În numele educației și al bunei credințe: MARTIRII lui Massaci la Teatrul Mic

„Sonat pe bază de Iisus” sau manipulat prin cea mai perversă formă de persuasiune: religia. Prost înțeleasă sau insuficient explicată de cei din jur, credința poate să dăuneze grav tinerilor. Este și cazul lui Benjamin, un adolescent a cărui întâlnire cu Biblia și învățăturile creștine îl aruncă ușor în extremism, dând brusc un nou sens existenței lui pe care o chestionează, la vârsta când, prea devreme să înțeleagă și prea târziu pentru reeducare, dilemele lui existențiale își pot găsi lesne răspuns la prima filosofie acceptabilă pe care o întâlnește.

El este personajul central al unui text al dramaturgului german Marius von Mayenburg, una dintre cele mai puternice şi cinice scriituri ale dramaturgiei contemporane. Scrisă în 2012, piesa „Martiri”, regizată în același an chiar de către autor la Berlin și pusă în scenă de importante teatre din Europa (măcinată azi de gravele probleme ale extremismului de toate felurile), este un eseu despre libertatea prost înțeleasă, așa cum își extrage esența din  contradicțiile ce stau la baza societății contemporane. O societate care, în nevoia ei de emancipare, a ajuns să vorbească din ce în ce mai mult și să comunice din ce în ce mai puțin. Bombardați de informații care vin peste ei din toate direcțiile, fără filtrele adaptate vârstei lor, corespunzătoare unei bune înțelegeri, tinerii sunt obligați să aleagă și să ia decizii de care adulții din jurul lor  nu mai sunt conștienți și despre care află, de cele mai multe ori, când e prea târziu.

După „Drumeția sau Despre sexualitate azi”, montat după un text al lui Martin Heckmanns care se joacă de aproape doi ani pe scena Teatrului de Comedie, Vlad Massaci vine cu un nou spectacol cu subiect controversat în peisajul teatral bucureștean, atacând o altă temă de actualitate și un alt subiect tabu pentru dialogul între generații. În vremuri în care România vorbește mult despre credință, libertate și constrângeri în numele acesteia și abia a depășit momentul referendumului care urma să redefinească familia tradițională, reușind să nu se arunce cu picioarele înainte direct în Evul Mediu, din care încearcă să-și extragă argumente morale și bătrânul continent, confruntat cu neputința de a ține piept presiunii fenomenelor extremiste, dar și valorilor autentice ale democrației. Egalitatea în drepturi, liberatea de exprimare, acceptarea și respectarea minorităților de orice fel, valori pe care democrațiile europene le-au câștigat cu greu în decenii de exerciții de educație întru toleranță, îi aduc astăzi majorității care s-a instruit să le asimileze destul de multe neplăceri, fiind pusă adeseori la zid în numele a tot felul de derapaje pe care nu le poate cataloga ca atare pentru că nu este „politically correct”.

Prinși în năvodul propriilor neînțelegeri, dar și al ignoranței pe care fiecare o practică sub diverse forme, personajele lui Mayenburg sunt excelent puse în valoare de Vlad Massaci și foarte bine integrate în scenografia Iulianei Vîlsan, zvârcolindu-se în ițele alb-negrului (întrerupte doar de câteva pete de roșu aprins și două de verde bine plasat) care traversează întreg decorul și se prelungesc în proiecțiile video marca Dilmana Yordanova/KOTKI visuals și în costumele actorilor, încâlciți ca niște insecte în urzeala pânzei ca de păianjen țesută cu migală de Benjamin pe fundul unui bazin cu apă care stă să-i înece pe toți, o capcană din care nimeni nu pare să aibă scăpare.

Alex Bogdan îi dă minunat viață lui Benjamin Sudel, personajul principal, adolescentul dezamăgit de familie, școală și societate, care caută rostul tulburărilor adolescentine pe care le traversează, căzând pradă unei pasiuni religioase ce vine de la Dumnezeu şi de la Diavol deopotrivă. Cu forță și adevăr scenic, Benjamin-proorocul ajunge să-și terorizeze mama, colegii și profesorii, judecându-i fără încetare și acuzându-i în numele unui adevăr absolut al cărui singur deținător este. În lipsa unor repere serioase dar și a unei autocenzuri a bunului simț, el exagerează și amplifică la maximum o tulburare adolescentină aparent trecătoare, devenind un ins periculos pentru cei din jur. Un rebel fără cauză care alege la un moment dat calea răului (minciuna și crima) în numele bunei credințe.  Cuvântul lui are forță, fiind justificat și întărit prin trimiteri religioase prin care funcționează și își alimentează încontinuu revolta și conflictul psihologic cu ceilalți, ca un narcotic de care a devenit dependent și care refuză dezintoxicarea.

Un adolescent lipsit de repere morale, ce citeşte trunchiat şi distorsionat litera Sfintei Scripturi, fabricând  răspunsuri tendențioase la întrebările cărora caută să le răspundă, pe care le invocă apoi drept pretext pentru a-și forma o viziune extremistă şi intolerantă asupra lumii, cu care îi va tortura şi manipula pe ceilalți, insectele prinse în pânza de păianjen pe care o tot întinde.

O mamă obosită și depresivă (interpretată de Mihaela Rădescu), cu o căsnicie ratată, refugiată în stereotipuri, vinovată de lipsa unui tată pentru băiatul ei – nevoit acum să facă din Dumnezeu o figură paternă la care să se raporteze – , care-și apără cu îndârjire odrasla, despre ale cărei apucături nu știe tocmai multe, incapabilă să pătrundă în universul lui, să-l înțeleagă și să-l susțină.

