Doar iubirea noastră poate să învingă acolo unde necredința altora dă greș.
Prea mici pentru niște ambiții atât de mari precum cele care poartă omenirea în războaie și în întuneric, oamenii își caută disperați umanul și lumina în ei înșiși și în cea mai apropiată preajmă în momente de cumpănă, încercând să supraviețuiască deznădejdii. Acolo unde speră că răul altora nu poate să străpungă pustiul lor de bine. Acolo unde își găsesc și construiesc un împreună, un acasă al sufletului lor, niște brațe primitoare care să le aline suferința și să-i țină departe de ochii și de gura lumii dezlănțuită brusc, cu toată furia, peste liniștea lor atât de greu dobândită, sperând să-și izbăvească unii altora păcatele în timp ce Dumnezeu, ocupat cu ororile războiului, n-are să bage de seamă micile stângăcii ale nepriceperii lor. Îngăduindu-i în infinita Lui bunătate în spațiul mic și intim în care viața încă se mai poartă ca o rană asumată și împărtășită, de pe care pansamentul se poate smulge oricând fără sfială și fără milă, la adăpost de ochii curioșilor, lăsând să i se vadă tot puroiul și toată suferința despre care nu vor sufla altora nicio vorbuliță, spălând cu grijă rufele murdare ce le vor trage grijuliu peste ea ca să nu o mai vadă nimeni.
O reușită teatrală de zile mari, spectacolul „Noaptea lui Helver”, după un text dramatic polonez semnat de Ingmar Villqist (pseudonimul literar al profesorului Jarosław Świerszcz), montat de Matei Lucaci-Grünberg pe scena Sălii Atelier a Naționalului bucureștean este un excelent prilej de a inventaria atât de actualele și mult mai recognoscibilele noastre frici în legătură cu abordarea absurdului prin care existența noastră poate fi aruncată într-o clipită în derizoriu. Scene cutremurătoare dintr-o noapte a minții celor care au pus brusc capăt echilibrului fragil pe care o mamă și fiul ei reușiseră să-l construiască în ani de zile cu atâta trudă, răbdare și infinită iubire, cătând să se vindece și să se ajute unul pe altul, măcar ca să-și mai aline din suferință.
Matei Lucaci-Grünberg descompune precis emoțiile uriașe pe care le presupune abordarea unei astfel de piese și le organizează spectaculos în jocul actorilor, pe care-l integrează cu mare iscusință, împreună cu scenografa Gabi Albu, pe scena străjuită pe trei laturi de gradene, de pe care spectatorii sunt invitați direct în casa celor doi. Un spațiu intim în care fiecare obiect pare să aibă de spus câte o poveste pertinentă care să le împlinească toate intențiile și funcționalul pe care-l presupune folosirea lor în asimilarea întregului, inteligent construit și exploatat astfel ca toată lumea să se simtă înăuntru, participant activ la toate câte se vor întâmpla în această casă care s-a trezit brusc cu amenințarea unui pericol iminent, fraternizând cu emoțiile lui Helver și ale mamei lui Karla deopotrivă.
Încredințate Amaliei Ciolan și lui Andrei Huțuleac, rolurile se bucură de o excelentă interpretare, împlinind cu succes transmiterea mesajului atât de bine închegat, construit și dezvăluit al acestui spectacol, într-un dozaj perfect de energii care variază echilibrat între static, confesional-narativ, dinamic și exploziv. Două jumătăți despărțite brusc dintr-un întreg funcțional până acum câteva ceasuri de un steag nazist care fâlfâie nemilos între destinele lor în cea mai simplă dintre definițiile războiului: fiecare are dreptatea lui. Un fiu bolnav, cu mințile rătăcite, și o mamă adoptivă care l-a crescut cu răbdare și bună credință pe care securea absurdului îi zvârle fără milă de o parte și de cealaltă a tăișului ce le taie brusc firescul pe din două. Două personaje complexe, într-o relație complexă într-una dintre cele mai complexe perioade ale istoriei. Două imposturi involuntare la care sunt condamnate cele două tabere, în timp ce-și antrenează fiecare sufletul pentru a mai reduce din disonanță și a se pregăti măcar pentru acceptare. În pași de marș, de defilare, de antrenament militar ori târâș prin tranșeele imaginare ale acestui nou câmp de luptă, fâcând apel la memoria unor gesturi de disciplină maximă ce le-a însoțit întotdeauna existența, mai întâi pentru a se construe, apoi ca să nu-și pună în pericol echilibrul fragil pe care situația specială de sănătate a lui Helver l-a presupus. O existență în care trasul de mânecă și chiar pișcatul mâinii au fost mereu necesare pentru a nu amenința tovărășia lor, o viață în care s-au învățat unul pe altul cum e cu frica și cum să se ascundă cât mai bine de restul lumii. Ca să supraviețuiască. Ori doar ca să li se pară mai ușor de suportat zgomotul avioanelor și sirenelor de afară, de unde nazismul se străduiește să dea năvală înăuntru.
