Nevoia de a absolvi pentru a fi absolvit de vină: „50 de secunde” într-o oră și ceva de teatru

050 sec 0blog.jpg

Grafică de Andreea Chirică în caietul-program

 

Cincizeci de secunde pentru a încheia o viață. Și mai bine de o oră pentru a o retrăi. Sub lupă.

La Sala Atelier a Naționalului, într-un spectacol montat după un text cu care Daniel Oltean a câștigat  premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2017, „50 de secunde” al lui Eugen Gyemant este o poveste mistery articulată, plină de dovezi, piste false și întorsături de situație, care te țin cu mintea trează și sufletul la gură. Și un examen psihologic pentru spectatori.

Într-o scenografie inteligentă a Mariei Nicola (cu un bogat arsenal de instrumente de anchetă, de tortură și de ucis), trei personaje oarecum distincte (ucigașul, victima și anchetatorul) într-o situație aparent precisă te poartă pe cărări întortocheate, în încercarea de a întocmi un rechizitoriu pertinent, care-și revendică dovezile săvârșirii faptei încercând să corecteze însăși fapta reţinută în sarcina învinuitului, pentru a dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi a sesiza instanţa de judecată. În acest caz publicul, dotat cu instrumentarul necesar pentru a opera istoria. Pentru a rescrie cu cerneală tot ceea ce a fost scris cu sânge. Pentru a suprapune poveștile. Ale celor vii cu cele ale morților, care au cele mai multe întrebări…

Printre dalte, clești, foarfeci, pensete, sfori, ciocane și topoare, adevăratele arme rămân cerneala și mașina de scris cu care a început totul. Scrierea poveștii unui om care și-a ucis mama. Excelent Alexandru Voicu în rolul fiului care-și prezintă viața sub lupa cu care a studiat-o, așa cum a făcut mai demult cu furnicile, dar mai ales cu albinele, marea lui pasiune. Cu forță, cu precizii și nostalgii atent amestecate, într-o mișcare continuă prin care umple scena și îți vinde adevărurile personajului, manevrând cu atenție obiectele de recuzită pentru a da viață și a accentua spovedaniile meticulos construite în rostire. Sub atentele lui destăinuiri, dar și cu complicitatea amintirilor mamei, fagurele de miere își umple cavitățile, hexagon după hexagon, cu viața plină de frustrări, vini și invalidări repetate, care poate oricând să împingă la crimă. Cu ura care crește și o hrănește, cu oribila faptă, comisă de mii de ori în minte, pentru că în viața reală ar fi avut nevoie doar de secunde ca să ucidă.

Dar fagurele nu-i aparține numai lui.  El stă sub picioarele celor trei, ca un puzzle în care trebuie integrate poveștile lor, piesă cu piesă, pentru definirea unui moment ce va rămâne consemnat în istoria comună. Ale mamei-victimă, mereu prezentă în scenă (Diana Dumbravă, foarte bine ghidată și exploatată), o prezență fotografică purtată din eveniment în eveniment ca într-un album de amintiri ale fiului, pe care le confirmă sau le mistifică după propriile șabloane.

Însă mai ales ale anchetatorului, un senzațional Lucian Iftime, cel ale cărui determinare și fermitate îți stârnesc de la început cele mai multe suspiciuni. Cu un discurs foarte bine rostit și meticulos ticluit în momente memorabile, cu inteligență și umor amar, dar și cu stăpânită duioșie pe alocuri, el umple la refuz cavitățile rămase libere cu sângele pe care îl stoarce dintr-un mop într-un exercițiu de exorcizare, de încercare de spălare de păcate și de vină, după o viață trăită ca martor al celor mai odioase acte de cruzime de care este în  stare natura umană. Poate chiar de făptuitor al vreunuia dintre ele…

Din biroul acestui fascinant și intrigant procuror criminalist, pleci cu senzația unei anchete încă în desfășurare. În care toate certitudinile au de fapt la sfârșit un semn de întrebare. Cine și cum va fi tras la răspundere. Cine este învinuit. Cine este inculpat. Când și cum s-a comis crima. Cine va fi absolvit. Și de care crimă.

„50 de secunde” este un minunat exercițiu de exploatare a relațiilor dintre singurătățile oamenilor. A adevărurilor fiecăruia, care se confruntă halucinant, reîmpărțind la fiecare nouă atingere dreptatea.

Piesele puzzle-ului își încearcă mereu ocuparea locului potrivit, după detaliile minuțios așezate în text de Daniel Oltean (un dramaturg care este și procuror DIICOT) și cu mare entuziasm valorificate de Eugen Gyemant într-un spectacol rotund și închegat, plin de tensiune, suspans și emoție, cu poezie și chiar umor. Negru. De sub impresionante metafore ale regizorului și scenografei, atent manevrate și așezate cu penseta sub lupă pentru a investiga fiecare cotlon al minții umane, figura lui Mickey Mouse, extrasă din amintirile de la Paris din parcul de distracții Disneyland și aruncată pe puloverul fiului, te însoțește într-un nevinovat joc cu sfoara, care se mută nemilos de pe degete pe încheieturile mâinilor victimei, în hârșâitul unui topor amenințător pe o suprafață metalică striată…

Rămâne de stabilit doar de cât timp are nevoie istoria pentru a fi schimbată. Sau pentru a-și așterne cu pricepere praful, ori a liniști luciul apei în care va rămâne reflectată.

Poate chiar de cincizeci de secunde…

afis50desecundeNOU_final_4.JPG

50 de secunde” de Daniel Oltean

Teatrul Național ”I.L.Caragiale”, Sala Atelier

Regie: Eugen Gyemant

Scenografie: Maria Nicola

Muzica: Alexei Ţurcan

Asistent regie: Alice Gyemant

Grafică și ilustrații afiș și caiet-program: Andreea Chirică

Distribuție:

Fiul: Alexandru Voicu

Mama: Diana Dumbravă

Anchetatorul: Lucian Iftime

Data premierei: 13.12.2018

Pauză: Nu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s