Ascensiunea şi decăderea unui tiran. Povestea unui personaj machiavelic cocoțat în fruntea unei națiuni care se autodizolvă, sleită de puterea de a se i mai împotrivi, strivită de forța răului și propria indiferență deopotrivă. Care a fost tălmăcită după o constituție teatrală solidă timp de patru secole. Și schimbată prin Ordonanță de Urgență într-o noapte de vis. Al lui Andrei Șerban.
Doar trei zile ne mai despart de premiera oficială a spectacolului „Richard al III-lea” de William Shakespeare al lui Andrei Șerban, care va avea loc pe 15 martie, de la ora 19.00, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra.
Cu premieră în urmă cu un an la Budapesta la Teatrul Rádnoti (montat tot împreunā cu soția si partenera lui de creație, Daniela Dima, în aceeași viziune scenică, cu aceleași costume și decor), „Richard al III-lea” este un gând al lui Andrei Șerban îndreptat spre neajunsurile acestui colț de lume, o încercare de ameliorare a stării lui șubrede de sănătate democratică, un impuls de a retrezi pofta de viață și de salvare a unor nații prea devreme împăcate cu fatalitatea unor destine previzibil monstruoase, fără nicio șansă de supraviețuire dacă nu vor încerca să se trezească urgent din amorțeală. O poveste-manifest în vremurile unei Românii a lui Liviu Dragnea și ale unei Ungarii a lui Viktor Orban, cu un mers previzibil către regimuri autoritare, de la care încearcă să le salveze șubredele opoziții politice și societatea civilă din cele două state postcomuniste. Dar și un eseu despre participarea noastră colectivă (prin absența din exercițiul democratic) la crimele pe care astfel de regimuri le comit. Victime și complici, condamnați la ieșirea din peisaj, legați fedeleș, îndesați în saci de gunoi și aruncați împreună prin trapa istoriei, deschisă de fiecare dată cu zgomot, în fața scenei pe care Andrei Șerban ne prezintă tulburătoarea poveste a Ducelui de Gloucester, Richard cel Cocoşat care se încăpăţânează să urce pe tronul Angliei.
Sub amenințarea uneia dintre cele mai faimoase metode de tortură din istoria umanității, picătura chinezească – ce se lovește asurzitor de sufletul spectatorului, țintuit în scaun mai bine de trei ore și jumătate -, Andrei Șerban ni-l prezintă pe Richard în toată umanitatea și complexitatea lui, într-un exercițiu de înțelegere și de refuz categoric de a-l numi monstru, așa cum s-a încăpățânat într-un vis, în care nu a încetat să se întrebe: „Cum ar fi să te pui în locul lui, să simți că ai fost tu însuți respins din clipa nașterii și continuu marginalizat? Cum să-i privești pe cei care te acuză și te pun jos când ei înșiși se comportă mai josnic? Într-o lume decăzută, cum să supraviețuiești când nu mai există niciun sens moral?”.
Și căutând o noimă etică pentru comportamentul pervers al eroului shakespearian, Andrei Șerban se confesează: „Trezindu-mă din somn, m-am privit în oglindă. Și, pentru o clipă, am văzut aspecte din Richard în mine însumi. Am început să-l iubesc și eu. Apoi m-am speriat. Mi s-a făcut frică de ce-o să spună lumea dacă află”.
Eu am aflat și m-am speriat la a doua repetiție cu publicul (din cele vreo zece programate înainte de premieră, prin care regizorul obișnuiește să-și modifice și să-și așeze spectacolele), așa că trebuie să și spun.
