Capitolul I: „VINOVAT.”
„Vinovat!”. Un verdict posibil. Poate chiar ușor de dat. La care poți ajunge doar plecând de la prezumpțiuni de nevinovăție, în timp ce așezi pașii corect, unul după altul. Dinspre mic spre mare. Dinspre superficial spre esență. Dinspre subiectivism spre luciditate. Dinspre absurd spre logic. Dinspre aparențe spre realitatea obiectivă. Dinspre constrângeri spre libertate. Dinspre prea puțin spre prea mult. Dar, mai ales, dinspre prea devreme spre prea târziu…
„Vinovat. Nevinovat.”, cea mai nouă producție a Teatrului Mic, se face vinovată de două ore de teatru de bună calitate, livrat spectatorilor dintre cutiile de carton din arhiva subsolului unui imaginar Palat de Justiție din România, asortat la o inventată Curte de Jurați (ce nu există în dreptul românesc), care așteaptă o decizie unanimă pentru a desăvârși un nou act de justiție.
Pe un text excelent adaptat la realitatea românească și hățișurile justiției ei, atât de răscolite în ultimii ani ai democrației noastre fragile, Gelu Colceag a construit un spectacol solid (mai ales din punct de vedere actoricesc, punând foarte bine în valoare o mare parte din trupa teatrului Mic) despre incoerența care caracterizează social, politic și cultural societatea noastră după treizeci de ani de căutări prin libertate. Greu să căutăm dreptate într-un astfel de climat. Și mai greu s-o găsim. Iar când totuși planetele se aliniază și reușim, poate nu mai e nevoie de ea…
O sală mică și prietenoasă (Sala Mare a Centrului Cultural al Municipiului București – ARCUB) devine pentru două ceasuri un loc de judecată, semănat cu semne de întrebare, ipoteze, mărturii, concluzii, reconstituiri, dezbateri aprinse în care spectatorul se face complice la stabilirea unui verdict. Trebuie să decidem împreună soarta unui băiat tânăr, judecat pentru patricid. Împreună cu doisprezece jurați. Care trebuie să ajungă la aceeași concluzie. Altfel nu pleacă nimeni acasă.
Drumul de la decizie la responsabilitate, cel mai greu de străbătut…
Douăsprezece minți. Douăsprezece suflete. Douăsprezece experiențe de viață. Din interacțiunile lor, infinite posibilități. În care binele și răul se răstoarnă cu zgomot unul pe altul. Și sunt la fel de plauzibile. Cum se poate ajunge la unanimitate?…
Vinovați de o interesantă explorare a minții și sufletului uman, pentru a le pune inteligent împreună în slujba unui act de justiție corect, la masa juraților se așează pe rând doisprezece actori (din cei douăzeci care joacă în cele două distribuții, dintre care doar trei rămân neschimbați: Vlad Logigan – Inginerul, Vlad Corbeanu – Actorul și Vitalie Bantaș – Poștașul), care vor reuși să transforme procesul de justiție în unul de conștiință. Foarte bine ghidați, ei sondează cu pricepere în tipologiile personajelor ce le-au fost încredințate, cu toții eroi recognoscibili ai zilelor noastre, cu partituri destul de egale, special și atent construite pentru ca fiecare nu doar să-și justifice prezența în Curtea Juraților, ci și să acopere prin reprezentare păturile societății (social, educațional, cultural), cu scopul de a invita spectatorul la propriul proces de conștiință (în legătură cu deciziile pe care trebuie să le ia în fiecare zi), pentru ca fiecare să se simtă direct implicat. Și reușesc cu mare succes.
