Reciproca teoremei iubirii: „Proof”, demonstrația unteatru

01-proof

Un spectacol ca o închidere de pleoapă. Peste o teoremă, cea mai importantă a vieții: dragostea. Cu speranța că visul are să o demonstreze, în momentul acela de aur al reveriei în care, ca o tresărire între lumi, se naște revelația. Sau ce ne ajută mai tare să tacem când  vrem să urlăm. Și ce ne face să vorbim când vrem să nu se mai audă tăcerea răcnind.

Spectacolul „Proof” după textul lui David Auburn (o piesă cu prima reprezentație în 2000 la Chicago, care a devenit în scurtă vreme și scenariul cinematografic după care  John Madden a regizat filmul „Proof” în 2005, cu Gwyneth Paltrow și Anthony Hopkins în rolurile principale), montat de Andrei şi Andreea Grosu la Unteatru este un vis curat despre iubire, în cea mai adâncă formă în care se poate întrupa: singurătatea. Având în prim plan drama unui matematician de geniu atins de boală și a destinelor nefericite ale celor ce-l înconjoară, „Proof” este o scormonire inteligentă și minuțioasă prin sufletele lor prime, nefactorizabile, divizibile doar cu unu și cu ele însele…

„N-am vrut să vorbim despre matematică, deși textul face asta pe alocuri. Noi am urmărit patru personaje care ne-au împins spre căutări mai adânci decât ne-am fi imaginat. Cu relațiile lor bogate, cu neîmplinirile lor și cu iubirea lor cu tot. Probabil e despre iubire și nu despre altceva. Noi asta am găsit în întâlnirea asta. Iubire.”, susțin regizorii Andrei și Andreea Grosu, care vorbesc simplu și tandru în spectacolul lor despre această iubire.

Sistemul axiomatic: viața. Teoria: dragostea. Ipoteza justificabilă: singurătatea. Într-un vis ce se autodemonstrează. Despre condiția omului de geniu. Despre încredere și devotament. Despre rațiune și alienare. Despre căutare și aripi frânte. Dar și despre cenușă și renaștere. Despre dragoste necondiționată. Despre căile întortocheate ale iubirii aproapelui, cea care se poartă în suflet și care se împlinește departe de ochii lumii,  în cea mai adâncă intimitate. Pentru care niciun sacrificiu nu e vreodată prea mare. Și care nu are nevoie să fie măcar declamată, darămite demonstrată…

Sub pleoapa închisă întru reverie austerul e bine controlat de Vladimir Turturică. Nu încap în el decât o masă și niște scaune, la, sub și pe lângă care patru actori talentați așează la taifas iubirea, sub toate formele în care o țin ascunsă în ele personajele lor: respect, responsabilitate, împărtășire, protecție, compasiune, curiozitate, îndoială, frică, grijă și rușine. Doar câte un spot de lumină (foarte inteligent folosită în întreg spectacolul în complicitate cu Dragoș Mărgineanu), care se încăpățânează să le scoată discret din penumbră și să ne arate ce e sub ele, e suficient pentru a apăsa pedala emoțională a fiecăruia dintre ei și reacția afectivă țâșnește în afară, parcă împreună cu o serie de tulburări fiziologice pe care actorii le suferă și le metabolizează pe măsură ce-și construiesc personajele.

O face cu mare finețe Dana Rogoz, excelentă în rolul lui Catherine, tânăra de 25 de ani din centrul acestei povești care îşi abandonează studiile pentru a-şi îngriji tatăl bolnav, un matematician de geniu atins de schizofrenie, care însă nu a renunțat niciodată la visele și pasiunea comună (matematica) cu a tatălui ei mult iubit, cu care, din nefericire, este amenințată să împărtășească și boala. Cu mare atenție la detalii, ea construiește un personaj frământat și asumat, lucid și fragil deopotrivă, pentru care iubirea înseamnă în primul rând devotament, respect și autorespect. Conștientă de sacrificiul ei, într-o admirație sinceră pentru mintea altădată sclipitoare a tatălui, pe care a încercat nu doar să o protejeze, dar și să o încurajeze și să o stimuleze pe parcursul anilor de suferință, ea a fost mereu într-o competiție sinceră cu ideile lui dar și cu sine, reușind să găsească o cale prin care să le pună în valoare în cel mai neintruziv mod posibil, păstrând la sertar descoperirile ei geniale. Este și motivul pentru care trăiește senzația unui abandon absolut odată cu dispariția acestuia. Mintea ei tulburată, în care lucrează în același timp emoția și genetica, nu are în aparență nicio scăpare, nicio abatere de la normalitate. În asta rezidă și forța spectacolului, care vine din scriitura inteligentă dar și din expresivitatea actorilor, foarte bine diriguiți pe calea unei nebunii controlate, fără crize și lamentări zgomotoase, în care emoția se clădește cu gesturi, priviri și rostiri chibzuite, printre care se intercalează scurte tăceri grăitoare. Mai mult însingurată decât singură, Catherine este o eroină tensionată, plină de semne de întrebare către sine și către lume, care se supune mereu unor teste de autoevaluare aproape gingașe (mai ales în modul în care se raportează la ceilalți), pentru că sunt trecute prin filtrul unei inteligențe superioare, cea mai de preț moștenire de pe masa succesorală a patrimoniului geniului defunct, aflată acum în dezbatere.

