O bijuterie teatrală. Așa arată debutul binecunoscutului cineast Nae Caranfil pe scena Naționalului bucureștean.
După ce a ascultat cu supunere confesiunile unui veac, din panierul unei rochii „a la francaise”, citind printre rânduri în tăcerile unui martor papagal, căruia istoria a ales să-i smulgă limba.
O notă de subsol a lui Mateiu Caragiale în „Craii de Curtea-Veche”, care descrie pe scurt personajul istoric d’Eon și prima lui misiune. Atât i-a trebuit lui Nae Caranfil să pornească într-o călătorie fascinantă spre secolul XVIII, în încercarea de documentare pentru un film, în urmă cu douăzeci de ani (când i se ceruse să se gândească la o producție cinematografică de deschidere europeană, ce s-a dovedit exagerat de scump de realizat). A ajuns la destinație pe o scenă de teatru în 2018, în Sala Studio a TNB, cu o piesă în două acte: „Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat”. Cu o poveste inspirată din viața reală a lui Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Thimothée d’Eon de Beaumont (consemnat de istorie drept Cavalerul d’Eon), gândit prin mijloace teatrale, dar pe o structură care nu-și ascunde originea cinematografică, fragmentat și în același timp cursiv, textul dramatic este fascinant, savuros, foarte inteligent scris și temelia unui spectacol de zile mari, căruia i se întrevede o viață lungă pe scena Naționalului.
Personaj controversat, primul agent secret din istoria Franţei a trăit 33 de ani din viaţă travestit în femeie şi alţi 49 ca bărbat. Uimind. Ademenind. Incitând. Revoltând. Seducând.
Aflat la intersecția unor delicioase intrigi politice şi amoroase, desfăşurate la una dintre cele mai extravagante curţi imperiale ale lumii, cea a Rusiei din timpul ţarinei Elisabeta I (fiică a lui Petru cel Mare și împărăteasă între 1741 și 1762), spionul Charles d’Eon/Lia de Beaumont, personajul căruia îi dă viață într-o manieră senzațională talentatul actor Vlad Logigan, reușește să cucerească deopotrivă femei și bărbați. Cu grație și eleganță specifice epocii, el este aruncat iscusit de regizor în era barocului regelui său, Ludovic al XV-lea, prin complicitatea seducătoare a lui Dragoș Buhagiar, magicianul scenografiei românești, care este în stare să scoată spații întregi de joc dintr-un buzunar. O face cu aceeași bucurie cu care ne-a obișnuit și în acest spectacol, unde din coloanele care flanchează scena încă înainte de ridicarea cortinei va revela cu aparentă lejeritate odăi întregi în Sankt Petersburg…
Versatil, fascinant, inteligent luminat și prelungit echilibrat în costumele actorilor, minuțios în fiecare detaliu, coerent vizual și incredibil de multifuncțional, acest decor baroc, mânuit cu pricepere și descompus în tablouri de epocă pe care cu greu le poți uita, este gazda misiunii lui d’Eon la Curtea țarinei Elisabeta I.
Cavalerul este un pion important în complotul împotriva monarhilor habsburgi și, pentru că se consideră că o femeie ar reuși să câștige mai repede încrederea suspicioasei țarine a Rusiei (dar și pentru că numai femeilor și copiilor le era permis să traverseze Rusia în acea epocă), d’Eon este ales să se deghizeze. Pretinzându-se nepoată a cavalerului Douglas, conducătorul delegației franceze, își ia numele de Lia de Beaumont și pornește în călătorie.
El nu umple însă doar golul de informații al regelui Ludovic al XV-lea, periculos pentru diplomaţia franceză (Elisabeta era supărată pe regatul Franţei, ca urmare a manevrelor și intrigilor abile ale englezilor), ci și pe cel sufletesc al celor cu care intră în contact, sucind mințile și inimile tuturor. În același ritm cu care Vlad Logigan umple și domină scena Sălii Studio, în cel mai compex rol în care l-am văzut până acum. Dinamic, plin de umor, cu un aer elegant și ludic, el construiește din spionul travestit Charles d’Eon / Lia de Beaumont un personaj simpatic, carismatic, providențial, cu o prezență mereu tulburătoare, conferindu-i treceri de gen spectaculoase, între „un puțoi insolent și o curtezană”, care, în afară de faptul că presupun o muncă fizică uriașă (schimbări rapide de perucă, machiaj, dar mai ales de costume complicate, prevăzute cu paniere pentru a ține fustele înfoiate pe șoldurile largi și multe straturi de metal și textile), au parte de o transfigurare impecabilă în rostire. El râde, plânge, dansează sau oferă partide de scrimă (pe tocuri, cu mai mulți parteneri!) cu aceeași dezinvoltură și precizie atât în rol de femeie, cât și în rol de bărbat, articulându-se generos și ca agent de influenţă în favoarea Franţei, dar și ca domnișoară de onoare a împărătesei Elisabeta, în special în scenele din budoarul țarinei, nelăsând să se vadă vreo urmă a efortului important la care este supus. Am rămas după spectacol cu râsul excelent contrafăcut și absolut molipsitor al Liei lui Vlad Logigan în suflet. Reverențe.