Cel mai vinovat este Vlad Logigan. Cu un firesc demn de invidiat, el reușește să-i imprime inginerului pe care-l interpretează, juratul numărul 2, o revoltă plină de nuanțe (inteligență, moralitate, precauții, răbdare, supunere) pentru a-și atinge scopul: acela de a ne face pe toți să analizăm încă o dată probele de la dosar. Ca voce (uneori ridicată, alteori stinsă, excelent alternate și însoțite de gestica și mimica necesare pentru a extrage maximum de emoție) care se ridică împotriva tuturor, el reușește să umple prin învăluire spațiul scenic și să relaționeze foarte bine cu fiecare dintre partenerii de scenă pe măsură ce aceștia apar în lumina reflectorului (foarte bun în scena reconstituirii, dar minunat în monologul în care-și prezintă povestea) împreună cu toate fricile, obsesiile, prejudecățile, stângăciile, suspiciunile și îndoielile personajelor lor, foarte diferite unele de altele. Foarte buni și Vlad Corbeanu, care e și coautor al textului „Vinovat. Nevinovat.” împreună cu regizorul Gelu Colceag (Actorul, autor al unui savuros eseu autoironic despre profesiunea de actor pe parcursul spectacolului, minunat în scena de teatru în teatru – momentul reconstituirii), și Vitalie Bantaș (Poștașul, un evreu impregnat cu mai vechi convenții teatrale pe care le recunoaște spectatorul, cum e tărăgănatul vocii, fără să știrbească în vreun fel din farmecul personajului ori suspiciunea de cotidian în care se află în 2020).
În rolurile duble, vinovatul Gelu Colceag a ales să distribuie actori complementari în stilul de interpretare, ceea ce face foarte interesant și exercițiul de regie și pe cele de actorie, pentru că au rezultat două spectacole, foarte diferite ca energie și totuși perfect funcționale, fiecare în felul lui. Cu excepția cuplului Toma Cuzin / Marin Grigore, interșanjabili în rolul Muncitorului (absolut minunați amândoi în rolul scris poate cu cel mai mult umor), celelalte roluri primesc amprenta personală a actorului care le interpretează, unul în cheie energică, celălalt intenționat reținut. Este cazul Taximetristului (senzațional Doru Ana, energic, băgăcios, răutăcios, supărăcios, românul care le știe pe toate, că doar bate toată ziua drumurile cu toată lumea – în timp ce monologul despre fata lui ne arată o altă față a actorului –, căruia i se opune un Ovidiu Niculescu mult mai cuminte, aproape fragil pe alocuri), Patroanei (o Dana Dembinski Medeleanu înfiptă și mai necioplită, versus o Mihaela Rădescu mai stilată și mai elegantă), Medicului (foarte bun și meticulos îngrijindu-se de personaj Alexandru Voicu, poate cel mai atent actor din scenă, împreună cu Vlad Logigan, la momentele în afara reflectorului; el joacă pe dublu rol cu Andrei Seuşan, mai reținut, mult mai bun în rolul cu care smulge hohote de râs la fiecare nas scos din rebus în cealaltă distribuție, Antreprenorul căruia i-a asortat o interesantă mișcare necontrolată de umăr, rol pe care-l împarte cu un altfel de Viorel Cojanu, varianta mai abținută, mai rece și mai vicleană a prestatorului de servicii de pompe funebre), Arhitectei (plină de energie, ca de obicei, Ilinca Manolache, conduce excelent jocul reconstituirii, versus o Irina Velcescu destul de potolită și punctuală în interpretare), Vedetei TV (Manuela Hărăbor în rolul unei femei extrem de superficiale, zăpăcită, îngâmfată și zgomotoasă, versus o Ruxandra Enescu care duce totul în zona unei naivități mult mai puțin stridentă, absolut delicioasă) și Educatoarei (o Gabriela Iacob punctuală, mai blândă și mai așezată în singurătatea ei, versus o Valentina Popa în varianta neliniștită, cu accente de isterie a aceleiași femei singure). Deși am văzut spectacolul în ambele distribuții, rolul Profesorului a fost jucat în ambele cazuri de Tudor Aaron Istodor (precis, plat, intenționat imberb, fără mari inflexiuni), iar cel al Aprodului de un simpatic Petre Moraru, care punctează la fiecare intrare în scenă (așa e și din scriitură) și destinde publicul.
Fiecare rotiță din acest mecanism, de oriunde ai privi-o într-o seară sau alta de teatru, se învârte precis ca să miște angrenajul complicat al procesului de discernere între bine și rău, plin de contradicții și surprize de tot felul (inclusiv scenografic, în pofida austerității!), cu răsturnări de situație și momente de mare sensibilitate emoțională, inserate între scene pline de încărcătură psihologică, atent detensionată de glume, ironii și sarcasm presărate la tot pasul.
