Ședință de teatroterapie sau Nervul din „Există nervi” la Teatrul Dramaturgilor

exista nervi 2

Suntem nervoși?… Hai să vedem de ce.  Așezați pe canapea, într-o incursiune în nervul românesc al ființei noastre și în anatomia dramatică autohtonă, afectată de maladii mai vechi și mai noi. Într-un tren imaginar, un vehicul generos pentru emoții de ieri și de azi, în care suntem invitați să urcăm cu toții, cu nevrozele noastre cu tot.

Cu spectacolul „Există nervi” de la Teatrul Dramaturgilor, Felix Alexa ne invită să exploatăm corpul nostru cultural, mai ales teatral, al cărui sistem nervos central este (încă) nostalgia. Sau lipsa ei, în funcție de vârsta spectatorului, pentru că fiecare se va raporta altfel la această propunere interesantă. Asta în timp ce sistemul nervos periferic se bazează pe livresc. Aici lucrurile sunt poate ceva mai clare: să se abstractizeze primesc, dar să nu se schimbe realul, ori să nu se abstractizeze primesc, dar atunci să se schimbe realul, pe ici pe colo, prin punctele esențiale… Așa arată o convenție dramatică supusă la o dublă autocenzură la mai bine de jumătate de secol după Sorescu. Abordată prin metoda re-reducerii la absurd. Ambiguizare și dezambiguizare lingvistică, după caz.

„Există nervi”, prima tatonare dramatică a unui poet, o comedie a lui Marin Sorescu din 1968 într-un singur act și patru personaje (rescrisă de Sorescu în două acte și cinci personaje pentru Liviu Ciulei, care urma să monteze după acea versiune, combinată cu piesa Paracliserul, un spectacol pe care regimul comunist a reușit  să-l împiedice să iasă la rampă), declarată la începutul anilor ‘80 de cenzură piesă antistatală și plină de venin (la a treia încercare de punere în scenă – Mircea Cornișteanu, Craiova, 1982 – spectacol care a murit încă de la vizionare prin amabilitatea prim-secretarului de partid pe județ de atunci, Miu Dobrescu), este o piesă fascinantă, cu mult subtext, care-ți gâdilă mereu inteligența făcând apel la memorie mentală și afect deopotrivă.

Un subversiv servit de Felix Alexa cu mare plăcere publicului care a citit literatură și a vizionat spectacole în comunism, obișnuit cu șopârlismul ca formă supremă de răzbunare intelectuală pe un regim căruia nu-și permitea să-i opună rezistență. Suspiciunea, îndoiala asta mocnită în care a trăit neamul nostru decenii bune și care a fost picurată în generațiile de azi de generațiile de ieri, asta s-a diluat puțin, însă nu și-a pierdut valoarea în timp. Pentru că presupune o doză serioasă de creativitate și este un excelent motor pentru comedie.

Deși cu efect de vitrină, privirea asta către înăuntru (printre imaginare mileuri, pahare groase din sticlă, farfurii cu margine aurită și cești cu coada spartă care n-au mai încăput în dulapul crem cu margini verzi care tronează cu siguranță în bucătăria ce lipsește, numai din motive de abordare a spațiului locuit, acestui spectacol), imaginată de Marin Sorescu într-o ședință de terapie la domiciliul nesupusului, menită să-i aducă locatarul pe calea cea bună, este exploatată scenografic de Andrada Chiriac printr-o convenție simplă pentru spectatorul de azi: camera ticsită de obiecte de-a valma a unui intelectual (predomină cărțile, împrăștiate în tot decorul), o garsonieră recognoscibilă într-un bloc comunist, fără bucătărie, cu restricții la apă și căldură, cu balcon străjuit de sticle de lapte în care apa adunată în orarul stabilit așteaptă cuminte să hrănească plantele înghesuite și ele pe unde se poate. Cu instalații improvizate pentru supraviețuire, asortate la costumele, vorbele, gesturile și sufletele celor ce o vor locui vremelnic și vor folosi nevroza ca pretext sau consecință firească a vremurilor în care au fost inventați sau pe care sunt siliți să le trăiască. Pentru că regizorul mizează totul pe talentul lor.