Din altă lume, Robert, tatăl care și-a încheiat socotelile cu viața dar a lăsat multe de lucru moștenitorilor, rămâne să o însoțească pe Catherine și amintirile ei cu umor, cu forță, cu ironii și nesfârșită candoare. Foarte bun Marian Râlea în acest rol, dozat și el matematic în gestică și mișcare, cu o privire expresivă și vorba articulată și mereu bine plasată. Împreună cu Dana Rogoz, el reușește un duet inteligent, un schimb credibil și consistent de trăiri și emoții complementare, hrănindu-se unul din energia celuilalt. Este de remarcat chimia dintre cei doi (poate și rezultatul unui lung parteneriat pe scenă între Magician și Abramburica de altădată), care funcționează sub forma unui adevăr filial indiscutabil, pe care-l livrează spectatorului cu mare lejeritate.

Florentina Ţilea, precisă în postura „ingrată” a fiicei și surorii mai mari, Claire, care nu a reușit niciodată să pătrundă în universul mental complex al celor doi, este ancora în realitate de care marii neînțeleși au mare nevoie. Văduvită de bogata experiență sufletească și arsenalul de replici puternice cu care ai ei au fost dăruiți și de autor și de regizori, ea reușește un contrapunct precis la problemele de alienare pe care le ridică piesa și spectacolul, trădând o eroină la rândul ei frământată și necesar reținută în a se exprima, obligată la convenții și formalism nu doar ca să asigure funcționarea socială a familiei ei, dar și ca să se poată proteja de condamnarea la neputință și să se salveze.

La umbra tăcerilor la care această familie de oameni geniali a fost silită, Harold (Hal) Dobbs, un profesor de matematică al cărui mentor a fost Robert, a întreținut de-a lungul timpului focul mocnit al cercetărilor marelui geniu de care a fost dintotdeauna fascinat, convins că acesta va lăsa lumii o operă valoroasă. Foarte simpatic și energic Ionuț Vișan în acest rol, în construcția căruia strecoară cu pricepere doze precise de pragmatism și naivitate, prin care își dovedește atât loialitatea și respectul față de munca genială a mentorului lui și a fiicei acestuia, cât și dorința de a fi parte (deși e la rândul lui un „freak”) din lumea reală, în care oamenii mai și cântă, dansează și se distrează. El se erijează într-un liant plauzibil între lumile diferite ale celor două surori, reușind să construiască relații credibile și cumva armonioase cu partenerii de scenă nu doar pentru personajul propriu, dar și punând discret umărul în legăturile pe care aceștia le leagă între ei.

Cu toții însărcinați să parcurgă partea din demonstrație care le revine, pentru ca visul să poată fi întrerupt și să strecoare momentul de revelație, poate chiar în cod Morse, livrat încă din afiș prin impulsuri de curent electric cu care telegraful unteatru va face genele să se dezlipească întru trezire.

În loc de concluzie, o propoziție teatrală în mod necesar adevărată pentru că a fost demonstrată: patru actori minunați, trei ecuații matematice cu o necunoscută cunoscută, doi regizori talentați și unteatru curat.

You do the math.

afis proof-logo-bigger

Proof” de David Auburn, Traducerea: Anna Maria Popa și Costin Manoliu

 

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Scenografia: Vladimir Turturică

Light Design: Dragoș Mărgineanu

 

Distribuția:

Catherine: Dana Rogoz

Robert: Marian Râlea

Harold Dobbs: Ionuț Vișan

Claire: Florentina Ţilea

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s