Într-o bună zi, iată că intră pe poarta ogrăzii doi străini. Băieţii în clasă erau cu monitorii…
Hai, bre, Domnule Trandafir, nu e politically correct, asta e din alt secol!…
Stați așa, m-a luat flama, nu e domnu Trandafir!… E István Téglás de la Baraolt, județu’ Covasna, cu diapazonu’n mână și o superbă tălmăcire a lecturii ca la gura sobei, unul dintre cei mai cool actori ai scenei noastre, we are safe. Te-au băgat în eroare citatul, costumația și baloții de paie pe lângă care a trecut în grabă ca să împărtășească ceva despre bucătăria spectacolului. E ok, we are back.
Vă leatu 2023.
Nu cred că nu pricepeți ce vreau să spun, nu se poate ignora așa ceva. E de la cronicarii noștri, nu uitați de unde am fost începuți. Și dacă tot a rămas la îndemână textul lui Sadoveanu, măcar să priceapă și străinii ăștia proaspăt cocoțați la balcon cum e cu școalele noastre. Hai, Ioana Niculae (bine, bineee!), de-acolo, din banca din spate, we need a shortcut, bagă o „Dăscălița” pe repede înainte să audă și Teodosie despre Octavian Goga, că nu i-a prevăzut tat’su Neagoe Basarab nimic despre viitor în Învățăturile lui!…
Lecție deschisă despre învățământul românesc.
Nemiloasă. Dureroasă. Crudă. În sânge. Cu mască și dezinfectant. Cu ecrane și internet. Cu manele. Cu legea în mână. Cu pâinea (fără sare, că s-ar putea să nu se vrea să te simți tocmai binevenit) și cuțitul. Cu care taie precis feliile potrivite Gianina Cărbunariu, cum se pricepe atât de bine să o facă să ajungă la toată lumea. S-a citit mult pentru spectacolul ăsta. Și se vede. Unul dintre cei mai preocupați dintre creatorii noștri de teatru de valoarea documentară a cotidianului de dată recentă în abordarea temelor stringente pe care le identifică și le extrage chirurgical din societate și cărora le găsește mereu dramaticul potrivit pentru o înscenare super-fresh întru terapie, Gianina Cărbunariu a decupat inteligent din miezul problemelor pe care le-a identificat în sistemul nostru de educație, împreună cu echipa spectacolului de la Excelsior, toată esența de care a avut nevoie scenariul dramatic ca să devină nu doar o bază solidă pentru un savuros spectacol de teatru, ci și un exercițiu afectiv sanitar, absolut necesar pentru igiena noastră morală, o minunată bază de discuție pe această temă dureroasă pe scena unui teatru dedicat adolescenților.
Răsfoind pe limba tuturor marea antologie a educației, dinspre paginile îngălbenite, cu colțurile îndoite sau rupte cu trecerea vremii, pline de cuvinte subliniate sau încercuite (smart!), către cele nou-nouțe, aproape neatinse, care se tot adaugă la dosar (și pe care cei mai mulți cititori, plictisiți de lectura greoaie a celor mai vechi, doar le frunzăresc ori chiar nu mai catadicsesc să le parcurgă), Gianina Cărbunariu găsește (genial!) un fir roșu care poate lega împreună elevi, profesori, părinți, diriginți, cu un pumn bine plasat fix în moalele mult râvnitei lor erudiții (m-am tot gândit cât de faină alegere, n-ar fi mers nici cu Pink Floyd, nici cu Delia, nici cu Dan Spătaru!…).
Nu înainte să ne treacă, sub atenta supraveghere narativă a acestui nou domn Trandafir, prin câteva déjà-vu-uri. Unul scurt, puternic, de impact, de pe vremurile (diferite!) când ne toceam bluza uniformei (sau geaca de piele, după caz) în coate pe băncile școlii (unul dintre clișeele de care, nu se știe exact cum, nu mai putem scăpa), hai, Ioana Niculae, și sfielnică, și bălaie, și cu ochii limpezi, dar cu ispita tremurând pe buze, parafrastic, pa-pa seninătatea slovei din scriptură, aia, aia eee… zi-le, zi-le… bine, bineee!…
Altul, pe cale de consecință (n-am putut să mă abțin!…), despre condiția profesorului în România în ultimul secol și jumătate, luat peste picior într-o aparentă încercare de salvare de străinii ăștia vigilent-observatori care inspectează cazul, Alex Călin și Alex Popa (un duo foarte simpatic, prin care se face și o scurtă și delicioasă demonstrație de pedagogie teatrală într-un schimb auto/ironic cu István Téglás, în care e prins ulterior și Andrei Nicolae Ionescu, cooptat din spatele camerei!), cu toate reparațiile necesare pentru un up-to-date prin care militează pentru responsabilitate socială, combaterea discriminărilor de orice fel, creșterea finanțării și depolitizarea sistemului de educație. Cu debate, care vine la pachet și cu moment publicitar pentru curățarea petelor cu tot.
