Apărarea și acuzarea, cele două capete ale aceluiași balaur de pe tabla de joc:  „Jocuri în curtea din spate” a Teatrului de Stat Constanța

Fără flori. Doar fată și băieți. Nici măcar ghiciți după nume. Adunați într-o curte din spate.

Un fel nou și totuși vechi de când lumea a celor două genuri de a se amușina unul pe altul în grupuri mici și locuri retrase, departe de ochii curioșilor, în căutarea identității și cuceririlor care-i pregătesc fără să-și dea prea bine seama pentru lumea adultă. Pentru marea tablă de joc pe care sunt la început cu toții pioni cu drepturi egale, ce pleacă de pe aceeași căsuță de start, căutând să-și țină echilibrul, să evite obstacolele, întoarcerile ori chiar eliminarea. Un joc de societate dintr-un joc de-a societatea în care fiecare caută mereu să pară ce nu este pentru a ajunge în siguranță la finish. Să fure un pic startul sau să mai dea o dată cu zarul, sub pretextul că l-a scăpat din mână ori mizând pe faptul că este îngăduit ori doar n-a fost văzut de ceilalți participanți la joc. Un impuls natural de a se apăra de căsuțele în care balaurul și-a întins limbile pentru a-l scoate definitiv din competiție.

Deși la mâna felului în care se va rostogoli zarul, jucătorul se convinge mai mereu că va câștiga pentru că așa e corect. Și este, atâta vreme cât respecți regulile jocului. Ce se întîmplă însă când le încalci? Este întrebarea dintr-un boardgame teatral antrenant, care te invită să deslușești misterul adolescenței, un joc de societate pe care l-au jucat la rând generații de adolescenți, fără să-și dea seama când s-a transformat în jocul de-a adulții.

Spectacolul Dianei Mititelu „Jocuri în curtea din spate”, montat pe scena Teatrului de Stat din Constanța (poposit în turneu la București pe scena Teatrului Evreiesc), are la bază una dintre cele mai jucate piese ale Ednei Mazya, scrisă în 1993, după povestea unui caz real, foarte mediatizat în societatea israeliană în anii ’90, respectiv drama unei fete de 14 ani, Dvori Manhes, violată (sau nu?) într-un kibuţ din nordul Israelului de șapte adolescenți (în piesa Ednei Mazya rămân doar patru) de 17 ani din familii înstărite, duși cu greu în fața instanței și trecuți printr-un proces controversat după ce părinții lor au încercat să-i scoată inițial basma curată, achitarea inițială a făptașilor declanșând proteste masive în toată țara. Publicitatea din jurul procesului a determinat mai multe femei să capete curaj și să raporteze diverse forme de agresiune ținute sub tăcere. Acuzațiile în cazul Dvori Manhes fac în această piesă obiectul unui proces juridic, dar și al unor procese de conștiință a celor implicați direct și indirect în această agresiune, a unor drame psihologice aduse astfel și în dezbaterea publicului de teatru.

Forța textului stă în faptul că nu-și permite niciun fel de verdict, de prejudecată. Drama dezvăluie doar straturile unor comportamente violente, cu sau fără buna știință a celor care le pun în mișcare, la vârsta periculoasă a adolescenței, a unor suflete curioase, fără cine știe ce autocontrol, a unor caractere în formare, care nu sunt încă pe deplin conștiente de consecințele acțiunilor lor.

Verticalitatea propunerii Dianei Mititelu (la propriu și la figurat) constă în buna dozare a adevărurilor care se ciocnesc pe scenă. Spațialitatea imprimată de scenografie (precisă execuția lui Răzvan Bordoș, un țarc construit în mijlocul scenei, care adăpostește o mică platformă de beton pe care și-au găsit firescul desene cu graffiti ori cretă colorată, servind simplu și pertinent nevoilor din scenele derulate în curtea interioară în care au avut loc evenimentele, împrejmuită pe trei laturi de un gard din lemn masiv, specific sălilor de judecată, în timp ce orizontala din spatele scenei susține pe cea de-a patra latură a gardului, aici de înălțime dublă, un leagăn, țarc în jurul căruia spectatorii sunt invitați pe gradene) conferă posibilitatea implicării intime a spectatorului în adevărurile ambelor planuri juxtapuse în acest perimetru: evenimentele din curtea din spate, în care o gașcă veselă de adolescenți se adună să-și piardă vremea și controlul și evenimentele din sala de judecată în care aceeași gașcă devine instanța de judecată asupra felului în care adolescenții și-au pierdut vremea și controlul. Curtea din spate devine lejer curte de apel pentru cursul evenimentelor și apoi pentru recurs. La memorie. La morală. La rațiune. La dreptate.

Spectacolul debutează puternic fonic în semiîntuneric, într-un fel de sunet de alarmă ce vestește o iminență, un pericol ce nu poate fi evitat, care se descompune încet într-o imensă bătaie de inimă, pe corzile căreia un arcuș întinde abil tristețea, dimpreună cu toată complicitatea noastră căreia tocmai i-am căzut pradă, tăiat de vocea încă tremurândă a lui Dvori (după mai bine de un an de înfățișări la proces) a minunatei Ecaterina Lupu (în alte reprezentații rolul este interpretat de Cristiana Luca) chestionată de patru avocați care și-au ocupat scaunele în cele patru colțuri ale țarcului, punându-ne în context și aprinzând becul ce împrăștie lumina ei asupra tristului eveniment care au adus-o aici la judecată. Un bec care va lumina curtea din spate, locul unde niște adolescenți s-au jucat cu ea de-a baba oarba. De-a necunoscutul. De-a vinovăția și nevinovăția. De-a adevărul. De-a adulții.

