Prețul succesului. Condiția artistului și a operei lui, de la idee la împlinire. Și întrebările pe care nu vrea să le pună pe drum, de teamă că le-ar putea afla răspunsul.
Când prin libera exprimare a ideilor, sentimentelor și viziunii lui despre viață scriitorul reușește să dea naștere unei opere de valoare, el are un impact necontrolat asupra felului în care aceasta este receptată. Toate frământările lui artistice și personale în legătură cu găsirea stilului cel mai convingător pentru a-și expune lucrarea și a lăsa să se vadă perspectiva sa asupra gândului așternut pe hârtie, prin adoptarea unei atitudini deschise, necenzurate, liberă de orice constrângeri, subzistă departe de ochii iscoditori ai lumii.
Însingurarea întru introspecție și creație, fără de care opera lui ar rămâne nescrisă, e greu de explicat și de gestionat. Dar curajul de a-și pune sufletul pe tavă, care îi poate aduce o nesperată celebritate, poate veni la pachet cu o maximă vulnerabilitate față de cei apropiați. Care sunt și primii sacrificați pe altarul creației. Iar cum orice asemănare cu realitatea nu e deloc întâmplătoare (înainte de toate, scriitorul este om, rezultat al întâlnirilor și experiențelor lui de viață, surse principale de inspirație), se poate întâmpla ca, scotocind după un acasă în sufletul său, să piardă orice alt acasă posibil.
Este și cazul romancierului american cu origini evreiești Eric Weiss (și succesului pe care-l înregistrează romanul său de inspirație autobiografică), eroul piesei „Băiatul din Brooklyn“ a lui Donald Margulies, un scriitor care cunoaște succesul exact în momentul în care traversează o criză personală profundă, prețul bestseller-ului mult așteptat fiind declinul în viața familială și socială.
„Băiatul din Brooklyn“ este prima piesă pe care a scris-o Margulies după ce a luat Premiul Pulitzer în anul 2000 (pentru „Cină cu prieteni“) și a fost minunat montată de Cristi Juncu în urmă cu aproape trei ani pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, unde se joacă din nefericire destul de rar.
Intențiile precise ale lui Cristi Juncu sunt ambalate într-un decor negru, la care sunt asortate și costumele protagoniștilor, semnat de Vladimir Turturică (în care se insinuează subtil doar o urmă de alb), unde numai lumina mută ochiul spectatorului prin spațiul de joc (un pat de spital, un bufet de spital, apartamentul conjugal, o cameră de hotel, un birou de producător hollywoodian și casa părintească) pe care-l împarte cu actorii (spectacolul se joacă pe scenă), care se dovedește un imens orfelinat pentru Eric, gata să-l adopte și să-l înghită după fiecare pierdere suferită în cele șase scene ale spectacolului.
Odată cu lansarea celei de-a treia cărți, „Băiatul din Brooklyn“, Eric Weiss ajunge în topul bestseller-urilor. Considerat o autobiografie, romanul e supus unei aspre critici de către cei din jur, frustrați de asemănările cu diverse personaje ori situații din roman, dar și de deviațiile beletristice la care acestea sunt subjugate.
În lupta lui de a trasa granița între real și ficțional și de a apăra faptele și personajele romanului său, pe care le justifică drept absolut necesare pentru a ilustra viața unui copil evreu din Brooklyn, Eric al lui Tudor Aaron Istodor este credibil și convingător, fragil, infinit trist, condamnat fără drept de apel și chiar supus la o cenzură la care nu s-ar fi așteptat, apăsat de sentimente contradictorii, hăituit și cumva încântat în același timp, nevoit să-și înfrunte relațiile care scârțâie de ceva vreme sau dintotdeauna, făcând față cu demnitate presiunilor care îl apasă din toate direcțiile.
În primul rând iminenta despărțire de tatăl lui, Manny Weiss (foarte bun Andrei Finți), un tip ursuz și crud, absurd și enervant, bolnav în stadiu terminal, care rămâne și pe patul morții fidel modelului autoritar în care a condus relația cu fiul său, cu care nu doar că pare să nu empatizeze, dar chiar poartă un conflict deschis, jignindu-l în mai multe feluri și căutând să-i știrbească chiar și triumful literar, pe care-l reduce la o simplă conjuctură care l-a făcut posibil.