Am privit cu atenție în oglinda înrămată într-un text de acum mai bine de patru secole al marelui Will și minunat actualizat în adaptarea Danielei Dima, oglindă care ne-a fost așezată în față să ne arate cum ne putem dezintegra noi, spectatori ai lumii de azi. Și am văzut două cuvinte sau un mare nume al scenei noastre: Marius Manole. Așa cum au dat ele viață visului creator. Un personaj diabolic, cu priviri parșive și mișcări contorsionate îmbrăcate în piele de șarpe și pijamale cu Mickey Mouse, asortate unei inteligente și jucăușe rostiri scenice (Marius Manole nu e doar credibil, ci reușește să te învăluie și să umple scena la fiecare apariție), care se dezvăluie încă de la prima înfățișare: „Eu îmi sunt mie de ajuns. Eu sunt eu însumi, singur. Merit eu să fiu iubit?… Ce monstruoasă vină, să cochetez cu gândul ăsta, c-aș putea să fiu iubit…”. Un personaj care crede despre sine că nu-i este îngăduită nicio bucurie pe pământ, puterea fiind singurul lui scop în viață, un erou care te revoltă și te înduioșează, pe care-l detești și cu care empatizezi în fiecare clipă, însoțindu-l cu maximă curiozitate în joaca lui perfidă de-a puterea, în fiecare clipă în care declamă de la tribună sau își încasează ipocrit sudalmele, îngenunchează curtenitor la picioarele femeii cerute de soție ori jelește mișelește printre strănuturi în fața tabloului decedatului său rege, urlă paranoic, blesteamă, amenință, se lamentează ori se maimuțărește, își târâie cu zgomot infirmitatea ori țopăie vitejește pe treptele scării spiralate din centrul scenei, se despoaie de veșminte ori agonizează, bântuit de fantomele celor pe care i-a ucis. Doar trapa cu grilaj greu se izbește din când în când întrerupând această ludică însoțeală cu Richard. În necruțătorul sunet dispar, una câte una, toate victimele lui – regele Henric al Vl-lea, fiul acestuia, Eduard, văduva Anne, nepoţii bastarzi, ducele său loial… Într-o gaură neagră a istoriei, loc de execuție – Turnul Londrei – și mormânt, spre a-ți aminti că te plimbi fascinat cot la cot cu un criminal.
Victimele lui Richard vin să împlinească, rând pe rând, blestemele Reginei detronate Margaret, aruncate asupra tuturor încă de la începutul spectacolului printr-un discurs înregistrat, apoi chiar din vârful bastonului impunătoarei Margaret, văduva regelui Henric al VI-lea. O seducătoare apariție a lui Cornel Scripcaru travestit, care dă viață unei regine puternice, înveșmântată într-o amplă rochie neagră, ce-i acuză pe toți că au distrus măreția Angliei, profețindu-le și blestemându-i la desfrâu, lăcomie, detronare, suferințe, chinuri cumplite și moarte violentă, de undeva de sub norii negri, de culoarea rochiei și voalului care-i acoperă fața îndoliată și coarnele de pe cap, cu o voce răsunătoare și amenințătoare ce vine de undeva de dincolo de astă lume.
O lume galbenă amenințată de acum de negru, simplificată scenografic, redusă la linii drepte de lumină, a căror simplă schimbare de culoare modifică ușor convenția spațială, verticalitatea ei reducându-se altfel la o scară în spirală ce conduce către o pasarelă amplasată în centrul scenei, pe care se vor cocoța vremelnic și inteligent personajele. Un spațiu care urmează să fie populat și definit în această propunere esențializată vizual aproape exclusiv prin jocul actoricesc, care vine să descrie o lume în care prefăcătoriile și contrafăcuții lor autori îl însoțesc pe Richard la tot pasul și îi amplifică nebunia.
Regele resemnat Eduard, fratele lui Richard (aproape de nerecunoscut în rostire George Ivașcu), așteptând în fiece zi un mesager cu aripi aurite care să-l preia din această lume, un naiv neputincios într-un scaun cu rotile care-l plimbă pe scenă ținându-l încă puțin în viață, atât cât să aibă timp să pretindă împăcari formale ale celor ce-i sunt aproape, obligați să se sărute și să-și strângă prietenește degetele mâinilor, altfel încleștate în pumni cu care sunt gata oricând să se lovească.
O Lady Anne vulnerabilă și revoltată a Alexandrei Fasolă, fostă soție a lui Eduard, fiul regelui Henric al VI-lea, care, în ciuda urii pe care i-o poartă (foarte bună în scena discursului „victorios” rostit de la tribună, când evocă duhul lui Henric, prezentându-și revendicările și blestemându-l pe Richard, în aclamațiile susținătorilor împrăștiați prin sală), consimte să devină ducesă de Gloucester și regină prin căsătoria cu monstrul care i-a ucis soțul și tatăl, sedusă în cele din urmă de vorbele-i meșteșugite și comportamentul lui grosolan curtenitor.
