Tăcerea mormântală sau dragoste și onestitate cu „Matilda și groparii” la Național

20191218_211638

Tăcere. Grea, apăsătoare, care se așterne nemilos peste cel mai bine păstrat secret de familie al unei generații. Încuiat acum în casă, sub ferestrele ferecate, dincolo de ușa zăvorâtă de care se sprijină amenințător un capac de siciriu, semn că nu a fost încă dus la groapă. Doar dragostea îl poate scoate la iveală. Și tot ea îi poate cânta prohodul, după orânduiala numai de dânsa știută…

Desemnată de UNITER piesa anului 2018, „Matilda și groparii” este un manifest tăcut anti-violență, o dramă psihologică fină cu accente de comedie neagră în care Stela Giurgeanu pledează pentru dreptul la viață, la moarte și la fericire al unor femei, victime tăcute ale abuzului domestic, nevoite să-și facă singure dreptate, departe de ochii iscoditori ai lumii, într-o încercare disperată de a se salva, cât viețile lor încă se mai încăpățânează să le curgă prin vene.

Un eseu despre libertate și fragilitate. Despre neajunsurile tăcerilor și îndurărilor și puterea lui împreună. O scriere dramatică în trei acte, de curaj, despre trei cumnate, Sonia (60 de ani), Olga (58 de ani) şi Nora (54 de ani), una mai ciudată decât cealaltă, care trăiesc de câteva săptămâni pe terasa casei lor, sub pretextul unei dezinsecţii totale impusă de o invazie de furnici. Numai că, neașteptat, casa nu e încă a lor, dezinsecția nu e chiar ce pare, iar dăunătorii acestor trei suflete otrăvite nu sunt tocmai furnici…

Spectacolul pus în scenă de Mircea Rusu se bucură de aceeași onestitate în abordare ca și textul Stelei Giurgeanu. Curge firesc, împins ba de rutină, ba de inerție, ba de umor, împreună cu povestea care se deapănă, printre tăceri grăitoare și tresăriri emoționale, cu suficient de mult suspans și întorsături de situație cât să țină spectatorul captiv pe terasa morbidă (foarte solid decorul/raclă al lui Gabi Albu, o convenție care așează ușor și firesc personajele în poveste, fără să le ucidă, într-o așteptare a verdictului), printre fâlfâirile amenințătoare ale ciorilor care prevestesc ceva rău.

Foarte bine condus firul narativ de cele trei cumnate, mai ales în tăcerile dintre punctele de suspensie care apar după fiecare oftat al lor, Sonia (cea mai mare, autoritara, rigida și mereu abținuta Amalia Ciolan), Olga (simpatica și alcoolica Cesonia Postelnicu, deschisă vraiște la suflet și la gură) şi Nora (candida și visătoarea Erika Băieşu, cu suflet de copil și mințile rătăcite), un trio solid care reușește să surprindă trei ipostaze pertinente și complementare ale femeii asuprite, damnată la o încercare disperată de evadare dintr-o viață de calvar petrecută în compania unui suflet de gropar, a unui bărbat atât de obișnuit cu moartea și durerea încât nu are nimic mai bun de așteptat de la viață în afară de sfârșit. Al lui și al celorlalți. Și se comportă ca atare.

Toată viața acestor femei e un cimitir. Cel care a îngropat, rând pe rând, tinerețile lor, speranțele lor de împlinire, toate șansele lor la fericire, fiecare după ritualurile precise ale afacerii de familie a soților lor, o firmă de pompe funebre pe care o administrează împreună…

Un singur soare pe cerul de deasupra terasei pe care-și trăiesc cu frică viața, plin azi de nori și de ciori: Matilda, fiica Soniei, pe care aceste femei au reușit să o trimită și să o țină departe de o soartă asemănătoare cu a lor. Încredințată Fulviei Folosea, Matilda este o tânără avocată, isteață și jovială, însă o așchie care nu a sărit prea departe de trunchi. Ea nu e tocmai străină de ce se întâmplă pe-acasă, cum cred mama și mătușile ei, și acceptă și ea la rându-i, chiar dacă într-un fel diferit, un mariaj de conveniență cu un destin previzibil alături de Peter.  Foarte bun Lari Giorgescu în rolul acestui viitor soț al Matildei, un avocat asortat cu vremurile dar și cu pretențiile sexagenarelor, un personaj care va asigura legătura dintre lumile antagonice care se ciocnesc și care va rezolva misterul situației ce le-a adus față în față.

În timp ce cele trei cumnate se dau în laț ca ciorile care le amenință somnul pe terasă și decid în cele din urmă să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard (nutrind o ultimă speranță că dragostea adevărată există, chiar dacă ele nu au cunoscut-o, și mizând totul pe această carte), Matilda devine un stindard al celor trei femei, iar arma ei secretă, acest Peter manevrat inteligent de dramaturg și regizor deopotrivă, șansa la salvare și restabilirea unui echilibru în ceea ce părea fără mântuire, într-o complicitate stranie între generații.

O preluare de ștafetă asumată de tineri, într-un statement ingenios, punctual și pertinent despre abuzul casnic și fățărniciile prin care familiile i-au ascuns până acum hidoasa goliciune. Matilda și Peter sunt groparii groparilor, cei ce vor arunca pământ reavăn peste memoria demonilor unei generații, a unor obiceiuri care ar trebui băgate pentru totdeauna în mormânt. Ultimul bulgăre de țărână care lovește cu zgomot capacul sicriului lor este dragostea: „Iubirea adevărată nu se supune unor legi pe care oamenii să le poată înţelege. E dincolo de logică, dincolo de instinct. Iubirea anihilează frică, egoismul, instinctul de supravieţuitor. Iubirea trebuie să fie absolută şi de neînţeles. Altfel e doar un cuvânt, o convenţie, un miraj. O imitaţie.”

afis Matilda

„Matilda și groparii” de Stela Giurgeanu

Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Sala Atelier

 

Regie: Mircea Rusu

Scenografie: Gabi Albu

Coregrafie: Lari Giorgescu

Regia tehnică: Silviu Negulete, Paul Tănase

Distribuția:

Sonia: Amalia Ciolan

Olga: Cesonia Postelnicu

Nora: Erika Băieşu

Matilda: Fulvia Folosea

Peter: Lari Giorgescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s