TÂRCOALE

O furișă și-un ungher

Stau pitiți în șifonier

Și așteaptă sus pe bară

Să se strecoare afară.

 

Pași se-apropie tiptil

– recunoaștem după stil

Că e a casei stăpână –

Și apare și o mână

 

Care stă s-o demonstreze.

Și pân’ să se furișeze

Ungherul se prinde laș

De un colț de umeraș.

 

Dar furișa-i vehementă,

Când stăpâna nu-i atentă,

Îl apucă ferm de braț

Și îl trage dintr-un haț.

 

Dau târcoale unui domn

Pitulat într-un cotlon,

Se strecoară printr-o plintă

Și ajung, încet, la țintă,

 

Sus, în patul din iatac…

Învelit într-un cearșaf,

Stă însă aici pitit

Un gând  greu de potolit

 

Care caută și el

Să se strecoare nițel

Printre cele mai cuminți

Ce-i stau bine unei minți

 

Așezată și profundă

Care n-are ce s-ascundă…

Muți acuma de mirare

Cei doi cad dintr-o suflare

 

Când el pare să-i remarce,

Căci pe-o parte se întoarce

Și se pomenește-n dar

Cu contextul necesar

 

Să dezvolte ironia

Și să curme agonia

Căutării de-ascunziș

Și nevoii de furiș…