Strigătul de disperare al școlii românești cu și fără „Limite”. La Replika.

LIMITE.-credit-foto-Oana-Monica-Nae-2-3

Ai luat un 4 la Română pentru că nu ți-ai făcut tema… Fix în ziua când ți s-a rupt tricoul și au râs colegii de tine… După ce la ora de sport profesorul te-a avertizat că nu știe dacă vei putea lua notă de trecere la proba de rezistență de săptămâna viitoare… Și diriginta te-a chemat în pauză la cancelarie să-i pârăști pe cei care s-au bătut ieri cu cocoloașe de hârtie în timpul orei de chimie…  Și să te roage să vii mâine cu mama la școală să schimbați draperia, care s-a rupt săptămâna trecută fix când ai încercat tu să închizi fereastra, deși se agăța mereu în colțul ei… Iar directorul, pentru că te-a prins la cancelarie, ți-a cerut să-ți coși numărul matricol pe sarafan, altfel să nu te mai întorci mâine… O zi tristă de școală pe care ai putea să ți-o aduci aminte din viața ta de elev…

Azi merge copilul tău la școală. Locul ăla de unde ți se cer mereu bani. Pentru cretă. Pentru markere. Pentru paznicul școlii. Pentru supravegherea video. Și pentru materiale auxiliare. Și iar au schimbat ăștia regulile pentru admitere… Și programa… Și iar a luat azi 8 la desen, nu mai pupați liceu bun… Și iar le-a dat profesorul de mate teme pentru tot weekend-ul, de nu puteți ieși nicăieri… Și trebuie să treci pe la medicul de familie diseară, să-l scutești de la sport, să nu-i strice media… Și iar i-a zis directoarea să se tundă, pentru că băieții nu pot purta părul lung, zice la regulament… Și iar e miercuri ședință cu părinții… O zi tristă de școală din viața ta de părinte…

Spectacolul „Limite” al Centrului Educațional de Teatru Replika îți vorbește despre toate astea și multe altele fără să spună niciun cuvințel explicit despre ele. Făcându-te doar să îți aduci aminte, silindu-te să activezi tot ce știi despre școală din memoria ta afectivă, din experiențele tale directe și indirecte mai vechi sau mai noi de pe băncile, de la ușa și din curtea ei. Dar numai ca să te ajute să înțelegi. O nouă perspectivă, despre care se vorbește mult prea puțin: cea a dascălului. Pentru că există multe zile triste de școală din viața lui de profesor…

„Limite” este un eveniment-radiografie pentru școala românească post-decembristă, pentru realizarea căruia dramaturgul Mihaela Michailov împreună cu regizorul Radu Apostol au intervievat zeci de profesori din mediul preuniversitar, inspectori școlari și alți reprezentanți ai instituțiilor care joacă un rol hotărâtor în sistemul educațional din România. Prin încercările lor, cei de la Replika se străduiesc de câțiva ani să surprindă și să explice legăturile complexe dintre profesori, copii și părinți, în speranța că, odată înțelese și asumate cocluziile cercetărilor și  evenimentelor lor, ne vor ajuta pe noi toți să ameliorăm, să reparăm și să îmbunătățim calitatea educației. Pentru noi, pentru copiii noștri și pentru un viitor mai bun.

De la o speță din interiorul sistemului (aleasă nu doar deloc întâmplător, ci chiar foarte inteligent pentru a o exploata atât din perspectiva educațională cât și din cea teatrală, retoric și emoțional) s-au plimbat prin hățișurile școlii românești, pe culoarele ei pline de indiferență, abuzuri, birocrație și corupție, au bătut-o pe umărul ridicat a neputință, i-au băgat creionul și degetul în ochiul împăienjenit de suferință, i-au ridicat sarafanul și au tras-o de cozi pentru a-i revela rușinea și a o incita la strigăt, i-au răsfoit manualele pline de erori științifice și cataloagele înțesate de 10-le ăsta cretin după care aleargă toată lumea la toate materiile, i-au rupt echerele cu care își măsoară unghiurile înguste prin care e în stare să privească și i-au împrăștiat mărgelele de pe numărătoare, doar-doar o pierde până la urmă socoteala… I-au chemat părinții la școală și i-au scăzut nota la purtarea din  ultimii treizeci de ani… I-au forțat toate limitele…

