Veciniada unui gând criminal de palier: Duși cu preșu’ lu’ Băieșu la Național

Presul 1

O lume mică, derizorie, cu orizont îngust și ambiții pe măsură, într-o renunțare la lupta cu civilizația, de care n-are de gând să se molipsească. După regulile numai de ea știută, funcționează nestingherită și pare să dea sens existenței personajelor ei, animate parcă doar de micile intrigi cotidiene colective care o justifică și o țin în viață.

Păstrat încă în mahalalele urbane peste care timpul nu pare să-și dorească să treacă și față de care istoria dovedește infinită îngăduință, spiritul din spațiul locativ pus în lumina reflectoarelor de Ion Băieșu în urmă cu aproape jumătate de secol este readus de Mircea Cornișteanu în atenția teatrului bucureștean după aproape trei decenii de absență (după ce în urmă cu 33 de ani, regizorul a montat această piesă și la Teatrul Național din Craiova).

„Preșul” a văzut pentru prima dată lumina scenei la Teatrul de Comedie în 1972 (în regia lui Ion Cojar), unde s-a jucat fără întrerupere, cu mare succes la public, până în 1989. Lumea imaginată de dramaturg, inițiată în schița „Veciniada” și transformată apoi în piesa scurtă „Crimă de palier”, a fost dezvoltată în cele din urmă în piesa „Preșul”, o poveste cu un farmec aparte despre falsele încercări de evadare ale unor locatari de bloc din banalul vieții cotidiene, în care de fapt iubesc să se lăfăie.

O comedie onestă scrisă de creatorul fenomenului „Tanța și Costel”, Ion Băieșu, despre care Nichita spunea: „La el râsul este o formă a dragostei. (…) Ne înfățișează adevărul făcându-ne cu ochiul și părând a ne spune o ispravă, o imaginație, o minciună friptă.  Râdem ca de o minciună și ne trezim din hohot, ca sita de mălai,  că ne-a rămas în plasă un bulz. (…) Minciunile lui Băieșu ne merg la inimă și ne-o spală.”.

Isprava care ne merge la inimă de data asta este povestea unui vicepreședinte de bloc, care își simte autoritatea subminată prin profanarea repetată a preșului de la ușa apartamentului său – pe care cineva își șterge regulat tălpile încălțărilor –  și se lasă antrenat într-un plan elaborat de răzbunare a crimei mișelului.

Într-o reținută actualizare, pentru că decorul lui Puiu Antemir (scenografia creează un univers plauzibil, în care vechiul și noul se întâlnesc, fără să se deranjeze, în favoarea vechiului), dar mai ales costumele Lilianei Cenean nu te aduc de fapt cu totul în contemporan (lăsând ușa larg deschisă către umorul televiziunii publice de altădată prin care publicul l-a asimilat pe dramaturg), „Preșul” rămâne un spectacol raportat la vremurile în care a fost scrisă piesa, cu o naivitate aparte, optzecistă, care funcționează foarte bine dacă accepți convenția regimului în care a văzut lumina zilei și care va prinde cu siguranță la publicul de vârstele a doua și a treia fără să-i bage prea tare degetele în ochi, așa cum îl atrage orice emisiune de umor a perioadei respective, pe care o revede cu plăcere și infinită nostalgie.

Odată acceptată convenția propusă de Mircea Cornișteanu, povestea se așează în matca unei comedii ușoare și savuroase, cu replici bine scrise și personaje bine conturate, tipologii recognoscibile în mahalaua de ieri și de azi a unui bloc bucureștean dintr-un cartier muncitoresc. În speță F KL 12. Al cărui vicepreședinte, Pamfil P. Pamfil, eroul piesei întruchipat de un Marius Rizea credibil și efervescent, se confruntă cu o problemă de viață și de moarte cu un vecin care se șterge „ilegal” în fiecare seară pe preșul lui, întinându-i cea mai importantă intimitate: „Eu am un preș de lână pură, că îmi place să mă șterg pe ceva de bună calitate. E tabietul meu, e singura mea bucurie pe lume”, spune Pamfil.

El nu are doar un preș de lână la ușă. El are și mania persecuției, o carpetă cu „Răpirea din Serai” pe perete, aspirații la președinția blocului, un maieu asortat care se ivește de sub cămașă sau de sub bluza de pijama, o ipohondrie demonstrativă și „o răceală la cerebel”, o râvnă nepotrivită la amorul unei domnișoare, un sistem de relații mărunte prin care își asigură poziția în societatea lui strâmtă, o agitație permanentă în sufletul și în mintea lui limitate, preocupate în principal de ascensiunea în ierarhia comitetului de bloc și eliminarea oricărui „element dușmănos și suspect” care ar putea să o pericliteze.

