Viața, doar o scenă pentru un rol secundar: „Figuranta” de la Național, o voce pierdută în Corul Antigonei

main_006A4739

O singură viață, care merită cu siguranță trăită. Motorul fiecărui om care se respectă. Când omul ăsta e și actor pe deasupra, numărul de vieți trăite e neprecizat. Greu să le desprinzi dintre ele pe cele care chiar merită trăite… Pe lângă ce i-a fost numai lui dat… Viața aia din spatele tuturor vieților pe care le împrumută, ale căror replici trebuie să le învețe, vieți în care se îmbracă seara pe scenă pentru a râde, pentru a plânge, pentru a iubi sau chiar pentru a muri. Doar pentru a-l face pe spectator să râdă, să plângă, să iubească sau chiar să moară un pic…

„Fata din Curcubeu”l Liei Bugnar (un alt one-woman-show pe care Tania Popa l-a susținut pe scena Naționalului) este acum figuranta de la Național. Nu orice fel de figurantă, ci una cu rol principal. Pe un text simplu al lui Andreas Petrescu, „Figuranta” este un one-woman-show regizat de protagonistul lui, Tania Popa.

Tot un discurs, de data asta esențializat și personalizat, despre cum poate arăta o existenţă dar și o carieră ratată. Încă și mai tristă decât fata de pe ultimul rând din sala de cinema a Liei Bugnar, fără șansa de a fi învățat curcubeul cum se îndoaie, Tania Popa, actriță consacrată a teatrului bucureștean, este acum doar o actriță aspirantă, a cărei viață se împarte între încercarea disperată de a-și face o carieră în teatru și neîmplinirile din viața personală. Un spectacol despre condiția actorului. Dar și despre condiția omului în general și a femeii în special. Tot un curcubeu fără culori, din care Tania Popa se luptă cu disperare să compună și să recompună lumina din povestea tragi-comică a Aniei, într-un mic laborator alb/negru (nu se poate vorbi despre un concept scenografic – un decor minimalist și doar câteva obiecte de recuzită: o saltea acoperită de un cearșaf alb, un telefon negru, o carte și foi pline de texte care așteaptă să fie învățate) al vieții ei de actriță, în cabina ei de machiaj și de repetiții pentru viețile care speră că urmează să le trăiască…

O confesiune succintă făcută spectatorului despre cum se construiește fiecare personaj pe care îl vede pe scenă, dar mai ales despre ce se întâmplă cu el până la următoarea reprezentație. Poate chiar după ce actrița a părăsit teatrul cu unul dintre ele la braț și se îndreaptă împreună spre casă, glumind și numărând pomii, pentru ca apoi să-l țină prizonier în viața ei mizeră, punându-i în mână receptorul telefonului din care îl forțează să asculte dojanele mamei, silindu-l să o secondeze în actele de violență la care e supusă sau țintuindu-l pe o bancă unde așteaptă cuminte în fiecare dimineață să asiste la viața pe care nu e în stare să o trăiască… Până într-o altă seară când trebuie să-și scuture personajul de toate astea, să-l ia din nou de mână și să intre împreună zâmbind pe ușa teatrului, pentru a-l manipula apoi cu grijă prin scenă…

Lăsând-o deoparte, pentru o nouă clipă, pe actrița ratată ce încă aspiră la rolul Antigonei… Un umil slujitor al Thaliei, care refuză să  recurgă la vreun Zeu al Teatrului, un suflet poate liber și generos care doar nu s-a putut manifesta, ce caută cu disperare și găsește în interiorul lui suficiente resurse să continue lupta, deși soarta n-a fost tocmai generoasă, un om singur, fără niciun alt sprijin decât îndemnurile intime ale cugetului lui, care înfruntă prejudecăți și protestează în tăcere și doar atunci când nu-l vede nimeni, un om trist, autoironic și totuși cu o veselie candidă, în ciuda silniciilor la care îl supune destinul…

În adâncul ființei ei, o Antigonă a zilelor noastre, firavă și gingașă, dar îndrăzneață și curajoasă, demnă în toată durerea ei, poate și ea născută ca să aducă în lume iubire, nu ură, aspirând la șansa de a fi înmormântată de vie, dar între scândurile scenei…

Până într-o zi când va suna telefonul…

„Figuranta” e genul ăla de spectacol simplu, curat, ca un gând de toamnă care se desprinde din arborele emoțiilor unui sfârșit ca toate celelate sfârșituri și coboară încet, legănat, pe pământ.

afis Figuranta

„Figuranta” de Andreas Petrescu

One-woman-show cu Tania Popa

Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Sala Pictură

Regie: Tania Popa

Muzica originală: Liviu Elekes

Regia tehnică: Adrian Ionescu

Foto: Florin Ghioca

Durata: 1 h / Pauză: Nu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s