About

https://www.facebook.com/LucianAntofi

RĂSFOIALĂ GRATIS SAU TOTUL DE VÂNZARE

M-am născut în paginile șaptezeci,

pe la penultimul paragraf al unei veri

din volumul zece al celui de-al doilea mileniu

(cel mai probabil undeva la sfârșitul unei fraze,

înaintea unor puncte de suspensie…

Mi-am dat seama după faptul că Autorul era în pauză de lucru

– lăsase cartea deschisă, cu paginile în jos,

pe tejgheaua unui  magazin de bric-à-brac-uri

de la periferia unui oraș de provincie

și-l invitase pe vânzător să-i dea cât crede că face

că nu mai are idei și vrea să se apuce de ceva nou… -)…

Poate că n-a știut să mă continue

sau doar nu și-a dat seama cum a ajuns la mine…

Am presupus că trebuie să duc singură mai departe povestea

dar cum nu aveam habar despre când am apărut

și încă nu mă pricepeam la scris

am mers de-a bușilea pe următoarele pagini,

am sărit peste alte câteva,

apoi am început să mâzgălesc,

pe urmă m-am apucat de desenat

– niște nori, un curcubeu, un zmeu, o păpădie, câteva păsări

un zar cu șase fețe, un cerc și un balansoar –

și de repetat semne pe câteva rânduri tip I și tip II…

Nu-mi mai aduc aminte precis când au apărut primele litere,

nici când am scris cele mai importante verbe

– mă joc, mă distrez, pedalez, alerg, zbor, visez, scriu, iubesc, râd, plâng

(astea trei de la urmă în câteva rânduri, în aceeași ordine,

intercalate de două ori cu nasc, însă abia după ce mi-am dovedit priceperea

și am reușit să-mi duc personajul în primul volum al celui de-al treilea mileniu),

locuiesc, pedalez, alerg, zbor, visez, scriu… -,

dar nu au mai rămas din volumul în care am apărut

decât niște cuvinte reci și străine pentru alții,

așternute fără pricepere pe niște pagini odată imaculate…

Iar volumul ăsta nou se scrie prea repede și se tipărește la fel ,

fără penițe rupte, sugative, radiere, pete și jeturi de cerneală,

doar din mici apăsări de taste și ușoare atingeri de ecrane de tot felul

fără nicio posibilitate de revenire și totuși atât de ușor de șters…

Din când în când mai scotocesc, tremurând, prin volumul în care am apărut

(îi mângâi prefața și stau la taifas cu personajele pe care le găsesc acolo;

pe unele nu le-am cunoscut, altele au rămas între paginile lui,

dar cele mai multe au trecut împreună cu personajul meu în noul volum,

– unde au început să se mai piardă printre paginile cele mai prost scrise… -)

sau prin ăsta în care încă mai aștern rânduri în poveste,

cât mă pricep eu de bine până va suna de ieșire,

doar-doar iau o notă mare la extemporalul de viață…

P.S. Mâna anticarului așează cu grijă volumul nou

pe un raft mult prea sus (clar că n-o să ajungă nimeni la el!…)

între un scenariu de film al lui Eric Roth despre Benjamin Button și strania lui poveste

și o enciclopedie veche despre fluturi…

(din postfața unui volum de poezie românească aruncat la capătul raftului

zâmbește, cu îngăduință, Ana Blandiana;

poate chiar ar trebui să ne naștem bătrâni,

poate trebuia să încep cu volumul doi…).