Pentru femeia din tine. Poate fi chiar a Virginiei Woolf. A Marianei Cămărășan. A Adinei Suciu. A oricăreia și a tuturor femeilor care te-au inspirat și te inspiră. Să fii, să te bucuri că ești sau că vei deveni femeie. Și să vorbești și să scrii despre asta.
A Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Sau a unteatru, pentru scurt timp, oteatru. Camera ta intimă din această mică familie mare de pe Sfinții Apostoli, în care viața merită totul. Chiar și pentru câteva zile. Camera asta care se îngrijește să arunce din când în când un lemn în sobă, pentru ca tu să-ți lași tâmpla legănată ușor în poala ei și să-i asculți o nouă poveste.
De data asta una adusă de la Piatra Neamț. Povestea unei scriitoare. „O cameră doar a ta”, după Virginia Woolf, în regia Marianei Cămărășan, primul spectacol din cadrul programului Blind Date de la Teatrul Tineretului (care pune față în față un regizor și un actor care nu s-au cunoscut în prealabil). Și unul dintre cele trei spectacole din cadrul evenimentului „Viața merită totul!” (alături de „Cinci ore cu Mario” și „Amalia respiră adânc”)găzduite de unteatru în preajma zilei de 8 martie și dedicate memoriei mamei Marianei Cămărășan, regizoarea celor trei spectacole. Trei mari iubiri sau trei declarații de iubire în trei monoloage cu trei femei, mari prietene ale sufletului ei.
One-woman-show-ul „O cameră doar a ta” cu actrița Adina Suciu de la Teatrul Tineretului e o incursiune inteligentă și apăsătoare în cea mai adâncă intimitate, absolut esențială pentru condiția ei, a unei scriitoare care, acum un secol, demonstra în paginile unui excelent eseu feminist că, pentru a scrie ficțiune, o femeie trebuie să aibă un venit constant și o cameră doar a ei. O cameră în care să-și păstreze vremelnic gândurile, ca să nu le afle nimeni. Până când ele sunt pregătite să iasă în lume și să dărâme zidurile. De îndoială. De neputință. De neîncredere. De intoleranță. De prejudecăți. De deznădejde. De respingere. Zidurile astea înalte care au crescut în jurul ei de-a lungul secolelor, cărămidă după cărămidă, fără nicio ușă care să o lase să facă un pas în afară. Doar cu niște ferestre mari, veșnic închise, undeva sus, în vârful turnului în care a rămas ferecată, prin care a admirat frumusețile și urâtul din lume, aruncând către ea jinduiri după viață și speranțe că, într-o zi, măcar ferestrele i se vor deschide și-i vor umple cu aer proaspăt plămânii. Numai ca să poată striga lumii cum a reușit să construiască o fascinantă cameră, doar a ei, căreia i-a zgâlțâit într-o zi cercevelele și i-a tras generos perdelele la o parte pentru a ne lăsa și pe noi să aruncăm o privire înăntru… Cât să ne dea curaj să mai spargem și noi niște cărămizi și să-i scobim într-o zi o ușă… Dar și camera din care Virginia Woolf nu a putut să scape decât luându-și zborul din fereastră…
Seducător construit acest discurs implicit despre condiția artistului-femeie, despre colivia care îi strânge sufletul și granița asta, totuși atât de necesară, între marginile ei și marginile lumii. Între gândurile ei și gândurile lumii. Pentru ca ele să se poată ciocni într-o zi și poate chiar să stea serios de vorbă și să renegocieze codul vamal pentru a redimensiona spațiul nimănui și al fiecăruia.
Intimitatea.
Atât de râvnită și atât de des neglijată, care nu poate fi ușor nici construită, nici cucerită, și, cu atât mai greu, descrisă. La care a lucrat cu multă migală Mariana Cămărășan pentru a ne face să trăim, o oră și ceva de spectacol, doar din aerul expirat de o excelentă Adina Suciu în chip de Virginia Woolf. Într-un spațiu iscusit edificat pentru a ne simți cu toții Înăuntru. Un stâlp înconjurat de rafturi de bibliotecă înțesate cu cărți desparte masa de lucru (un secretaire ce se va transforma în pupitrul tribunei de la care scriitoarea revoltată își va cere, cu ton înalt, drepturile) de spațiul în care eroina noastră își cultivă încet și sigur gândurile despre lume și viață (cel de meditație și lectură, folosit și el uneori ca spațiu public, întru argumentare) și cel în care se pregătește să dea piept cu lumea, asortându-și în fiecare zi ideile, în fața oglinzii, cu pardesiul, pălăria și vremea de afară.