Un schimb fascinant de exerciții de instrucție (foarte solicitați și din punct de vedere fizic cei doi parteneri de scenă), verbală, fizică și emoțională, născute din cea mai adâncă dintre fricile noastre, cea de a-i pierde pe cei dragi, exerciții disciplinare care ascund, sub toată violența lor aparentă, tandrețea responsabilității asumate până la lacrimi și alienare a fiecăruia dintre ei în încercarea disperată de a-I proteja pe celălalt, pe care se căznesc să o integreze cum pot ei mai bine în emoționalul lor.
Suferințele celor doi eroi sunt binecuvântările în care Dumnezeu a ales să le îmbrace provocările ca să-i vindece de păcatele pe care le-a săvârșit fiecare, cu sau fără de voie. Poveștile lor de viață se împletesc candid din cele mai crunte lovituri pe care viața li le-a șternut în cale. Forța spectacolului rezidă tocmai în straturile incredibile de luciditate și de candoare ce se așează în alternanță peste fiecare dintre cei doi, punându-le fiecăruia în valoare puterea și fragilitatea din care s-au construit și oferindu-le actorilor șansa de a-și pune în valoare întregul arsenal de iscusințe de interpretare. Minunați amândoi în rostire, gestică și mișcare, completându-se abil în constructul familiarului pe care îl au de oferit publicului, Amalia Ciolan și Andrei Huțuleac reușesc un parteneriat incredibil, predând și preluând abil ștafeta unul de la celălalt, așteptându-se și sprijinindu-se unul de altul cu toată răbdarea pe care relația dintre personajele pe care le interpretează o presupune.
Andrei Huțuleac îi imprimă lui Helver un entuziasm debordant, misiune de care se achită impecabil, cu duioșie și șarm, în pofida poticnelilor verbale și emoționale pe care le presupune comportamentul eroului său, fără să-l slăbească, măcar o clipă, de sub povara chingilor în care e nevoit să-i strângă caracterul, atent dezvoltate în fiecare gest, mai ales că multe dintre acestea sunt antagonice și se lovesc violent, în mod neașteptat, atât la nivel ideatic cât și în plan fizic. Condiția lui mentală îi permite să alunece lesne în plasa propagandei fasciste specifice anilor ’30 dintr-o societate în prag de un nou război (când este plasată acțiunea din această piesă), în timp ce ororile din jur se înmulțesc cu rapiditate, cărora Helver, în toată gingășia nepriceperii lui, le găsește câte o scuză bună și caută să-și păstreze vie și să-și antreneze atenția pentru a-și însuși învățătura regimului, intrând într-un inevitabil conflict cu mama lui dar și cu sine însuși. Un conflict excelent exploatat și dăruit publicului în cele mai fine straturi de emoțional.
Amalia Ciolan o înarmează pe Karla cu toată răbdarea de care are nevoie personajul pentru a gravita ocrotitor în jurul energiei neastâmpărate a lui Helver, dezvăluind, încetul cu încetul, femeia puternică din spatele unor cumplite episoade din tragica ei poveste de viață care au adus-o cu fruntea sus până aici, punându-și în valoare toate calitățile pe care adaptarea continuă la schimbările bruște de dispoziție și constantele răsturnări de situație o presupune față de comportamenul imprevizibil al lui Helver. Peste care se așează fără milă prresiunea uriașă pe care istoria o toarnă brusc peste viața lor care abia reușise să se așeze la loc în matcă.
Răul învățat întru apărare e un scut care li se potrivește perfect acestor doi oameni istoviți de răsuflare, ce-și duc însă cu demnitate povara neajunsului de a-și fi alăturat destinele într-o șansă de salvare ce se va dovedi în cele din urmă fatidică pentru sufletele lor. Boala minții lui și boala sufletului ei și-au purtat până aici vindecarea de viață ca pe o rană pe care nu au obosit să o îngrijească, clipă de clipă, cum s-au priceput ei mai bine. Alchimizând, aproape fără să-și dea seama, tot răul ăsta pe care l-au primit în timp ce alunecau spre întuneric pe aceeași spirală pe care credința lor se înălța în rugăciune către Cer. Unde are să dispară toată durerea și unde nu va mai fi nevoie de tot învelișul ăsta protector pentru care plătesc cu viața. Unde se vor întâlni întru eternitate, când se va sfârși această cruntă noapte.
Noaptea lui Helver.
„Noaptea lui Helver” de Ingmar Villqist, Traducere: Anton Breiner
Teatrul Național București, Sala Atelier
Regie: Matei Lucaci-Grünberg
Scenografie: Gabi Albu
Sound design: Sever Bârzan
Regia tehnică: Adrian Ionescu
Distribuția:
Helver: Andrei Huțuleac
Karla: Amalia Ciolan
Data premierei: 19.12.2021
Durata: 1 h 40 min / Pauză: Nu
Luciana Antofi 