O ducesă de York rușinată și neîmpăcată (interpretată cu precizie de Mirela Gorea), mama lui Richard, cea care poartă cu sine toate păcatele materne, femeia plină de durere care a zămislit moartea întreită: „o mare turbată”, un „nisip mișcător” și o „stâncă aspră ucigașă”, toți trei „dușmani ai sărmanei noastre bărci”. Ea se face vinovată nu doar pentru că a adus pe lume prematur acest om diform, cocoșat, născut cu dinți în gură și cu picioarele înainte, dar și pentru că nu a încetat niciodată să i-o reproșeze și să contribuie mereu la articularea monstrului care a devenit, astăzi călău al propriilor frați pe care mai întâi i-a învrăjbit: regele Eduard al IV-lea și George, ducele de Clarence, celălalt frate lui Richard (interpretat candid de Constantin Dogioiu, căruia îi sunt încredințate și rolurile Lord Rivers și Sir Richard Ratcliffe), împotriva căruia a reușit să-l asmută pe rege.
O regină de carton înfrântă și isterică, care ar fi preferat să fie „o slujnicuță umilă de la țară decât o regină supusă permanent insultelor și batjocurii” (foarte simpatică ridiculizata Elisabeta a Rodicăi Lazăr), soția lui Eduard al IV-lea, disperată că regele va muri și conștientă că o așteaptă o viață de coșmar, care-l înfruntă sarcastic și încearcă să-i opună mereu rezistență, susținută savuros îndeaproape în confruntarea cu diabolicul Richard de fratele ei, Lord Rivers (Constantin Dogioiu) și fiul său Dorset (tânărul cu maniere ce se vor elegante și hilar accent franțuzesc, un Alin State jovial și ludic, în contrast cu Catesby ori cu fricosul și bâlbâitul locotenent al Turnului Brakenbury pe care-i mai interpretează). Ea va transmite live moartea soțului ei, într-o scenă care parodiază un moment melodramatic vădit deșănțat.
Loialul duce de Buckingham, un excelent Cătălin Babliuc, mâna lui dreaptă și ajutorul esențial al accederii la tron, perfid și lunecos, un intrigant uns cu toate alifiile, un inteligent și fin strateg, care va sfârși oripilat în cele din urmă de faptele diabolicului său conducător, plătind, evident, cu viața această nesupunere. Foarte bun Babliuc în scurtul discurs rostit la moartea regelui, în care se arată preocupat și se îngrijește de starea fragilă a monarhiei și absolut senzațional în minunata scenă a Consiliului care are de hotărât încoronarea tânărului prinț de Wales, cea mai puternică din tot spectacolul.
Fiii lui Eduard, niște copii nevinovați, nepoții lui bastarzi care vor sfârși în Turnul Londrei, doi prinți care zburdă prin scenă cu jocuri electronice în mâini (!). Foarte comică distribuirea lui Cornel Scripcaru, înalt și impunător, în rolul regentului prinț Eduard, micuț, absent și ignorant, față de care Richard-ul lui Marius Manole nu se poate poziționa fizic cumsecuvine, în timp ce-i face propunerea perversă de a folosi Turnul drept spațiu de joacă pentru el și fratele lui mai mic, jucat ghiduș de Catinca Maria Nistor.
Un aparent servil lord șambelan Hastings al lui Adrian Ciobanu, încrezător în talentele lui oratorice, care refuză violența și siluirea semenilor și se face remarcat în scena Consiliului, trăgând mai apoi în prag de execuție un semnal de alarmă în privința pericolului pe care-l reprezintă Richard pentru Anglia.
Un arhiepiscop obedient și orb și apoi un fățarnic Lord Primar al Londrei (ambele personaje interpretate cu umor de George Ivașcu), tipologia funcționarului servil și lingușitor, autosuficient și plin de sine, fals autodeclarat altruist, cu răspuns la orice întrebare a cetățenilor nemulțumiți pe care-i păstorește, în încercarea disperată de a-și justifica natura slugarnică și de a apăra cu orice preț mâna strâmbă care îl hrănește.
