Înăuntru, aproape, la Comedie: despre „Afară, departe, pe câmp”

afara departe 1

O bijuterie teatrală, alexandrudabijească și cătălinștefănească. Absolut avangardească.

E bine când oamenii care mai știu azi să numere literar îndărăt până la Unu (în țara în care până și ciorba de burtă se face din cap, gât și picioare) se hotărăsc să iasă la joc și la joacă. Cu cei mai frumoși, tineri și talentați actori ai Comediei. Pentru care să trăiască în patria în care Unu a fost odată nume de revistă e o mare șansă. Încep pricepuți  numărătoarea de acolo și ajung, ca prin farmec, până la Douămiidouăzeci, în doar o oră și jumătate de spectacol. Fără să schimbe rețeta care le-a fost încredințată. Poate doar să-i mai adauge muștar, lămâie sau apă fiartă, după caz. Pentru ca preparatul să iasă delicios și să nu știe nimeni cât s-a muncit la dres.

Se ia avangarda românească, se decupează precis câteva texte (Urmuz, Ionathan X. Uranus, Sesto Pals, Grigore Cugler, Sașa Pană și Benjamin Fundoianu) și se aruncă într-un butoi de melancolie. Apoi se aduce Cătălin Ștefănescu, să scoată pe rând hârtii cu texte la-ne’ntâmplare, din care face bărcuțe și le lansează pe apele  regizorului Alexandru Dabija (pe ape merg doar textele). El le adună cu grijă din secolul pe care l-au traversat și le asamblează teatral cu mare talent într-un submarin cu care explorează carpato-danubiano-ponticul cotidian. Spațiul ăsta unde lucrurile se blochează la un moment dat ca o maioneză care se taie. Și așteaptă să fie reparată.

Restul e energie. Vie.

Într-un superb și amețitor joc de-a românii, de-a cuvintele, de-a sistemele noastre, de-a prejudecățile și intoleranțele mioritice, de-a istoria și de-a psihologia neaoșă de-atunci, de-acum și dintotdeauna, de-a sensul, locul și rostul nostru în lume de ieri și de azi, excelent exploatate și livrate întru ajutor pentru înțelegere publicului, încă mirat de potpuriul ce ne fredonează prin vene și ne bruiază mereu melodia imnului național…

afara departe 2

Dorina Chiriac, Ilona Brezoianu, Andreea Samson, Liviu Pintileasa, Anghel Damian, Dan Rădulescu, Bogdan Cotleț și Dragoș Huluba. În ordinea asta (feminin-masculină), în ordine alfabetică sau în orice altă ordine. Nu importă că ești Algazy ori Grummer, un Arhitect, un preot sau un rabin, un scriitor sau o scriitoare, un povestitor, o asistentă, o femeie de pe plajă sau un comisar. Că sigur ți s-a rezervat un loc precis în rețeta acestui festin teatral. Și s-a lucrat desăvârșit la pieile personajelor pe care le îmbraci, mai precis la fiecare strat, dinspre înăuntru (respirație, privire, gând) spre afară (gest, mișcare scenică, rostire), până la costumele cu care ele își găsesc perfect locul și rostul în spațiul scenic, inteligent și ingenios folosit și luminat pe toată suprafața lui și pe toată durata spectacolului, prin convenții simple, funcționale și pertinent întipărite vizual în mintea celui care privește înăuntru, de după colțul minții, multă vreme după ce părăsește sala de spectacol… În care și-a lăsat, firesc, hohotele de râs, păstrând o rezervă bună care să stârnească altele pentru mai târziu, să-l însoțească o vreme prin încrâncenarea românească pe care are să o înfrunte zi de zi…

Mă bucur de bucuria personală a Dorinei Chiriac. Nu numai pentru că știu că are toată bucuria când altcineva se bucură de bucuria ei personală, dar și pentru că știe să dreagă orice maioneză. Chiar și când nu e tăiată. Cu bătăi sigure, aproape circulare și totuși mereu în ascensiune, ca un sfredel prin orice, fie el și prin litera „d”, bătătorind spumos „Drumul dragostei” (creat de autorul lui Apunake și a altor fenomene Afară-de-Unu-Singur, Grigore Cugler) împreună cu fermecătorul ei partener de scenă, domnul Damian (Anghel, zic), mai șugubățul coleg Grummer al minunatului Algazy al lui Dan Rădulescu înhămat la roabă, împreună cu care caută să întrețină și să calibreze corect echipamentul de stropit, pentru că Vermorel-ul nu e pentru oricine și tre’ să fii atent ce pui în el – ca să-i dezinfectezi, zic – (cerem scuze d-lor Algazy & Grummer pentru observările ce ne permiserăm mai sus)… Asta când fiecare dintre ei nu sunt ocupați cu altceva pe scenă, firește… Acolo unde un grup de tineri săraci din Dorohoi se pune pe dărâmat literatura și scornește ideea revistei Unu (excelentă Ilona Brezoianu care – cu prolog și confirmări dese, da?! – ne învață să plecăm cu gândul de unde trebuie, de la sadismul adevărului, ce-i face pe oameni să vibreze până le înnoadă mințile și sufletele, dar și Andreea Samson, savuroasa scriitoare Bambi care ne avertizează că vine istoria peste noi dacă stăm și scriem cuminți în casa noastră, atent strunite și acompaniate în delirul lor de Dorina Chiriac și Bogdan Cotleț), în timp ce Popescu (senzațional Liviu Pintileasa, ca dealtfel și în rolul Arhitectului, de la care nu pleacă nimeni fără o casă bine asortată la un zâmbet în buzunar) şi Ionescu (Dan Rădulescu) scormonesc caragialește prin rahatul autohton, în proximitatea femeii cu tranzistor care se unge cu nămol pe încheieturi (Andreea Samson), iar un viitor evreu din Moineşti (Tristan Tzara al unui șarmant Bogdan Cotleţ) caută să se dezbrace de tot ce e românesc și să fugă afară, departe, poate chiar pe câmp…

