Doar o oră despre nefericirea de o viață: „Before breakfast”- un spectacol despre laolalta unui neîmpreună

Before-breakfast 01

Tăcerea. Cel mai greu de suportat act de comunicare între doi oameni. Mai ales între doi oameni care au fost odată unul. Și din care n-a mai rămas niciunul, pentru că s-au șters, din greșeală, unul pe celălalt, fără posibilitatea de a se mai desena vreodată. Pentru că nu-și mai aduc aminte sentimentul care i-a împins să se contureze atât de frumos în fața privirii celuilalt, chiotul acela de bucurie din care s-a născut profilul ideal al lui laolaltă, stins, încetul cu încetul, până nu a mai rămas din el niciun sunet…

Doar tăcere. Nu, nu o tăcere simplă, nu liniște, nu doar lipsă de zgomot. Ci tăcerea aia densă, vinovată, plină de sensuri, de resemnare, de revoltă, de așteptări înșelate și vise destrămate, de posibilități infinite de a se sparge în strigăte de disperare, în răcnete de neputință, în urlete de singurătate și hohote de plâns sau chiar de râs isteric, așa cum și-au imaginat-o soții Andrei și Andreea Grosu în spectacolul „Before breakfast”, realizat în colaborare cu Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Un  text care pare mai actual azi, la un secol după ce a fost scris de Eugene O’Neill, despre un cuplu nefericit, doborât de plictis, de rutină, de compromis, de înstrăinare.

O piesă într-un singur act. De curaj. Cel de a tăia cu bisturiul pe toată lungimea viscerelor sufletului, lăsând cavitățile vitale lăcrimând, sângerând, supurând, drenând rușinea afară din răni prin tuburi de luciditate și meșe de amare confidențe nedisimulate.

Și un spectacol dintr-o singură răsuflare. Una de emoție. Adâncă. Nerostită sau măcar rușinat recunoscută, ci doar citită printre niște rânduri aproape familiare, ceea ce fac, cu o precizie usturătoare, Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki. Un paos cu ou și coji de pâine uscată, pe potriva iubirii ce pare că stă să-și dea duhul, deși a murit în fapt demult, și e celebrată, probabil, în fiecare dimineață la micul dejun, urmând ca după obișnuitul praznic să-și vadă, din nou, fiecare de ziua și viața lui.

O răvășitoare doamnă Rowland a Mihaelei Trofimov, într-o excelentă și complexă demonstrație de actorie în lungul și bogatul monolog cu care a dăruit piesa acest personaj (excelentă traducerea actriței în colaborare cu regizoarea) și căruia actrița îi exploatează la maxim posibilitățile de rostire, mișcare și trăire fizică, în  trânta corp la corp cu inerția senzaționalului Alfred al lui Richard Bovnoczki și cu speranțele pe care le-a proiectat într-o căsnicie din care nu au rămas decât sacrificiul ei și promisiunea lui că într-o zi vor zbura împreună spre cel mai minunat departe.

Într-un exercițiu complex de iubire față de cel căruia a acceptat să-și dăruiască viața, o încercare de reparare a trecutului într-un gest forțat de aducere aminte și o disperată nevoie de a-și justifica existența – care merge până la acceptarea infidelității lui -, toate numai pentru ca viața ei să nu fie golită de ultima fărâmă de sens, Mihaela Trofimov reușește să construiască un personaj tulburător și o tensiune uriașă în sala de spectacol, gata mereu să izbucnească dar forțând mereu abținerea într-un controlat și seducător exercițiu de maturitate emoțională, prins  într-o revoltă bine supravegheată regizoral și actoricește pas cu pas, transpus scenic într-o tăcere apăsătoare, dureroasă, peste care se așează straturi de vinovăție, de duioșie, de grijă, de infinită răbdare, sinceră admirație și candide izbucniri de indignare, peste care se așează, treptat, o deșartă speranță de a reînvia ceva ce pare să vie dintr-o poveste frumoasă care începe și se termină cu „a fost odată”…

Greu de adus într-un prezent și la masa acestei dezbateri despre istoria personală (foarte robuste, deși excelând prin simplitate, scenografia și recuzita lui Vladimir Turturică, prin care susține și articulează viziunea regizorală asupra acestei piese) și peripețiile acestui neîmpreună în care au ajuns să se scalde Alfred-ul, aparent imberb, al lui Richard Bovnoczki. Soțul boem, perfect precaut, ascuns în alcool și moțăieli vinovate, sub tăcerile lui pline de-nțelesuri, care mizează totul pe cartea discreției, a împăciuirii prin non-participare sau doar firave și gingașe intervenții emoționale. Când taci nu poți fi întrerupt. Și nici nu trebuie să spui ce gândești. Să împărtășești. Să te arăți pe tine. Să-ți sufleci mânecile sufletului și să-i desfaci încet nasturii, cât să se vadă puțin pe dinăuntru, sub straiele în care-l ții acoperit de privirile iscoditoare și judecătoare ale lumii. Și ale consoartei. Excelent desăvârșit acest gând în Bovnoczki. Un om pe care ți-l închipui un tip dezgustător și absent, cu sufletul împietrit și gesturi bădărane, pe care barosul stă, într-un gest amenințător și perfect justificat, să-l spargă, pentru ca el să se crape și să se sfarme candid, surprinzător de ușor, să se destrame fin într-un fir de mătase purtat în ciocuri de păsărele ce se-ngână-n tril, deschizându-și aripile și luându-și zborul printre degetele fine ale poetului… Într-o realitate doar a lui, în care pare să se fi cufundat demult și din care mai iese uneori doar pentru a încerca o timidă ameliorare a realității ăsteia crunte și absurde în care e condamnat să viețuiască. Fluierând… A poezie…

Excelent contrastul între cele două stări aproape patologice, antagonice dar mai ales concomitente scenic, complementare, bine asumate și argumentate pe care le creează cei doi actori, minunat mânuiți către împlinirea mesajelor pe care au a le transmite spectatorului. Despre sens și sensuri. Despre viață, în cel mai intim labirint uman. Despre definire și mai ales despre ceea ce trebuie să rămână neprecizat. Despre dreptate. La genul feminin și la genul masculin.  Despre lipsa de comunicare, blocajul emoţional şi înstrăinare. Care nu pot duce decât la singurătate. Împreună. Într-o confruntare sinceră din lupta pentru tăcere, poate chiar înainte de cel mai mic mic-dejun…

„Sau poate că în zilele cu un mic dejun reușit, se salvează”, speră Andrei și Andreea Grosu…

„Before breakfast” e genul acela de spectacol cu care soții Grosu par să ne spună „dați-ne șira spinării, că venim noi cu fiorii reci”… Din nou se pot simți mâine seară la București, în două reprezentații de la ora 18.00 și de la ora 21.00 la unteatru, în cadrul Festivalului Național de Teatru 2019.

afis Before-breakfast-950x1267

Before breakfast” de Eugene O’Neill

Teatrul „Maria Filotti”, Brăila

Traducere: Mihaela Trofimov și Andreea Grosu

Versiune scenică şi regie artistică: Andrei şi Andreea Grosu

Scenografie: Vladimir Turturică

Distribuţie:

Doamna Rowland – Mihaela Trofimov

Alfred – Richard Bovnoczki

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s