Un coleg și un prieten vulnerabil, Georg Hansen, excelent interpretat de ingenuul Rareș Florin Stoica, un băiat cu un handicap locomotor (un picior mai scurt), nesigur pe orientarea şi sentimentele lui, timid, candid, tandru și fragil, dispus să se sacrifice pe altarul ideilor lui Benjamin în mod real, nu numai pentru a fi băgat în seamă (în timp ce ceilalți l-au izolat), devenindu-i discipolul loial pe care acesta își exersează puterile Mântuitorului.

Preotul Dieter Menrath, profesorul lui de religie, un comis-voiajor care face comerț cu credința creștină, căruia îi dă viață atent Avram Birău. Departe de portretul vreunui duhovnic, fin psiholog sau pedagog, preotul Menrath vede în el doar potențialul atragerii altor tineri către calea pe care Benjamin a ales-o, singura preocupare a parșivului părinte.

O colegă în plină explozie hormonală, pe punctul de a deveni femeie, Lydia Weber (Oana Pușcatu/Cătălina Mihai, foarte bine Cătălina Mihai în reprezentația la care am asistat), o tânără superficială și seducătoare, care-i tulbură simțurile și rațiunea și de care încearcă să se debaraseze pentru a nu se lăsa dus în ispită.

Dar mai ales pe Erika Roth, o profesoară de biologie tânără și deschisă, o evoluționistă convinsă, gata să răspundă provocărilor creaționiste ridicate de elevul-problemă, un dascăl de școală nouă care inventează mereu metode noi și atrăgătoare de predare pentru a-și încuraja elevii către învățătură, singura care caută și face eforturi serioase să îl înţeleagă, încercând să-l învingă cu propriile arme. Erika Roth a Irinei Velcescu este vulnerabilă și sublim naivă, urmând să alunece cu zgomot pe toboganul altui tip de extremism, opus celui practicat de Benjamin: extremismul ateu, la fel de agresiv și periculos ca și cel religios. Lupta pentru care nu e deloc pregătită devoalează o încrâncenare cel puțin la fel de periculoasă ca a lui Benjamin, citând și ea la fel de distorsionat din Biblie și argumentând selectiv la fel de greșit, punându-și în pericol viața personală și profesională, pe care le va sacrifica numai în numele unei ambiții absurde de a dovedi că are dreptate. Ea este îndrumată spre calea cea bună de partenerul ei de viață, Markus Dörflinger (foarte bun Virgil Aioanei, distribuit în rolul profesorului de sport și istorie), o altă tipolgie de dascăl, echilibrat și calculat, care alege calea rațiunii, a soluțiilor practice și a metodelor punitive demonstrate pedagogic. El e cel care pune eticheta și clasează cazul Benjamin „un sonat pe bază de Iisus, punct”, considerând că nu trebuie să fim toleranți cu intoleranța.

Dörflinger renunță în cele din urmă și abandonează această luptă fără sens a Erikăi, arbitrată savuros și cu mult umor de Oana Albu în rolul directoarei liceului, o doamnă Batzler procupată de imaginea de ansamblu a școlii și în niciun caz de astfel de cazuri atipice. Ea caută cu orice preț să rezolve cât mai repede conflictul, apărând cu înverșunare procesul de învățământ și instituția pedagogică, pe care o vrea liberă de metode neconvenționale de predare și concepții proprii  de viață ale profesorilor pe care-i păstorește.

Fără delimitări între bine și rău, victime deopotrivă ale toleranței și ale lipsei de toleranță, „martirii” lui Vlad Massaci  se judecă unul pe celălalt după aparențe, totul într-o permanentă interpretare dusă la extrem a fiecărui gest pe care-l face fiecare, vinovaţi cu toții fără vină într-un război în care ideile devin arme mai periculoase decât cele atomice, pulverizând speranțele și buna credință, într-o obsesie cvasi-generală pentru corectitudinea politică, sub care se ascund norii negri ai ipocriziei și falselor valori.

„Martiri” ai unei cauze aparent pierdute, pe altarul unor idei absolut necesar de pus în circulație și în dezbatere, despre credință (creștinism, bigotism, ateism) și despre emancipare și libertate ca valori opuse credinței, despre majoritate și minorități, despre indecență și falsă pudoare, dar mai ales despre educație, ca bază solidă și continuă de progres (a copiilor, dar și a adulților), care ar trebui să stea în centrul preocupărilor oricărei societăți de astăzi, singura în stare să ne salveze și să ne scutească de drame individuale inutile și de eșec colectiv.

Următoarele reprezentații au loc pe 8, 22 și 29 martie, de la ora 18:30, la Sala Atelier a Teatrului Mic (Str. Constantin Mille, nr. 16).

„Martiri” de Marius von Mayenburg

Teatrul Mic București

 

Regia: Vlad Massaci

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Muzica: Vlaicu Golcea

Light design: Alin Popa

Video: Dilmana Yordanova/KOTKI visuals

Cu participarea: Veronicăi Martinoiu (voce)

Asistent regie/Producător delegat: Teodora Petre

Distribuție:

Benjamin Sudel: Alex Bogdan

Inge Sudel: Mihaela Rădescu

Georg Hansen: Rareș Florin Stoica

Erika Roth: Irina Velcescu

Markus Dorflinger: Virgil Aioanei

Willy Batzler: Oana Albu

Preot Dieter Menrath: Avram Birău

Lydia Weber/Stefanie: Oana Pușcatu/Cătălina Mihai

Stefanie: Teodora Petre

Foto: Teatrul Mic

Durata: 2h

*Nerecomandat persoanelor sub 14 ani