[5CU23 NO1], transcrierea fonetică a dansului contemporan în prima zi de festival #bfringe10
Doi băieți faini au dansat aseară la mine în dormitor. Nu, nu a fost cazul să alertez pe nimeni, eu i-am chemat și i-am studiat cu atenție. Precis-precis mi-am dat consimțământul pentru 50 de minute de zâmbete și multe hohote cu Filip Stoica (interpret și coregraf, absolvent UNATC, studii coregrafice) și Răzvan Rotaru (absolvent UNATC, secția actorie) care s-au jucat dibaci (pe muzica lui Adrian Piciorea, excelent asortată) cu trupurile lor și sufletul meu, în timp ce mințile noastre, dezbrăcate de convențional, fals și ipocrizie au convenit că nu suntem serioși, că mai există oarece formă și oareșce fond exact atunci când râdem mai abitir de ele, într-un dialog absolut relaxat, că putem trece cu zâmbetul pe buze și simțurile ascuțite la maximum peste clișee, șabloane și prejudecăți, adesea prezente pe și în spatele scenei și laboratorului de creație, că le putem demonta, pe rând, dezvăluindu-le și arătându-le lumii în toată splendoarea nudității lor artistice.
Fără umflarea mușchilor, însă antrenându-i pe fiecare în parte și armonios împreună cu suficientă migală cât să lase să se vadă, și chiar să iasă uneori în evidență, fesierii încordați de atâta crispare contemporană. Și să se intuiască inevitabila contracție a sfincterelor înainte de relaxare, în timp ce ochii se deschid mari, curioși și pofticioși și te sfredelesc în oglindă, dornici să primească, dar mai ales să ofere iubire, în timp ce curăță cu atenție, refuzând orice fel de make-up, vulnerabilitatea și fragilitățile din spatele fiecărui rid ce urmează a se așterne pe chipul oglindit acolo, același și altul de fiecare dată când se privește cu sinceritate. Și trupul cu pricina începe să se miște cu asumare pe muzica antrenantă a lui Adrian Piciorea întru argumentare.
Improvizația actoricească și dialogurile savuroase între cei doi aduc formelor fixe și atent studiate de mișcare pe care s-a construit scheletul spectacolului un soi de tălmăcire ironică și autoironică, uneori chiar sarcastică, a construcției pas cu pas a actului artistic, în cel mai nepretențios și verosimil mod cu putință, cu declarații savuroase depre superficial, mântuială, false valori și intoleranțe de tot felul, într-un statement senzorial-teatral-coregrafic rotund.
„Scuze, Noi!”, un performance confesiv, plin de umor și bună dispoziție, despre condiția artistului și dezavantajele luatului prea în serios în nebunia asta contemporană, o mărturisire de credință a doi artiști tineri talentați și independenți, pe care nu știu să vă zic unde o să-i găsiți în condițiile de acum (poate, mai încolo, pe la Cuibul Artiștilor sau pe la Linotip), dar musai să-i vedeți dacă veți întâlni ocazia, cu care Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, ajuns la cea de-a zecea ediție (anul acesta online), a închis aseară prima zi a unui festival care se chinuie și el să supraviețuiască acestor vremuri tulburi. Că tot trâmbițăm zilele astea că ne preocupă rolul, rostul și șansele teatrului independent de a supraviețui pandemiei de indiferență culturală cu care este tratat dintotdeauna.
Puneți o lumină caldă. Cât să simți primitivizarea astrală concentrată asupra spațiului ermetic…
Scuze, voi!…
„Scuze, Noi!”
spectacol independent
Concept: Filip Stoica și Răzvan Rotaru
Performeri: Filip Stoica și Răzvan Rotaru
Muzica: Adrian Piciorea
Durata: 50 de minute
+ 14
Luciana Antofi 