Oricum ar da cu banul, „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” la Comedie

Rosencrantz 01

Cum arată viața când soarta ți-e pecetluită. Când oricum s-ar învârti în aer moneda pe care o arunci cade întotdeauna pe aceeași față. Cap. Mereu condamnat să rămâi personaj secundar. Pedepsit întru uitare. Osândit la pieire.

La cheremul marelui Will…

O savuroasă farsă filosofico-tragică despre două personaje secundare shakesperiene: Rosencrantz și Guildenstern. Sau cum gândesc doi curteni de la Elsinore. Locul din Danemarca unde filosofia de viață se întâlnește cu comedia. Și de unde cei doi sunt condamnați să dispară odată cu vasul care trebuie să-l ducă pe Hamlet în Anglia.

Dar cum se vede lumea lui Hamlet prin ochii personajelor secundare care-și cunosc necruțătoarea sentință? E întrebarea absurdă de la care a pornit călătoria dramaturgului Tom Stoppard în urmă cu mai bine de cinci decenii. Prilej de a construi o minunată comedie despre sânge și iubire fără retorică și despre sânge și retorică fără iubire. Pentru că iubire și retorică fără sânge nu se poate…

Pentru prima dată pusă în scenă în 1966, piesa „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” a fost jucată de-a lungul timpului în diferite colțuri ale lumii, inclusiv în teatrele din România, și a devenit chiar și poveste cinematografică în 1990 (o fermecătoare comedie avându-i în rolurile principale pe Gary Oldman și Tim Roth), în regia autorului însuși.

Montarea lui Eugen Gyemant la Teatrul de Comedie din București, care va avea premiera oficială pe 5 aprilie, este un spectacol încântător de teatru în teatru sau o joacă de-a joaca lui Shakespeare cu prinţul Danemarcei. Cu o distribuție tânără, foarte bine ghidată, de ale cărei roluri se achită cu succes fiecare actor, fără nicio excepție, „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” este un spectacol care va avea cu siguranță viață lungă pe scena Comediei.

Prieteni din copilărie ai lui Hamlet, Rosencrantz și Guildenstern (excelenți Bogdan Cotleț și Silviu Debu care le dau viață) sunt chemați de Claudius la curte să caute cauza tulburării lui și să amelioreze starea prințului, căzut în depresie ori nebunie. Expediate într-o afirmație pe care vor să o schimbe („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”), cele două personaje caută în primul rând un sens pentru a fi fost invitate în piesă numai ca să-și trăiască sfârșitul. Într-o clipă în care un om mai slab de înger s-ar gândi să-și reevalueze credința, Rosencrantz și Guildenstern, care dau cu banul de când țin minte, își evaluează cu umor șansele de a învinge fatalitatea și de a face să se întoarcă pe partea cealaltă monezile care au arătat de 92 de ori la rând cap…

Interpretând cu umor cele două fețe ale aceleeași monede sau poate cele nouăzeci și două de monede azvârlite în aer ale aceleeași fețe, personajele principale sunt de fapt două fațete ale aceleeași fatalități, interșanjabile: Silviu Debu e Guildenstern serios, apăsat, filosof, Bogdan Cotleț e Rosencrantz comic, jucăuș, naivul perfect. Ei se completează minunat pe tot parcursul spectacolului, într-un excelent joc de șah în care piesele cu care joacă sunt viața, moartea, eternitatea și puterea. Poate au de ispășit un trecut pe care nu și-l mai amintesc. Sau poate timpul s-a oprit în loc și aceeași experiență a unei monede aruncată o singură data s-a reflectat de peste nouăzeci de ori.