Felix Alexa își urcă actorii atent și extrem de firesc în același compartiment în vagonul unui tren ideatic, lăsându-i să se lovească unii de alții când se mai schimbă macazul sau îi mai frânează mecanicul Sorescu intenționat avântul, fără însă să-i lase vreo clipă să deraieze. Comicul pus pe șinele acestui tren este în primul rând de limbaj, atent servit de actorii cărora le-a fost încredințat, dar și de relaționare, într-un ciudat complot al supunerii voluntare în fața unei situații absurde. Într-un mod simplu, cum se poate prezenta orice nevroză care se respectă într-un regim în care nu ai voie să vorbești despre ea. Spațiul de intimitate al cetățeanului cuminte, locatarul resemnat, mereu mirat, vag revoltat și mai tot timpul pus pe răzgândeală pentru că trebuie să-și calculeze și recalculeze întruna fiecare gest, foarte bine pus în valoare de Gabriel Răuță și minunat acompaniat de Alexandru Conovaru, prietenul care-l vizitează, îl înțelege și încearcă, la rândul lui timid și  speriat, să-l consoleze, este invadat și terfelit de profesorul iluzoriu, astăzi nesecurist dar cu siguranță spion, al unui excelent Răzvan Vasilescu, care umple scena la propriu și la figurat și nu-i lasă niciun loc de întors, într-un interogatoriu construit cu grijă și mare miigală dintr-o poziție de forță, cu o  conduită infailibilă și un joc actoricesc pe măsura rolului, care-i vine mănușă. „Există nervi” se bazează mult pe felul în care Răzvan Vasilescu a înțeles și livrează adevărurile (și mai ales neadevărurile pe care le conțin, cu multele lor nuanțe) așa cum erau spuse în epocă, traducând și asumând propria memorie afectivă. Și făcând posibilă drama faptelor pe care trebuie să le săvârșească aceste personaje, cu toate prinse în ițele întortocheate ale unui metalimbaj și metacomportament pe care sunt nevoite să le construiască și să le respecte, captive în incredibil, în ilogic, în reprobabil și inadmisibil, pendulând mereu între real și fantasmagoric, într-un joc absurd în care calmul nu are cum să nu fie substituit de nervi, care trebuie să fie îmbrăcați înapoi în calmul din care vor exploda necontrolat, și tot așa, până când individul își schimbă percepțiile, admite, se convinge… Poate exact din acest motiv este nevoie și de Femeia necesară (la obiect și fermecătoare Amelia Ursu), cum a numit-o autorul, victimă a indiferenţei dar și a unor farfurii cu linguri zburătoare…

Puși să vorbească atât de firesc cum a propus dramaturgul și a acceptat să livreze regizorul, oamenii își revelează pe rând gândurile, frământările obsesiile și, în cele din urmă identitatea. „Dacă vorbele sunt făcute spre a ascunde gândurile, cum se zice, ele sunt poate, din greșeală, apte și pentru a le dezvălui. Eroii mei – niște oameni care se pândesc. Acțiunea ar fi așadar o vânătoare tragică de gânduri ascunse, de constatări, de banalități, de speranțe, mizerii, înălțări și tot ce formează fondul nostru cel adevărat. Eroii trăiesc o zodie a suspiciunii care întrece orice limită, merge uneori până la coșmar și demență. Vorbele lor sunt în doi peri, frazele sacadate, pline de locuri comune, care tocmai pentru că nu mai înseamnă nimic pot spune foarte mult. Am lăsat personajelor mele cea mai mare libertate. Din sadism.scria Marin Sorescu despre „Există nervi”. Un text suficient de bine scris, încât, dezbrăcat de sensurile la care spectatorii trecuți de patruzeci de ani nu au cum să nu zâmbească de câte două ori, funcționează încă după cincizeci de ani și smulge hohote de râs celor mult mai tineri, prinși și ei într-un spațiu în care, e drept, nu mai bate nimeni în calorifer sau în podea… Locuit de niște suflete încremenite în loc și în timp până decid să iasă din inerție…

Felix Alexa creează atmosfera necesară și lasă totul să se întâmple în mintea spectatorului. E un joc al nervilor. Carevasăzică trebuie folosite cu maximum de atenție fiecare axon, dendrită și sinapsă, pentru a înțelege un proces complex de generare, formare, dezvoltare și individualizare a emoției autentic românești, ca unitate de măsură pentru funcționarea unui sistem nervos de atunci, de a cărui dezvoltare și asumare depinde facilitarea înțelegerii depline a mecanismelor de funcționare ale creierului și sufletului nostru de acum. Reglate prin procesele de memorie, stocare și prelucrarea a unor informații despre noi înșine pe care ne suntem datori să le cunoaștem, dacă vrem să funcționăm ca nație la maximum de capacitate cognitivă, motorie și intelectuală. Marele merit al spectacolului este că scutură de praf unul dintre textele dramaturgiei românești pe care publicul nu o prea cunoaște și totuși deja începe să o uite…

„Există nervi” e o călătorie în fantezie, cu trenul, printr-o sufragerie, într-un proces de judecată de prejudecată. O călătorie nervoasă în absurdul existenței noastre, într-o eră deja trecută și totuși atât de palpabilă și de vie, în care absurdul distruge tot, începând cu flora noastră intestinală. Cum să digeri ce ți se propune fără să suferi? Și dacă, brusc, intră cineva pe ușa locuinței tale și se comportă ca și cum s-ar urca într-un tren? În care tu nu ești decât un călător oarecare?… Printre oameni încremeniți într-o complicitate naivă a fricii, pe care secolul XXI nu și-a îngăduit să-i tragă după el întocmai, dar pe care îi mai îngăduie câteva decenii?­…

Leacul se poate administra cu lingura, potrivit afișului. Până la urmă e doar un ceas și ceva despre cum să mai supraviețuim puțin acestui secol și cum să-i digerăm abisurile, mai ales noi, ăștia cu flora intestinală deja distrusă de secolul trecut…

Sala de teatru e una dintre soluții.

 

Afiș-EXISTĂ-NERVI-723x1024 c

Există nervi de Marin Sorescu

Teatrul Dramaturgilor Români, sala „Ion Băieșu”

 

Regia: Felix Alexa

Adaptare scenică, ilustraţie muzicală, lighting-design: Felix Alexa

Scenografie: Andrada Chiriac

 

Distribuţia:

Profesorul: Răzvan Vasilescu

Locatarul: Gabriel Răuță

Prietenul: Alexandru Conovaru

Femeia necesară: Amelia Ursu

 

1h 10 (fără pauză)

Spectacolul este supratitrat în limba engleză.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s