O fată cool, căreia nu-i plac excursiile și colegii de școală dar se dă în vânt după motoare și AC/DC, fumează și poate să bea la 14 ani și trei beri odată. Ca să nu ne încurcăm în explicații, tough bet. În care se prinde repede cu cei patru băieți, jucându-și în bătăile mingii lor toate atuurile ei de fată. Și demnitatea. Cătând să-l cucerească pe simpaticul Asaf (foarte bun Andrei Bibire în rolul băiatului greu de cucerit la care râvnește, firesc la această vârstă, inima oricărei fete), un loverboy cool, în zorii macho-ului, sigur pe el, care știe să apese toate butoanele fetei pentru a o face să i se ofere pe tavă, ea cochetează ușor cu ceilalți trei băieți Gidi (Cătălin Bucur), Sela (Theodor Șoptelea) și Șmulick (Ștefan Mihai), erijați într-un personaj colectiv, creat să deseneze portretul adolescentului rebel, lipsit de experiență și de scrupule, care bâjbâie prin întunericul neștiinței lui (sugestivă scena în care-și dau cu presupusul despre vata vârâtă în sutienul fetelor, dar mai ales cele în care sunt adunați în grup spate în spate în calitate de inculpat care tremură din toți rărunchii în fața impunătoarei și nemiloasei procuroare).

Solidă Ecaterina Lupu în rolul Dvori, această adolescentă dulce și cumva țâfnoasă, dură și naivă deopotrivă, senzuală și provocatoare, care iubește să meargă până la capăt (foarte bună în scena dansului pe Puscifer, ademenitoare în lumina fierbinte a iadului care anunță și precede jocul De-a baba oarba), ce-și urlă prin toți porii nevoia de validare a sexualității, dar și în cel al procuroarei ce o transformă brusc într-o femeie hotărâtă, inteligentă, sigură pe ea, o profesionistă care poate să-și atingă lejer scopul, cel de a smulge toate mărturiile de la acuzați pentru a construi un caz solid. Ecaterina Lupu trece ușor din pielea unui personaj în a celuilalt, traversând și rolul de victimă speriată și tulburată în sala de judecată, construind în același timp o imagine pertinentă a femeii cu toate fragilitățile și siguranțele pe care și le construiește de-a lungul vieții pentru a se putea apăra de lumea dură a bărbaților.

Cu un joc robust, bine susținut pe tot parcursul spectacolului, Andrei Bibire îl poartă pe Asaf prin scenă cu un aer șarmant, cu mult calm și stăpânire de sine, cu o infinită satisfacție a respingerii pe care o afișează mereu pentru a-și prelungi masculinitatea, incitând, învăluind, zâmbind, luând peste picior, impunându-se lejer ca lider al găștii. Gidi al lui Cătălin Bucur este un savuros jolly joker, din categoria băieților care însoțesc și aduc culoare în grupurile de băieți răi, fără să incomodeze dar și fără să participle efectiv la acțiunile lor, mai degrabă un mereu căutător de simpatie, un tip care se străduiește mult să fie acceptat și reușește cumva să fie îngăduit în compania celorlalți, în timp ce Theodor Şoptelea este un Sela ludic, plin de energie, cu verbul la el, deja validat de ceilalți în această misiune de împlinire a mesajului de grup. Ciuca bătăilor (mai ales de joc) este Şmulick, tachinat și înfierat mereu, din care Ştefan Mihai reuşeşte să construiască migălos un erou plin de nuanțe (el este și singurul dintre ei care-și păstrează conștiința trează, încercând s-o alunge pe Dvori ca să o salveze de umilință).  Ei îmbracă la rândul lor ușor roba de avocați, prin ale căror pledoarii devin pentru a doua oară agresori.

Planurile alternează inteligent (intrările și ieșirile se fac printr-un fel de tunel sonor unde vocile se aud în slow-motion-sound care ne mută din curtea din spate în cea de apel și invers), până la pronunțarea sentințelor, între „Ea a cerut-o!” și „Sistemul juridic se bazează pe lege și nu pe dreptate”, între ispită și manipulare, vulnerabilitate și agresiune, sub stindardul teribilismului și al tulburărilor hormonale specifice vârstei adolescenței, al impulsurilor sexuale greu de controlat, al virginității lor ascunse, al vulnerabilităților suprapuse unele peste altele și manipulărilor prin care se poate jongla lejer cu ele la vârsta tuturor începuturilor, dar și sub cel al indiferenței și lipsei reale de preocupare a adulților, a responsabilităților șchioape și educației strâmbe din care se nasc atâtea drame.

Nu există un singur adevăr, sunt mai multe adevăruri, mai precis fiecare are adevărul lui. Ciocnirea lor doare. În feluri diferite, deschizând răni adânci ce vor lăsa cicatrici care nu vor putea fi șterse niciodată de pe aceste suflete. Câte adevăruri tot atâtea verdicte.

Ca într-un joc cu reguli încălcate și pioni scoși de pe tabla de joc a vieții cu mult înainte de vreme, căutând să-și recupereze șansa de a mai participa o dată, din poziție de egalitate, la competiție.

Stop joc!

Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, Traducere: Ada-Maria Ichim

Teatrul de Stat Constanța


Regia artistică și ilustrația muzicală: Diana Mititelu

Scenografie: Răzvan Bordoș

Lighting design: Cristian Niculescu


DISTRIBUȚIE:

DVORI/ PROCUROARE: Ecaterina Lupu / Cristiana Luca

ASAF/ AVOCAT: Andrei Bibire

GIDI/ AVOCAT: Cătălin Bucur

SELA/ AVOCAT: Theodor Șoptelea

ȘMULICK/ AVOCAT: Ștefan Mihai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s