În al doilea rând eșecul căsnicei. Soția lui, Nina, este Raluca Aprodu, care construiește cu naturalețe un personaj rece, distant și nefericit, o scriitoare neîmplinită care-i invidiază succesul și îi reproșează propriul sacrificiu, după ce a eșuat în tot ce și-a propus în plan personal și profesional, adâncindu-se în frustrare și lăsându-se purtată iremediabil departe de sufletul lui, altădată mult iubit.
Apoi izolarea la care s-a autocondamnat, care l-a dus către pierderea abilităților sociale elementare și îndepărtarea de orice fel de tradiție. Scoasă în evidență în întâlnirea cu prietenul din copilărie, Ira Zimmer (excelent Marius Călugărița în acest rol), pe care, după ce că nu-l recunoaște, îl simte infinit departe de orice social cunoscut. Timid și necioplit, rezultatul unui amestec candid de neșansă și complacere în cea mai banală dintre existențele posibile, Ira al lui Călugărița este un personaj fascinant, cap al unei familii numeroase, slujbaș nefericit, mic proprietar al unei afaceri de familie, înghițit de preocupări mărunte și de sentimentul datoriei față de ai lui și față de comunitate, pe care însă le duce în spate cu capul sus, vesel și mândru, admirând sincer de pe margine viața ilustrului său prieten. El reprezintă pentru Eric chintesența a tot ce l-a îndepărtat de rădăcinile de care s-a dezis, de originea lui evreiască, de o viețuire tradițională, religioasă, de care nu s-a simțit niciodată atras.
Aruncat în deznădejdea proaspetelor rupturi de tot ce îi este drag, dezis de legăturile sale cu iudaismul și cu spiritul în care a crescut, persiflat de tată și abandonat de soție, aspru judecat de prieteni, Eric călătorește prin întreaga țară promovându-și cartea și căutând un sens pentru succesul care i-a adus atâta nefericire. Întâlnirile cu străinii, care ar trebui să-i hrănească măcar orgoliul de scriitor și să mai aline din suferință, par însă să adâncească criza pe care o traversează. Cu o foarte tânără cititoare, admiratoare din Los Angeles, pe nume Alison (interpretată cu inteligență de Mihaela Velicu), un amestec interesant de naivitate cu profunzime în gândire, dar și de castitate cu frivolitate în comportament, pe scurt, ispita ideală pentru momentul pe care-l traversează în viața personală, apoi cu o producătoare de la Hollywood, Melanie Fine (însărcinată cu producția filmului ce urmează a fi turnat după romanul „Băiatul din Brooklyn”, nu înainte ca acesta să fie temeinic și esențial modificat), adică ispita ideală profesională. Excelentă această business-woman extravagantă, ipocrită, impertinentă și vicleană pusă în scenă de Natalie Ester, cu umor, ironii, sarcasm și energie, specifice industriei, care-i oferă o autoritate de netăgăduit în fața timidului scriitor aflat la prima ecranizare. O ajută și actorul ce urmează să joace în film, exageratul și ridicolul Tyler Shaw (bine exploatat în scurta dar pertinenta apariție a lui Cezar Grumăzescu), produsul artistic perfect al acestei lumi superficiale și cinice în care Eric se simte tot mai mic și mai neînsemnat, căzând într-o iremediabilă resemnare.
Contactul cu fiecare dintre aceste personaje relevă prin contrast câte un aspect al personalității lui complexe, niciodată deslușită, admirată și răpusă cu aceeași săgeată: scrisul.
Cu un final ușor didactic și puțin exagerat emoțional, rostind un kaddish la lumina lumânării după moartea tatălui care-l bântuie, într-un ritual de înmormântare și de doliu deviat din tradiția lui iudaică pe care a respins-o atâta timp, Eric încearcă împăcarea cu sine și cu ceilalți, împlinind drama de a rămâne un neînțeles.
Prizonier în acest ultim orfelinat la ușa căruia a fost azvârlit: viața. De unde băiatul din Brooklyn este oferit iar spre adopție. De această dată teatrului.
„Băiatul din Brooklyn” de Donald Margulies, traducerea: Bogdan Budeș
Teatrul Evreiesc de Stat
Regia și ilustrația muzicală: Cristi Juncu
Scenografia: Vladimir Turturică
Distribuția:
Eric Weiss: Tudor Aaron Istodor
Manny Weiss: Andrei Finți
Ira Zimmer: Marius Călugărița
Nina: Raluca Aprodu
Alison: Mihaela Velicu
Melanie Fine: Natalie Ester
Tyler Shaw: Cezar Grumăzescu
Durata: 140 minute (fără pauză)
Luciana Antofi 