Despre noi, românii, și continua noastră incapacitate de a ne face bine. Ascunzându-ne mereu după deget, după vișini, după fustele mamei sau ce găsim mai repede la îndemână.
„Vinovat.”!
Capitolul II: „NEVINOVAT.”
De pe afișul Teatrului Mic cred că lipsesc trei nume: Nikita Mihalkov, Aleksandr Novototskiy-Vlasov și Vladimir Moiseenko. În dreptul textului adaptat, „12”. Aici aș scrie inițial pe bilețel „vinovat”. Textul este traducerea și mai ales adaptarea scenariului după care Nikita Mihalkov a făcut filmul „12” în 2007 (după plot-ul din „12 bărbați furioși”, semnat de Reginald Rose, după care Sidney Lumet a făcut un celebru film în 1957, iar scenariul lui a fost dramatizat și jucat de-a lungul anilor pe multe scene ale lumii). Lucru pe care autorii îl recunosc ca sursă, dar nu cred că îl menționează corespunzător. În cazul piesei „Vinovat. Nevinovat.”, părți ale poveștii seamănă cam mult cu scenariul mai noului film rusesc. Cred că e păcat să așezi o astfel de pată pe reverul unui spectacol de teatru bun al unui teatru atât de bun. Poate fi doar o chestiune de scos o prepoziție de pe afiș. Sau de introdus un substantiv articulat cu articol nehotărât înainte.
Constrâns însă să-și ducă existența pe unde poate, Teatrul Mic și una dintre cele mai bune și mai tinere trupe de teatru pe care le are țara asta în acest moment, e obligat să inventeze soluții cât se poate de ingenioase (administrative și financiare) ca să supraviețuiască crizei de a nu avea spații adecvate în care să-și desfășoare activitatea (încă din anul 2017, din cauza încadrării în clasa I de risc seismic, a fost nevoit să-și închidă Sala Mare și Sala Teatrului Foarte Mic, de atunci încoace spectacolele jucându-se fără întrerupere în cele două săli de tip studio, Sala Atelier și Sala Studio, inaugurată în anul 2018, precum și în sălile altor teatre partenere), obligat să joace pe la ARCUB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie şi Centrul Cultural Ion Manu Otopeni, în cadrul unor parteneriate culturale menite să-i susţină continuitatea…
Cum să acuzi un spectacol care rulează inteligent, cu resurse limitate, jumătate de trupă (probabil de aici și rațiunea inventării rolurilor feminine)?… Până la urmă aș putea să schimb verdictul, fără să fie nevoie să se schimbe și afișul: „Nevinovat.”!
„De” nu este de altfel decât o prepoziție. Nu „de”-aia se face Teatrul Mic mare…
„Vinovat. Nevinovat.” un spectacol de Gelu Colceag și Vlad Corbeanu
Teatrul Mic, Sala Arcub Gabroveni
Regia artistică: Gelu Colceag
Asistent regie: Vlad Corbeanu
Scenografie: Ioana Pascha
Producător delegat: Alois Chiriță
Distribuția:
Profesorul: Tudor Aaron Istodor / Marin Grigore
Muncitorul: Toma Cuzin / Marin Grigore
Patroana: Dana Dembinski Medeleanu / Mihaela Rădescu
Inginerul: Vlad Logigan
Medicul: Alexandru Voicu / Andrei Seuşan
Antreprenorul: Andrei Seușan / Viorel Cojanu
Actorul: Vlad Corbeanu
Educatoarea: Gabriela Iacob / Valentina Popa
Vedeta TV: Manuela Hărăbor / Ruxandra Enescu
Poștașul: Vitalie Bantaș
Taximetristul: Doru Ana / Ovidiu Niculescu
Arhitecta: Ilinca Manolache / Irina Velcescu
Aprodul: Petre Moraru / Viorel Cojanu
Foto: Bogdan Catargiu
Durata: 2 ore
Luciana Antofi 