Fără să beneficieze de același impact pe care-l presupune travesti-ul, cavalerul Douglas MacKenzie, conducătorul delegației franceze trimisă la Sankt Petersburg și narator al poveștii, este celălalt pilon al acestui spectacol, un la fel de senzațional Claudiu Bleonț. Plin de umor, dinamic și șarmant, el te însoțește cu pricepere în explicații și te mângâie pe creștet cu bunăvoință până înțelegi fiece detaliu al poveștii, cum îi șade bine oricărui povestitor priceput la gura sobei (mai ales când își povestește coșmarurile, prilejuri de declarații vizuale pentru regizor), construind în același timp un cavaler inteligent, meticulos, savant (scoțian de origine și geolog de profesie), pasionat de minerale și soluri primordiale, făuritor de afaceri de stat la ceas de noapte (când sunt mai puține urechi prin palate), dar cu mari slăbiciuni umane, în special legate de relațiile cu femeile, de care se declară total dezinteresat. Ar fi vrut să-și petreacă bătrânețea în proiecte de cercetare științifică, nu să fie reactivat ca spion… Foarte bun în scena în care încearcă să evite noua misiune primită de la Prinţul de Conti și apoi vehemența cu care se opune să participe la farsă, dar și demnitatea cu care se resemnează și acceptă în cele din urmă. Încetul cu încetul se erijează în unchiul sfătos, chiar dacă imaginar, care i s-a propus. La polul opus al multelor nuanțe în care îmbracă acest personaj, este senzațional în scenele în care își mărturisește tulburarea pe care o simte în preajma lui d’Eon, în ambele monologuri, unul pertinent și justificativ al îndrăgostitului treaz, altul duios și alambicat al îndrăgostitului care-și dă drumul la limbă după câteva pahare de băutură.
Excelenți fiecare în rolul pe care-l înterpretează dar și genial conduși în relația pe care o construiesc împreună pe scenă pe parcursul întregului spectacol (mai ales momentul în care repetă codurile secrete prin care urmează să comunice odată ajunși în Rusia, dar și în sesiunile de îmbrăcat-dezbrăcat), Vlad Logigan și Claudiu Bleonț sunt foarte bine puși în valoare și de distribuția celorlalte roluri. Personajele sunt multe, bine conturate și livrate de actorii cărora le-au fost încredințate, care participă cu mare entuziasm la atmosfera fascinantă de secolul XVIII, într-o montare fără nicio fisură în alegerile distribuției și în felul în care sunt construiți eroii.
Foarte bună Raluca Petra în rolul țarinei Elisabeta, o împărăteasă crudă și neîndurătoare, o mamucica vag cioplită, de multe ori cherchelită, care se întreține adesea cu apă cu cereale (vodcă, în țara în care aceasta se suge împreună cu laptele mamei), fiind în stare să bea cot la cot cu orice bărbat, o exploatatoare sexuală a oricărui mascul care îi stârnește cel mai mic interes, dominând toată suflarea bărbătească și ridiculizând în același timp femeia rusă supusă și ascultătoare.
Contele Worontov este minunat interpretat de Mihai Calotă, care se remarcă încă de la ceaiul servit la Madame Dumonet, când o prezintă pe țarină și oribilele pedepse pe care ea le aplică, dar mai ales ca maestru în punerea la cale și desfășurarea de comploturi, prieten și complice al celor doi eroi principali, cu numeroase scene în care-și dovedește talentul și versatilitatea.
Prinţul de Conti, care-l retrimite la Sankt Petersburg pe Douglas, este bine întruchipat de Dragoş Stemate, foarte bun în scena în care îl anunță pe acesta că va fi reactivat ca spion și își declară neputința de a-și petrece restul vieții scriind poezie, fiind ocupat de soarta Franței, într-o combinație de naivă încropeală de rime facile cu o precizie a discursului politic, prin care prezintă propunerea de deghizare a lui d’Eon, după ce a aflat că Elisabeta ar fi interesată de compania unei franțuzoaice care s-o ajute la redactarea misivelor către regele Franței.
