Când primești o existență-n dar, fie ea și teatrală: „Alcesta” sau noua viață a lui Admet la unteatru

Celălalt. Sau felul în care ne raportăm la Aproape. Cine definește proximitatea, cu ce contribuim noi la ea, cu ce ne este ea datoare, ni se cuvine sau trebuie să oferim ceva în schimb? Întrebări pe care omul și le-a pus întotdeauna și la care a găsit răspunsuri diferite, în funcție de epoca în care le-a formulat și felia precisă de Aproape la care s-a referit.

Tragedia-comedia-satira „Alcesta”, scrisă de Euripide în anul 438 î.e.n, în amurgul democrației ateniene, își găsește un loc simplu în repertoriul micuțului teatru al mileniului III de pe Sfinții Apostoli, căruia i-a fost recunoscută excelența în peisajul nostru  teatral.

Să aduci în scenă un text grec de acum 2500 de ani e un act de curaj. Când scena e una mică-mică poate să pară curată nebunie. În Sala Mică a unteatru, povestea antică a regelui din Phera primește o nouă șansă de la regizoarea Kovács Zsuzsánna, într-un auster fascinant și o intimitate aproape mistică.

Un spectacol despre iubirea Aproapelui, despre viață și moarte, despre datorie, despre sacrificiu și justiție. Divină și umană. Într-o lume și în niște vremuri în care nici viața, nici loialitatea de orice fel nu mai este cu adevărat prețuită. Căci despre sacrificiul suprem nici nu mai poate fi vorba. Un eseu despre cuveneală și ușurința cu care oamenii capătă privilegii pentru care nici nu concep că ar trebui să precupețească vreun efort. Și nu ai cum să nu te întrebi, într-o încăpere mică și slab luminată, în care împarți aerul cu doar câțiva colegi de privit și amușinat tragedia greacă, de ce e oportună și dacă ți se cuvine confesiunea asta aproape cordială a unor actori care par chitiți să te țină la ușa sobei ca să-ți citească o poveste… Cu har, cu blândețe și răbdare și cu un ajutor de nădejde: Ștefana Ionescu-Darzeu, actrița care descifrează pas cu pas textul euripidian, un corifeu ghiduș care-și ajută colegii de scenă să intre și să iasă din convenția pe care o creează cu umor și energie, scuturând atmosfera de tragic și fatidic.

Într-o poveste destul de simplă, care altfel nesocotește cu bună socoteală legea bunului-simț logic și al cărei absurd nu este pus sub vreun semn de întrebare… Povestea regelui din Phera, Admet, cel care, ajutat de Apollo, cucerește mâna frumoasei Alcesta, dar uită să aducă apoi ofrandă zeiței Artemis și este osândit la moarte. Ursitoarele acceptă să îi cruțe viața numai dacă cineva se oferă să moară în locul lui. Acest cineva este chiar soția lui, Alcesta. Dar destinul ei poate nu va fi chiar așa de tragic…

Încuviințat Florinei Gleznea, rolul Alcestei este unul care îți rămâne în minte. Cu pronunțate trăsături fizionomice grecești, actrița, coborâtă parcă direct din cărțile de mitologie, este fragilă și puternică, realistă și calculată și totuși ingenuă, ducând cu ușurință povara destinului absurd al personajului său, cu incontestabile calități nu doar în rostirea textului, dar și în îmbrăcarea și dezbrăcarea lui cu și de nuanțe extrem de bogate, și se mișcă fascinant prin scenă, învăluindu-te și ademenindu-te convingător în drama pe care o acceptă cu seninătate și în dragostea incontestabilă pe care i-o poartă multiubitului Admet. Un credibil Lari Giorgescu, trist și îndoliat, emanând durere, suferință și chin insuportabil la fiecare gest și cuvânt rostit. Două suflete complementare și la unison, legate de ceva profund, venit de undeva de dincolo de ei, pe care cei doi actori au grijă să-l construiască și să-l livreze precis spectatorului.

În celălalt talger al balanței acestui spectacol, fascinant, ca de obicei, Ionuț Grama, un Heracle rocker energic și fermecător, care intră în scenă să deturneze mereu acțiunea de la destinul tragic pe care ar putea să-l primească, un depravat irezistibil și zgomotos care însă ascunde și dezvăluie unul dintre cele mai candide spirite ce onorează cu prezența și cinstea de care dă dovadă curtea lui Admet (excelent în rolul tatălui lui Admet, în scena poate cea mai emoționantă și consistentă a spectacolului).

Cel mai mare merit al acestui performance este că scutură praful de pe un text mitologic despre care nu se știe mai nimic la noi, traducând pe limba tânărului public spectator concepte antice esențiale din leagănul democrației lumii, precum moartea, onoarea, datoria ori jertfa, dar mai ales justiția, în toate formele în care ea slujește individului și zeilor.

Suntem cu toții datori cu o moarte. Poate chiar una ascultată, într-o seară rece de toamnă, cuibăriți într-un pled moale. La oușădesobă, la unteatru.

„Alcesta” de Euripide

unteatru

Regia: Kovács Zsuzsánna

Cu: Florina Gleznea, Lari Giorgescu, Ștefana Ionescu-Darzeu, Ionuț Grama