Familia regală, lorzi, ucigași tocmiți și alți curteni…
Cu toții adresându-se direct spectatorului și nu actorilor parteneri de scenă, cu toții destăinuindu-se, prezentându-ne neputințele lor de tot felul în care lesne ne recunoaștem, cu toții plecați în fața smintitului Richard, cel ce se autodeclară ticălos, lichea ori scârbă și de a cărui mână „încă bună” și nepermis multiplicată vor sfârși cu toții, aruncați pe rând în saci de gunoi sau mitraliați, până când el însuși își va găsi sfârșitul, înghițit de aceeași trapă care i-a șters pe toți de pe fața lumii, nu înainte ca fantomele lor să-l bântuie cum zice la carte. Disperând deci și murind, cu fatalitatea adânc lipită de rânjetul de sub care e dispus să dea regatul lui pentru un cal. Alb.
De sub trapa necruțătoare nu mai iese nimeni viu. În afară de Shakespeare însuși, într-un răgaz pe care și l-a luat spre a ne povesti istoria, în speranța că, odată ce o vom cunoaște, vom fi în stare să nu o mai repetăm.
„Richard al III-lea”. Un spectacol nemilos despre noua iarnă a vrajbei noastre, îmbrăcată în costumele elisabetane caricaturizate ale Fruzsinei Nagy, de sub care protagoniștii dansează cu pricepere în acordurile inspirate ale muzicii originale interpretate live la pian de Raul Kusak, un vechi colaborator al regizorului (cel care semnează și coloana sonoră a spectacolelor lui Șerban „Omul cel bun din Seciuan” și „Carousel” ale Bulandrei și „Mult zgomot pentru nimic” de la Teatrul de Comedie).
Și un strigăt articulat, cu subiect și predicat (căruia îi este rezervată o scenă pertinentă, în care Andrei Șerban reușește să mobilizeze toată sala) împotriva hoției, imposturii și mai ales a dictaturii care ne pândește. Amenințați să trăim noi sub ura ei, ea sub ura noastră și cu toții sub furia lui Dumnezeu, așa cum ne-a prorocit regina Margaret.
Din armele pe care le depunem în fiecare zi facem cu toții trofee, în timp ce vuietul luptei riscă să se topească în mici cântecele vesele ori surle și trâmbițe care anunță victoria Casei… Să-i zicem de York…
P.S. În aceste zile, cu două luni înainte de alegerile europarlamentare, Partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, va înlocui panourile anti-Bruxelles, după ce principala formaţiune de centru-dreapta a Parlamentului European a ameninţat că îl va exclude din rândurile sale…
„RICHARD AL III-LEA” de William Shakespeare
Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”
Regia și scenografia: Andrei Şerban
Traducerea și adaptarea: Daniela Dima
DISTRIBUȚIA:
Richard, duce de Gloucester, mai târziu regele Richard al III-lea: MARIUS MANOLE
Regele Eduard al IV-lea / Un ucigaș / Lordul Primar al Londrei: GEORGE IVAȘCU
Regina Elisabeta, soția lui Eduard al IV-lea / Un călugăr: RODICA LAZĂR
Regina Margaret, văduva regelui Henric al VI-lea / Copilul Eduard / Shakespeare: CORNEL SCRIPCARU
Lady Anne / Un Călugăr: ALEXANDRA FASOLĂ
Ducele de Buckingham: CĂTĂLIN BABLIUC
Hastings, Lordul șambelan / Un Cetățean: ADRIAN CIOBANU
George, duce de Clarence / Lord Rivers / Sir Richard Ratcliffe / Un cetățean: CONSTANTIN DOGIOIU
Brakenbury, locotenent al Turnului / Dorset, fiul lui Elizabeth / Catesby: ALIN STATE
Lord Stanley / Un Ucigaș / Un Cetățean: LUCIAN IFRIM
Ducesa de York, mama lui Richard, George de Clarence și a regelui Eduard al IV-lea: MIRELA GOREA
Copilul Richard, duce de York / O Cetățeană / Un Căpitan: CATINCA MARIA NISTOR
Regizor artistic: Andrei Șerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Decor: Andrei Șerban
Consultant spațiu scenic: Octavian Neculai
Costume: Fruzsina Nagy
Muzica: Raul Kusak
Hair styling: Ligiana Mandea
Make-up: Valentina Sandovici, Cristina Sinoaie
Asistent decor: Vladimir Iuganu
Asistent costume: Dalma Szuzsanna Szoke
Regizori tehnici: Alina Manu, Daniel Constantinescu
Like this:
Like Loading...
Luciana Antofi 