Obsesiile și ideile paranoice îi sunt întreținute și hrănite de oamenii din jur, personaje adaptate la viața pitorească a mahalalei și a spațiului locativ pe care-l împart, mânat de orgolii și ambiții mărunte,  obsesii de înavuțire, învârteli și alergătură după câștiguri facile, gălăgie, fustangeală, bârfe, spionaj și turnătorii de duzină, înțepături și mici șantaje, livrate în replici á la Băieșu, într-o vorbire cu specificitate locală, de Mitici din cartierele muncitoreşti ale Capitalei, recognoscibilă, agramată și semidoctă, care nu le asigură niciun loc în eternitate…

Excelează în toate Filofteia Emiliei Popescu. Minunata actriță de comedie (în cealaltă distribuție rolul este interpretat de Raluca Petra) îi dă consistent și cu mult umor viață femeii de serviciu, energică, mucalită, scormonitoare și atoateștiutoare, care consemnează totul în carnețel (cu altă valoare în epoca noastră față de cea în care a fost scrisă piesa!), îngrijitoare nu doar a blocului, dar și a ordinii publice în această mică lume. Din coada ei de mătură, pe care o mânuiește cu pricepere, îi conduce pe toți, locatari ai blocului (fiica ei Ana, candida și supusa Irina Antonie, gălăgioasa familie a derbedeului Gigel – Tomi Cristin – și a Getuței lui isterice – Tatiana Constantin –, care joacă mereu „fripta” și vor să divorțeze, George, noul locatar, drag sufletului Anei, un tânăr savant interpretat de Alexandru Barbu, student în anul II la UNATC la clasa profesorului Liviu Lucaci, care primește cu acest rol botezul Naționalului), cu premise reduse de bună înțelegere (”oamenii au trăit în cele mai excelente relații atâta vreme cât nu au fost vecini unii cu alții. Din clipa în care au devenit vecini, oamenii au început să se urască unii pe alții”), dar și pe cetățenii nou intrați în peisaj, atrași în planul de răzbunare a lui Pamfil  (un avocat de renume – Alexandru Bindea –, angajat ca apărător într-un proces de crimă ce nu s-a petrecut încă, un tip molcom cu gesturi ample și decrepite, stereotipii avocățești și rostire nazală, folosite pentru a susține faima autodeclarată a personajului său, și un fotograf chemat să surprindă prin obiectiv oribila faptă ce urmează a fi săvărșită – Ovidiu Cuncea – , specialist în instantanee și în flagrant delict, un tip serviabil, naiv și „astenic”, care încearcă să spună de  mai multe ori aceeași poveste).

Împreună cu alți câțiva indivizi prinși în intrigile lor (Gica Monicăi Davidescu, „preopinenta” obrăznicuță, ușuratică și interesată cu care Gigel vrea să-și refacă viața, Gicu al lui Eduard Adam, agent de asigurări și „caracterolog”, care vede în tot ce-l înconjoară oportunități de a încheia o nouă poliță – și nu numai -, inclusiv în preșul lui Pamfil, italianul lui Dragoș Ionescu, presupusul pretendent la sufletul Anei, sau doamna Popescu – a Erikăi Băieșu, nora dramaturgului -, inginerul cercetător trimis la această adresă) se lasă antrenați într-o aventură în care planurile desfășurate în paralel se amestecă, situațiile se răstoarnă mereu iar concluziile surprind, adunându-i în cele din urmă în jurul unei „afaceri de milioane” care se dovedește doar „o idee care, luminând trecutul, ne va ajuta să vedem viitorul în adevărata lui strălucire”…

Poate cu asta trebuie să și rămânem după întâlnirea cu „Preșul” lui Băieșu, pe care Mircea Cornișteanu ni l-a așezat pe bătător să-l scuture cum se cuvine.

large_Presul_afis

„Preșul” de Ion Băieșu

Teatrul Național ”I.L.Caragiale” București, Sala Studio

Regie: Mircea Cornișteanu
Ilustrație muzicală: Mircea Cornișteanu
Decor: Puiu Antemir
Asistent decor: Cosmin Stancu
Costume: Liliana Cenean
Regia tehnică: Adrian Ionescu, Dumitru Scobeniuc

DISTRIBUȚIA:

Pamfil: Marius Rizea
Filofteia: Emilia Popescu / Raluca Petra
Avocatul: Alexandru Bindea
Fotograful: Ovidiu Cuncea
George: Alexandru Barbu
Ana: Irina Antonie
Gigel: Tomi Cristin
Getuța: Tatiana Constantin
Gicu: Eduard Adam
Gica: Monica Davidescu
Italianul: Dragoş Ionescu
Popescu: Erika Băieşu

Durata: 2 h 10 min / Pauză: 15 min

***
Următoarea reprezentație: 11 aprilie 2019, ora 19:00

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s