Un iatac cu provizii pentru sentimente și gânduri dintre cele mai alese, un budoar pentru emoții și idei îndrăznețe sau rușinoase, pe care actrița Adina Suciu reușește să le transmită într-un fascinant exercițiu de confesiune, când ingenuă, nevinovată și candidă, aproape plutind prin spațiul scenic ori sărind într-un picior și oprindu-se vinovată, ca o fetiță îmbujorată prinsă fără batistă la inspectarea normelor de igienă, când impunătoare, fermă, plină de nuanțe, cu intransigențe de discurs, rostiri răstite și inflexibilități corporale prin care reușește să-și arate revolta și încleștarea ce o mână în lupta cu neajunsurile lumii ăsteia, înarmată doar cu un scut de foi galbene și tăișul nemilos al unui instrument de scris, cu care sigur are să o doboare… Cu nehotărâri, neclintiri ori ghidușii programate sau brusc dezvelite, cu multă candoare, emoție și adevăr, cu energie, umor, autoironie, sarcasm, alint și luciditate, toate în doze optime pentru a fluctua minuțios între echilibru și depresie, ca o pasăre cu aripile demult tăiate, rămasă neputincioasă în colivie chiar și după ce ușa ei i-a deschis larg promisiunea libertății, pentru că trupul a uitat să mai zboare în timp ce sufletul zburdă demult prin înalturi…
Și mintea…
Mariana Cămărășan face împreună cu Adina Suciu o incursiune succintă, fascinantă și elocventă prin istoria timidă a scrisului la genul feminin și a perceperii lui, vorbind pertinent despre neajunsurile manifestării talentului cu care Dumnezeu le-a dăruit pe scriitoare, traversând și punctând esențial problemele femeilor-artist până în secolul XX, al modernismului literar. În care Virginia Woolf (scriitoarea diagnosticată cu psihoză maniaco-depresivă, care a sfârșit prin a se sinucide după mai multe tentative suicidale) a militat pentru redimensionarea rolurilor femeii, redusă la a fi iubită, soţie, mamă, fiică sau soră (excelent exploatat motivul surorii ficţionale a lui Shakespeare, de același calibru artistic ca al fratele său, care, femeie fiind, nu a putut niciodată să îşi publice operele…). Impunându-se imperativ în istoria literaturii ca reper esențial pentru mișcările de emancipare, educație și autonomie a femeii de mai bine de un veac.
Simbol al femeilor singure (aruncate în vârtejul unei societăți încă impenetrabilă și mereu vulnerabilă) care refuză să rămână în întuneric, orizontale și inerte. Și ies azi cu capul sus prin lume, înfruntând cu privirea îndrăzneață străzile, biblioteca și lumea academică din Oxbridge, societatea literară din Londra sau mulțimile mai mici sau mai mari, mai simple sau mai sofisticate de oriunde altundeva din lumea largă.
Poate chiar dintr-un târg ca Piatra Neamț sau dintr-un București emancipat de început de secol XXI, ascunse totuși bine împreună de privirile bănuitoare și pline de prejudecăți ce-i mai bântuie încă străzile într-un fost spațiu industrial în care astăzi se poate respira aer dramatic adevărat…
„O cameră doar a ta”. O demonstrație. O forță. Actoricească, regizorală, teatrală.
Da. Cred că Viața merită Totul, oteatru. Azi la feminin.
La mulți ani!
Semnat: o soră a lui Shakespeare.
„O cameră doar a ta” după Virginia Woolf, Traducere: Anca Dumitrescu și Elena Marcu
Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ
Adaptare text: Mariana Cămărășan și Adina Suciu
Regia: Mariana Cămărășan
Cu: Adina Suciu
Video: Vlad Lăzărescu
Pregătire canto: Gabriela Pipelea
Durata spectacolului: 1h 15 min
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 12 ani
Luciana Antofi 