Miruna Biléi îi dă viață Ecaterinei, fiind și autoarea unui frumos moment muzical alături de trupa care o acompaniază live, o vicleană prințesă germană care preferă fetele (încearcă să o ademenească și pe Lia cu pricomigdale făcute de mâna ei), în timp ce se pregătește să devină cea mai puternică femeie din imperiu. Ea suportă din interes rolul de soție a nepotului țarinei, Peter Ulrich, viitorul împărat al Rusiei, interpretat candid de Eduard Cîrlan, „un tânăr sărăcuț la minte, care nu e pregătit nici să urineze singur, d-apoi să devină țar…”, pe care-l manevrează ca pe un copil (superb când își surprinde soția în pat cu Lia).
Magda Catone reușește o spumoasă Madame Dumonet, fost ajutor al țarinei în lecturi franțuzești, gazdă primitoare și atentă la etichetă, cu o vulgaritate gingașă și reale calități de amfitrioană.
Sir Williams, ambasadorul Angliei, este un Alexandru Georgescu cu aer de diplomat autentic, inteligent și ironic, foarte bine articulat în scena de la ambasadă când trece în revistă bârfele despre d’Eon dar și toată istoria de spion a lui Douglas, încercând să-l momească de partea britanicilor, exploatând cu umor originea lui scoțiană.
Chiar și rolurile mici sunt bine punctate, cum face Nae Caranfil și cu personajele pe care le-a creat în filmele lui. Lui Marius Rizea, un Bestujev șters, îi oferă o mică partitură la balul mascat al țarinei (unde e deghizat în zeiță greacă și îi dezvăluie lui Sir Williams suspiciunile privind sexul acesteia, hotărând să sape chestiunea). Lui Axel Moustache îi dă culoare mai ales în rolul pictorului care vine la țarină. Eduard Adam e vizibil ca șambelan, iar Alioșa, ajutorul lui Madame Dumonet, este un Dragoș Dumitru simpatic, care aruncă de câteva ori în scenă, cu mult umor, vorbe în limba rusă, smulgând de fiecare data râsete.
Minunatele scene de grup, cu importante amprente cinematografice (în han, la masă, la ceai, la dansul de salon la banchetul săptămânal al țarinei din Palatul de Vară și mai ales la balul costumat pe care aceasta îl organizează la fiecare solstițiu de vară, fac din „Papagalul mut” un spectacol plin de culoare și mișcare, cu dansuri elaborate, specifice epocii și micuțe scene de luptă (coregrafia este semnată de Florin Fieroiu, muzica live de Trio Mirea, iar luptele scenice de Ionuţ Deliu), cu atenție integrate în fascinantul decor baroc al lui Dragoș Buhagiar. De nimeni altul decât de Nae Caranfil, un regizor de film care a mai cochetat cândva cu zona dramatică, în care dovedește mare forță.
Cu mâna întinsă teatrului el a spus o poveste. Frumoasă, coerentă, inteligentă.
Și a primit de-ale gurii.
„PAPAGALUL MUT” de Nae Caranfil
Teatrul Național ”I.L.Caragiale”, Sala Studio
Regie: Nae Caranfil
Ilustrație muzicală: Nae Caranfil
Asistent regie: Tamara Creţulescu, Andreea Nae
Scenografie: Dragoş Buhagiar
Asistent costume: Iulia Gherghescu
Asistent decor: Vladimir Iuganu
Coregrafie: Florin Fieroiu
Mișcare scenică: Florin Fieroiu
Maestru de scrimă: Ionuţ Deliu
Regia tehnică: Laurențiu Andronescu, Andi Tuinea
Muzică live: Trio Mirea
Distribuție:
Cavalerul d`Eon: Vlad Logigan
Douglas: Claudiu Bleonţ
Ţarina Elisabeta: Raluca Petra
Worontov: Mihai Calotă
Ecaterina: Miruna Biléi
Madame Dumonet: Magda Catone
Peter Ulrich: Eduard Cîrlan
Wolff: Tomi Cristin
Sir Williams: Alexandru Georgescu
Prinţul de Conti: Dragoş Stemate
Bestujev: Marius Rizea
Căpitanul de gardă, Şambelan, Zbir 1: Eduard Adam
Volodea: Cosmin Dominte
Alioşa: Dragoş Dumitru
Pictorul, Zbir 2: Axel Moustache
Bogătan, Mesean, Hangiu: Daniel Badale
Maestrul de ceremonii, Violator, Călău, Zbir 3: Mihai Munteniţă
Curtea tânără:
Alexandru Dunaev
Nicolae Dumitru
Ionuţ Terteci
Alexandru Chifu
Cristina Danu
Mădălina Iagăr
Cătălina Gulan
Alexandra Cotfaş
Petru Șutu
Cristina Negucioiu
Luciana Antofi 