar a produs de fapt o traumă puternică şi foarte intimă de ambele părţi. Şi noi nu suntem o societate care să vorbească deschis despre lucrurile astea, sunt încă tabu, mărturisea Catinca Drăgănescu înainte de reprezentația din Undercloud în urmă cu aproape două luni.

Și o face la modul răspicat prin intermediul acestui proiect. Deși are în centru femeia, obligată să facă parte din clasa muncitoare, dar și să nască și să dea țării cât mai mulți copii, spectacolul trece în revistă toate neajunsurile regimului care au amplificat drama personală a acesteia, depănând poveștile a trei generații de femei, a căror libertate se modifică în funcție de nevoile patriei și de constrângerile la care este supusă, de la  lipsa metodelor contraceptive, interzicerea avorturilor, drama căsătoriilor impuse de o sarcină întâmplătoare și apoi a îngrijirii unei familii numeroase cu resurse limitate, apelul la trocurile de bunuri și schimburile de servicii în scopul supraviețuirii, dar și arestarea intelectualilor, naționalizarea imobilelor, raționalizarea alimentelor, în general despre restrângerea libertăților individului, care la femeie s-au contabilizat de multe ori dublu. Pe lângă obligațiile sociale și profesionale, ea a fost forțată să aleagă între a avea copii pe care nu și-i dorește sau să se îmbolnăvească și să moară în urma avorturilor provocate ilegal prin metode rudimentare. Consecința firească și subtema importantă a acestui demers este drama copiilor nedoriți ai acelei perioade (cei pe care obișnuim să-i numim decreței, după Decretul 770 din 1966, prin care a fost interzis avortul și apoi introdus controlul ginecologic obligatoriu în scopul controlării natalității)  de a crește și de a se dezvolta în familii pentru care au fost încă de la început o povară. Totul sub semnul imperioaselor cerințe ale Marelui Plan al liderului luminat, acela să fim 30 de milioane până în anul 2000.

Pornind din anii ‘40, în timpul celui de-al doilea război Mondial, când femeia este adusă în fabrici și uzine, trecând prin momente precum recrutarea muncitoarelor în scopuri artistice la o fabrică de ciment în 1951, conceperea decrețelului cu numărul 429.398 în timpul construcției barajului de la Bicaz în 1967, raționalizarea alimentelor, consumului de energie electrică și bunurilor de consum în anii ’80 (când liderul luminat hotărăște să plătim întreaga datorie externă a țării) sau criza unei familii tineri declanșată de fuga din țară a părinților și folosind mici trucuri, precum un discurs mobilizator al eroinei staliniste Zoia Kosmodemianskaia sau caricaturizarea discursului lui Ceaușescu despre invadarea Cehoslovaciei în 1968 și a efectelor vizitei dictatorului la Phenian în 1971 (în urma căreia a fost integrată filosofia socială a lui Kim Ir-Sen în ceea ce a fost cunoscut apoi în istoria noastră sub denumirea „Tezele din iulie”, baza programului de resort al etapei societăţii socialiste multilateral dezvoltate), Catinca Drăgănescu reușește să lege inteligent poveștile unor personaje marcate de momente cheie din istoria noastră recentă, care se învârt inevitabil în jurul unor răvășitoare mărturii despre dramele și tragediiile pe care le-a creat interzicerea avorturilor, aducându-le împreună în preajma Revoluției din 1989 și trecându-le apoi ușor dincoace, în contemporan, pentru a încerca să explice prezentul.

Cu muzica originală (și ea foarte bine articulată) compusă împreună cu Catrinel Bejenariu, la a treia colaborare cu regizoarea, dar și parafrazând savuros melodii din perioada comunistă, fără să fie pedagogic sau documentar, fără să dea sentințe sau să încerce să livreze soluții, „În umbra marelui plan” emoționează prin felul în care au fost introduse cu pricepere în text, în viețile personajelor și în jocul actorilor, dozele necesare de adevăr și autoironie, de revoltă și împăcare, de durere și resemnare.

Pe rând naratori și diverse personaje principale sau episodice din această poveste curajoasă, talentații Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar și Doru Taloș se remarcă pe rând prin veritabile calități în rostire, mișcare scenică sau interpretare muzicală, fiind plimbați cu îndemânare în zone foarte diferite și achitându-se de fiecare dată remarcabil de sarcina ce le-a fost trasată cu precizie de această viziune regizorală.

Într-o scenografie simplă, dar foarte generoasă în soluții, semnată de Anda Pop (un schelet metalic, întors pe toate părțile, care devine pe rând, cu câteva accesorii, lumini sau doar prin jocul actorilor, banc de lucru în uzină, cameră de interogație, baracă muncitorească, încăpere, hol sau balcon al unui apartament de bloc), ei manevrează și folosesc la maximum fiecare spațiu propus, reușind în doar câteva clipe să schimbe convenția din spațiul de joc, intrând în același timp cu ușurință în pielea câte unui nou personaj.

Rămâne printre noi, din toată istoria familiei care s-a legat prin aceste personaje, o fetiță mirată și curioasă, care la primul search pe google află cum se transmite totul de la o generație la alta, printr-o placentă prin care „circulă niște sânge și niște istorie”.

Un spectacol bun și foarte necesar, mai ales în aceste vremuri când spațiul public este tot mai apăsat de discursul conservator al Coaliției pentru Familie. Ideea de familie tradițională, așa cum a ajuns la noi astăzi, prin educația câtorva generații de femei, învățate să fie docile și obișnuite cu abuzurile și cu violența, impune o discuție serioasă despre drepturile și libertățile lor, deși societatea noastră, în urma rezultatelor recentului referendum, dă semne de însănătoșire.

Greaua moștenire rămâne una de ordin psihologic și social, iar șabloanele emoționale pe care le-au creat deceniile de împliniri mărețe au nevoie de cel puțin încă atâta timp ca să-și piardă forța în mentalul colectiv.

Poate reușim să înțelegem unde nu vrem să ne întoarcem.

Afis In-umbra-marelui-plan

 

În umbra marelui plan

O producție Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca, 2018


Regia și dramaturgia: Catinca Drăgănescu
Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar, Doru Taloș
Scenografia: Anda Pop
Asistență creativă: Catrinel Bejenariu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s