Purtați pe aripile vântului unei zile fără vânt, sub influența unor forțe ne-, sub- sau supra-naturale, cei doi filosofează, postulează, anchetează, încercând mereu să evadeze din piesă, să se întoarcă la un „acasă”, la un ceva dinainte să fie sortiți pieirii, convinși că nu trebuie să-și piardă concentrarea și că, dacă pun întrebările potrivite, ar putea scăpa sau chiar primi o răsplată. Așa se lansează în fascinantul joc al întrebărilor și răspunsurilor din ingenioasa scriitură a lui Stoppard (după diverse reguli, care presupun false ipoteze, interdicții,  distribuiri sau inversări de rol, în dialoguri absurde), cărora cei doi reușesc să-i imprime o incredibilă coerență, pe care o vor susține pe tot parcursul piesei și spectacolului, luptându-se cu eșecul, cu fatalitatea, cu anotimpurile, cu punctele cardinale, cu direcția vântului și cu personajele hamletiene în încercarea de a schimba soarta care le-a fost propusă sau măcar de a-și învinge teama de sicriu. Până când se autoconving că nu are sens să intervină: „Am fost lăsați atât de multă vreme la cheremul propriilor noastre gânduri, încât, după o vreme, te bucuri de nesiguranța de a fi lăsat la cheremul gândurilor altcuiva. ”

Cea mai importantă activitate a lor e cea de a se juca unul pe celălalt, așa cum sunt percepuți, mereu confundați de celelalte personaje cu care interacționează.

Într-o scenografie pe care Iuliana Vîlsan a imaginat-o ca un imens cimitir ce va să-i înghită pe toți, shakespearieni și stoppardieni deopotrivă, în care a plasat păpuși întrupând personaje din scenă, dar și resturi de trup uman – membre și schelete osoase – și jucării, azvârlite aiurea în tot felul de poziții și folosite în jocul actorilor întru sporirea absurdului și comicului unor situații, Rosencrantz și Guildenstern au drept aliat principal în lupta lor cu destinul trupa de tragedieni ce urmează să joace la curtea castelului Elsinore.

Mai precis pe liderul acestei trupe, care conduce minunat spectacolul de teatru în teatru. Excelentă Ilona Brezoianu și foarte inspirată alegerea lui Eugen Gyemant de a distribui în acest rol un personaj feminin  (în piesa lui Stoppard rolul șefului trupei de actori e un personaj masculin, interpretat în propriul film de Richard Dreyfuss), gândit ca un Horațio, dar nu al lui Hamlet, ci un confident și un consilier al celor doi.

Ilona Brezoianu are forță, umor, autoironie, isterii și vulgarități controlate, energie în mișcare și foarte mult ludic în rostire, plimbându-se cu lejeritate între grav, frivol și obscen, achitându-se cu brio de rolul pe care-l are, acela de a face legătura între public și personajele din lumea lui Hamlet, prilej de a reflecta asupra condiției actorului (obligat să facă pe scenă lucrurile care de obicei se întâmplă în afara ei), înțelegerea situațiilor de joc și elaborării adevărului scenic, dar mai ales asupra a cât de greu se creează iluzia realității…

Secondată mereu cu umor de Angel Popescu (în rolul Regelui Actor), Laura Creț (Regina Actriță) și Eduard Cîrlan (Alfred), tragedienii din școala ei „de sânge dragoste și retorică” („sângele o obligatoriu, toate sunt cu sânge”), care intră cu greu în convenție, condamnați la un limbaj care compensează în obscuritate ceea ce-i lipsește în stil, Ilona Brezoianu conduce cu o mână de fier, fără de care teatrul, probabil, nu ar putea supraviețui. „Toți cei însemnați să moară trebuie să moară după stricta urmare a indicațiilor”, spune personajul ei, caricaturizând până la absurd însăși piesa „Hamlet” („Un abator. Opt cadavre cu totul, scoate ce e mai bun din noi”), încercând să extragă semnificația din melodramă…

Curtea de la Elsinore are parte de interpretări remarcabile.

Un interesant și fermecător Claudius al lui Liviu Pintileasa, cel care-i primește pe cei doi la curte cu brațele deschise, caricaturizat, entuziast dar senil, confuz în exprimare, corectat mereu și ajutat în rostire de patetica, ridicola și superficiala Gertrude a Smarandei Caragea.