Sunt multe de spus (de bine!) despre actorii acestui spectacol (am uitat să precizez: pe Dragoș Huluba nu are cum să-l recunoască nimeni de pe unde l-a învățat, de pe la televiziunea națională sau din alte spectacole de pe scenă; e complet altcineva decât obișnuiește în hainele povestitorului cu har și multe nuanțe al acestui spectacol, dar mai ales demn de Sacâz – un alter ego al lui Urmuz, întru bun și viu dialog între personaje -), însă nu pot fi consemnate fără să-i dau cumva de gol, așa că mai bine să se dea singuri, că e spectacol musai de văzut! Cu toții captivi în personaje de care înșiși autorii lor s-au descotorosit ca de ceva în care nici ei nu au îndrăznit să creadă până la capăt, așteptându-se poate chiar să sfârșească rezidual la groapa de gunoi a istoriei și literaturii noastre, ca o notă de subsol prin care astăzi scormonim cu toții curioși, surprinși de atâta bogăție aruncată drept maculatură de regimurile cărora acești suprarealiști ai noștri s-au încăpățânat să le spună NU.

DA-DA, chiar așa.

E cu !!!OVARB ERAM (se citește de la coadă spre cap) pentru toată lumea! Au Maulin de Hartza Partza!…

Pentru un pacient care s-a născut poate mort. Sau doar s-a transformat într-un gândac. Perpelit la foc mic, frecându-și atent palmele pe lângă flăcările textelor ce iau foc în cazanul Comediei și ne mistuie încet cugetul, încercând să încălzească trupul nostru literar și teatral, amorțit de urgiile vremii. Cu puțină obedienţă nietzscheană și un nod asortat în gât, care coboară precis până în stomac, înghițit dimpreună cu lacrimile ce-i însoțesc răsu’-plânsu’ și-și caută drum către afară, ca să nu riscăm vreunul vreo indigestie… Artistică, teatrală, morală… Hrăniți cu resturi de poeme după ce tot ce a rămas bun în literatură a fost consumat şi digerat…

Mă gândesc că nu a sosit încă momentul să avertizez spectatoarele că ar putea fi trase de țâțe. Că poate degeaba vin la ușa lui feministele din Tzara asta tristă, care privește neclintită în ochii Holocaustului și nu vede niciun pogrom…  Pentru că spectacolul ăsta se va juca multă vreme cu casa închisă. Și când o fi să ne dorim să fugim, știm. Valizele sunt la Comedie…

Cobor încet din centrul vechi și mă gândesc la ce voi scrie despre acest spectacol. Tre’ să fie cu curaj, fără frică, să dinamitez tot. Ca să vină toată lumea. Ce căcat e și cronica de teatru?… Niște cuvinte, dă-le dracului… Oamenii obișnuiți nu trebuie să-nțeleagă, ci să vibreze…

Plouă mărunt și miroase a rahat. O fi trecut vreun bulgar. Ori poate un român de-al nostru. Sau doar o sută de ani de când ne zbatem într-un pântec în care fermenţii băşicii înghiţite au început să trezească fiorii literaturii viitorului, convinși că tot ce i se oferea este prea puţin şi învechit…

Ploaia spală și ea ce poate. Unde să fugim de iarba neverde de acasă?…

Simplu: afară, departe, pe câmp…

afis afara

„Afară, departe, pe câmp” de Cătălin Ștefănescu

Teatrul de Comedie, Sala Studio

Regia: Alexandru Dabija

Asistent regie: Dorina Chiriac

Scenografia: Alexandru Dabija

Distribuție:

Dorinel, O scriitoare: Dorina Chiriac

Sister of Charity, O scriitoare, Fiica: Ilona Brezoianu

Asistenta, Bambi – o scriitoare, Femeia de pe plajă, Mama: Andreea Samson

Un scriitor, Fiul: Bogdan Cotleț

Un rabin, Popescu, Tata, Algazy: Dan Rădulescu

Povestitorul, Sacâz: Dragoș Huluba

Doctorul, Arhitectul, Ionescu, Comisarul: Liviu Pintileasa

Un preot ortodox, Damian, Grummer: Anghel Damian

Foto: Mihnea Irimia

Durata spectacolului: 1h 35 min

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s