Etichetarea. Musai pozitivă. A tot ce facem, avem, simțim ori trăim. Fericirea ca obligație sau nefericirea cu semn schimbat, expediate într-un status eficace, de a cărui veridicitate nu are timp să se îndoiască nimeni. Un mod rapid de a ne arăta în fața lumii și de a răspunde presiunii sociale care ne îndeamnă să fim perfecți.
Un simplu semn grafic, la îndemână pe orice tastatură, ne salvează de o sumedenie de explicații. Folosit pe portativul muzical pentru semnalarea urcării cu un semiton a sunetului, diezul prezent pe orice gadget de azi indică urcarea cu cel puțin o treaptă a scării ce ne poartă spre fericire. Odată folosit, nu avem decât să imităm în viața reală hashtag-urile pe care tocmai le-am întrebuințat în social media, justificându-ne beatitudinea. Ca și cum nu ar fi nimic profund în neregulă cu noi, cu eșecurile și nefericirile noastre, continuăm disimularea până ajungem să ne mințim pe noi înșine. Până într-un punct, când, în spatele diezului și a hashtag-ului, rămânem în sufletul gol. Față în față cu viața noastră, așa cum este ea de fapt.
„Hașteg” scotocește în spatele semnelor de autodeclarată fericire a unor cupluri contemporane, într-o eră în care monogamia a devenit o utopie și interacțiunea reală a fost înlocuită cu dragostea tip fast food. Toată lumea o consumă pe nemestecate. După care acuză probleme digestive.
„Hașteg” este un proiect de teatru independent. Un spectacol itinerant, care a plecat la drum în urmă cu două luni, când și-a făcut debutul pe scena Teatrelli. Scrisă de Elena Voineag și Dana Rotaru, această comedie neagră este o derulare filmică, cu accente de stand-up (atât la nivelul replicilor, cât și în structura dramaturgică), a unor crâmpeie din viața unor oameni osândiți la o fericire cu care le sunt datori celorlalți.
Personajele, între treizeci și patruzeci de ani, sunt oameni obișnuiți care cedează, încetul cu încetul, presiunii sociale și stresului profesional la care sunt supuși, bântuiți de traume din copilărie și de lupta lor cu ei înșiși de a-și depăși fricile și condiția, dar mai ales de a păstra aparențele într-o lume care le cere impetuos să reziste și să fie puternici.
Ana (Elena Voineag), actrița căreia viața i se năruie brusc după infidelitatea soțului, Vladimir (Ionuț Ionescu), soțul ei, CEO la o bancă, „călărit de toți banii”, ascuns mereu în spatele job-ului lui, Maria (Ana Pasti), prietena lor, femeie de afaceri de succes, fiică, soție și mamă perfectă în ochii celorlalții, Matei (Răzvan Răduță), soțul Mariei, Director la Porsche, tată și soț exemplar, Kaja (Dana Rotaru), psiholog, amanta cehoaică și colega de corporație a lui Vladimir, Ștefan (Denis Ștefan), viitor amant al Anei, Șef SPP cu doctorat în Securitate și Laura (Ana Odagiu), amanta lui Ștefan, agent de vânzări la BMW, femeia convinsă că nu e făcută pentru căsnicie și maternitate, cu toții sunt învârtiți fără puterea de a se împotrivi într-un vortex de vulnerabilitate, neglijență și abandon emoțional, care îi împinge la gesturi disperate.
Dezvoltate simplu, sec, în discuții și situații banale, din care spectacolul și actorii (fiecare în parte are o mică partitură în care își prezintă latura sensibilă a personajului său) reușesc să extragă emoție prin forța firescului și a recognoscibilului, temele abordate vin natural în prezentarea poveștilor lor, fără demonstrații patetice ori degete băgate în ochiul spectatorului. Abandon, violență domestică, divorț, adulter, copii nedoriți, boală, momente de alienare și de suferință în spatele ușilor închise privirilor iscoditoare ale celorlalți, intercalate cu discuții ușurele despre băuturi mexicane din agave, sex, naștere naturală vs. cezariană, bârfe din lumea teatrală, vremea pe AccuWeather, debriefing-uri despre middle-term strategies ori conversații pe WhatsApp în care se desfășoară viețile lor secrete…
Toate pentru a sublinia artificialul lumii în care trăim, relațiile superficiale pe care le dezvoltăm și raportarea ipocrită la viață și la ceilalți, individual și în cuplu. Urmăriți la tot pasul de clișee familiale care ne-au însoțit de-a lungul vieții, în care ne regăsim și care ne-au format ca adulți, smulgându-ne promisiunea intimă că nu vom repeta niciodată greșelile părinților, până în ziua în care observăm asemănările și ne dăm seama că nu suntem cu nimic mai buni decât ei și decât ceilalți…
Vorba personajului Ana al Elenei Voineag: „Autobiografia mea se va numi “Și părea așa o idee buna la început!”… “. Aceeași Elena Voineag care în momentul de stand-up de final concluzionează: „Plătesc chiria și luna asta. Din videochat, că glumele n-au fost bune, să fim serioși! Și, ca să încheiem frumos, mai am una de final: o știți pe aia cu oamenii se schimbă?… “.
Doar la un click distanță, un diez pentru fericire.
„Hașteg” de Elena Voineag și Dana Rotaru
Următoarele reprezentații sunt programate la Cercul Militar Național pentru 5 și 16 aprilie, 7 și 24 mai, 6 și 13 iunie.
Regie: Dana Rotaru
Muzică originală: Tică Alexe
Decoruri: Valentina Voineag
Costume: Liana Obancea
Sunet și lumini: Cristi Călinescu și Petre Osman
Distribuție:
Ana: Elena Voineag
Vladimir: Ionuț Ionescu
Maria: Ana Pasti
Matei: Răzvan Răduță
Kaja: Dana Rotaru
Laura: Ana Odagiu
Ștefan: Denis Ștefan
Durata: 90 minute
Luciana Antofi 