Foarte simpatic Polonius al lui Lucian Iftime. Cu voce mieroasă de fals slugarnic, ironic și demonstrativ, părinte excesiv de autoritar Ofeliei, revoltat de rândurile îndrăznețe primite de fiica lui neprihănită de la Hamlet, el explică cu iscusință tulburarea prințului prin interdicția pe care a ridicat-o Ofeliei în a primi dragostea lui. Ofelia Blancăi Doba este docilă, marioneta perfectă în mâinile lui Polonius. Fata a cărei „frumusețe nu ar trebui să stea de vorbă cu cinstea ei”, după cum zice Hamlet, se remarcă în scena în care își pierde mințile după ce i-a fost ucis tatăl.

Toți gravitează în jurul excelentului Hamlet al lui Anghel Damian, ludic, inteligent, alunecos și crud, care joacă perfect „nebunia cu metodă” la care face referire Polonius, cea spre care l-au purtat postul negru, veghea, reveria și furia care l-au cuprins după moartea suspectă a tatălui și căsătoria nepotrivită a mamei, avertizându-i pe cei doi că unchiul care-i e tată și mama care-i e mătușă se înșeală, declarându-se nebun doar de la nord la nord-vest…

Captiv în celula sa din închisoarea lumii, excelent în scena în care cei doi negociază trupul neînsuflețit al proaspăt-ucisului Polonius pentru a-l depune la capelă sau în cea în care cântă la fluier, Hamlet-ul lui Anghel Damian coboară credibil și în public, aducând un mic elogiu patetic ființei umane, de care se arată totuși neplăcut impresionat. Din perspectiva personajului său, chintesența țărânii este simplă: „Nu e nimic rău sau bun pe lumea asta pe care să nu-l facem noi să fie așa”.

Întrerupte de zgomote de sticlă spartă, zbor de avioane ori pisici călcate din greșeală în întuneric și acompaniate de o muzică de film mistery (avându-l autor pe Alexei Țurcan), prin care se creează un permanent și savuros suspans, interesant puse în valoare și de light-design-ul lui Alin Popa și video-design-ul semnat de Dilmana Yordanova, personajele de acum câteva secole, dimpreună cu cele de acum câteva decenii, sunt aduse în contemporan prin coafuri și culoare, dar și iconografia folosită în costume (în care sunt folosite și siglele facebook, youtube ori instagram). Ele caută mereu aprobiul publicului, apăsând în același timp pedala non-comunicării sau a redundanței din mesajele pe care le transmit, subliniind artificialul care traversează astăzi toate relațiile umane. Pentru că publicul știe ce vrea și ăsta e singurul lucru în care e pregătit să creadă…

Toate pentru a accentua drama pe care o traversează Rosencrantz și Guildenstern, oameni mărunți care nu cunosc ițele poveștii, personaje care evadează din textul lui Shakespeare pentru a-și trăi  exilul în piesa lui Stoppard. Care cer și ele puțină acțiune coerentă, mergând agale către eternitate. Fără posibilitatea de a schimba ceva sau măcar cu speranța vreunei explicații. Moartea lor va fi absența și nimic mai mult. Și timpul care nu li se va mai întoarce.

Aveau o singură șansă la supraviețuire.

„Totul trebuie luat pe încredere. Adevărul este numai ce este luat drept adevărat. Este moneda de schimb a celor vii. Poate nu e nimic în spatele ei, dar nu contează, atâta timp cât i se dă valoarea cuvenită. ”.

Și li s-a dat.

Always look on the bright side of life…

afis rosencrantz

Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” de Tom Stoppard

Teatrul de Comedie București

Regia: Eugen Gyemant

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Asistență regie: Alice Gyemant

Muzică: Alexei Țurcan

Light-design: Alin Popa

Video-design: Dilmana Yordanova

Foto: Alexandra Pașca

DISTRIBUȚIA:

Guildenstern/Ambasador: Silviu Debu

Rosencrantz/Ambasador: Bogdan Cotleț

Actorul/Horațio: Ilona Brezoianu

Hamlet: Anghel Damian

Claudius: Liviu Pintileasa

Polonius: Lucian Iftime

Ofelia: Blanca Doba

Gertrude: Smaranda Caragea

Regina Actriță: Laura Creț

Alfred: Eduard Cîrlan

Regele Actor: Angel Popescu

Data premierei: 5 aprilie 2019

Durata spectacolului: 1h 55 min

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s