Pentru că „Limite” este și un foarte bun spectacol de teatru. Realist, curat, plin de emoție de foarte bună calitate. I se datorează în mare măsură actriței Mihaela Rădescu, care reușește să se miște admirabil între rolurile celor șapte personaje-profesor și un părinte pe care le interpretează în același timp și care i-au fost încredințate de Radu Apostol pentru a construi mesajul puternic al spectacolului. Excelentă opțiunea pentru un one woman show, care vine încă din scriitura foarte bună a Mihaelei Michailov, dar și pentru alegerea Mihaela Rădescu care reușește să dea credibil viață acestor voci și să le pună într-un dialog permanent fără nicio scăpare, voci pe care regizorul le gestionează și le  amplifică ingenios prin alte mijloace (și chiar cu ajutorul altor câteva personaje pe care i le pune subtil actriței în cârcă), dar și cu ajutorul muzicii lui Alex Bălă.

Senzațională Mihaela Rădescu la ieșiri și intrări în personaj, într-o demonstrație complexă de măiestrie actoricească (superbă mai ales în rostire și joaca pe multe voci, dar foarte atentă la schimbările de ritm și atitudine corporală pe care le imprimă diverselor personaje) dar și de înțelegere umană, de experimentare a umilinței mereu din perspectiva altuia, pe care o explorează fin și inteligent, într-o cheie ușor recognoscibilă de către public. O ajută și scenografa Gabi Albu, care a optat pentru un decor simplu, dar foarte inventiv folosit și dat spre explorare actriței, plin de surprize și de sfredele  emoționale prin care trece spectatorul cu fiecare obiect de recuzită care se lasă dezgropat, dezvăluit, mânuit și urcat pe scară întru salvare și susținerea celor rostite…

Adevăruri crude și sfâșietoare, pe care profesorii le tac de ani de zile, bombardați deopotrivă de indiferența, aroganța și impertinența elevilor, tot mai strâmb cultivate și susținute prin complicitatea otrăvitoare a părinților și defăimarea continuă a instituției și sistemului pe care au ales să-l servească, amenințați de politicieni nepricepuți, de media rău intenționată, de mizerie, de neputință, de vină, de rușine și de teamă…

Ascunși care cum poate, cu mai multă sau mai puțină pricepere, sub un costum de unică folosință, pe care fiecare elev îl împroașcă pe rând cu cerneală, cu cretă, cu vopseluri, reproșuri, sictir și noroi, pentru a-l arunca apoi la coș și a trece mai departe… În urma lor, sistemul pare că o mai ia încă puțin la vale, în timp ce profesorii rămân pe loc, într-o încremenire aproape suavă, gata să fie folosiți de următoarea generație și aruncați din nou la coșul de gunoi al educației și al istoriei…

Frumos, curat, pertinent, profund. Pe scurt, cât se poate de important. Ca tot ce și-a propus acest centru educațional, unde se simte dragostea pentru educație și teatru deopotrivă, inteligența și coerența echipei și dorința sinceră de a schimba ceva.

Cu fiecare replikă din dialogul ăsta surd cu sistemul, cu noi, cu neputințele noastre… Până ne-om găsi lokul…

Afis_limite_mic-1

Limite” de Mihaela Michailov

Centrul de Teatru Educațional  Replika

Regie și Lighting Design: Radu Apostol

Distribuția: Mihaela Rădescu

Scenografia : Gabi Albu

Muzica originală și spațiul sonor: Alex Bălă

Foto: Monica Nae

Durata: 1 h 15 min  (fără pauză)

Nerecomandat persoanelor sub 14 ani

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s