Pete care nu prididesc să se adune din alte déjà-vu-uri și clișee, apucături nesănătoase perpetuate până în zilele noastre, dezvoltate până la apogeu în anii democrației învățământului, cum sunt cele adunate în jurul băncilor copiilor noștri la una dintre intensele ședințe cu părinții (după părerea mea, cea mai elaborată scenă din spectacol) pentru a dezbate un caz de in/disciplină școlară, depinde de unde privești spre chestiune (excelentă diriginta Andreei Hristu în calitate de mediator, care-și susține cum poate colegul, preanefericitul „dascăl” de română al lui Alex Popa, excelent apărător de Mânjoală, încăput pe mâna și limbile ascuțite ale părinților, într-un dialog absolut superb în care strălucesc Annemary Ziegler și Mihaela Coveșeanu, temperate fin de pe margine de Alex Călin, care va și aduce minunat în discuție, împreună cu personajul Cosminei Drobotă, problema modelului și responsabilității părinților pentru viitorul copiilor lor), premergătoare scenei-bombă a unui Examen de maturitate trecut cu brio de toate părțile implicate.
Un examen de anduranță în care Annemary Ziegler trece brusc și savuros la catedră (personaj foarte bine dublat în varianta lui tânără de Ioana Niculae) iar ceilalți în banca examinaților, adică a celor care ar face orice ca să treacă Bac-ul. Și ce orice!… Lasă disputa Blaga-Voiculescu la tradiționaliști (foarte bine Alex Călin!) și frustrările de o parte și de alta a catedrei, mai bine un cântec vesel să cântăm!…
Knock-out. N-aveți decât să numărați: floare-albastră, floare-albastră, floare-albastră… până la doi-zece, doi-zece, se-aude?!… Coveband… Mihaela Coveșeanu, mă-nclin!, toată lumea dansează!… Doi-zece, doi-zece, nu se mai ridică!… Knock-out clar.
Pauză. Aia promisă în titlu.
Cât să ne tragem sufletele pentru că ne așteaptă o nouă lovitură sub centură în meciul următor: învățământul în pandemie și post-pandemie. Sistemul juridic coborât amenințător peste sistemul de învățământ, două brațe ale uneia și aceleiași caracatițe: ignoranța. Azi și online. Și-a ascuțit tot mai tare retorica discursivă și vigilența pentru a dărâma din temelii, uitând să mai și pună ceva în loc. Un abuz (față de toată lumea!) la care suntem complici cu toții. Doar gadget-urile și abilitățile digitale pot face osebirea între culpabil și scuzabil. În toate taberele. Construită în jurul conflictului provocat de un incident „minor” la clasă (un schimb de cuvinte jignitoare între o elevă și profesoara ei – foarte bună Cosmina Drobotă în acest rol, ajutată de partenerii de scenă, acum colegi de cancelarie ai personajului ei, puși cu toții sub tirul întrebărilor minunaților avocați, articulați de Andreea Hristu și Alex Călin sub zgomotele tastelor apăsate ale unei mașini de scris ce consemnează consecvent declarațiile tuturor martorilor), urmat de o sancțiune disciplinară. Căreia îi căutăm cu toții ironic (excelent monologul final al Ioanei Niculae despre comunicare eșuată și lipsă de vinovați) justificarea, plauzibilul, erorile, viciile de procedură, ameliorarea sau chiar anularea, sub pretextul unui dialog civilizat între toate părțile implicate (prinse, care mai de care, în norme, statute și regulamente de funcționare depășite, care-și dovedesc inutilitatea în fața amenințărilor pe care rezistența la schimbarea vremurilor încă o dovedește).
Un Examen de maturitate despre preamult și clișeu și șablon, despre vremuri mai bune ori mai proaste pentru Școalele noastre, despre responsabilitate, etică, valori, compromis și corupție, despre tradiție și evoluție, despre rezistență la schimbare și progres la modul cel mai smart, fresh, viu, colorat și tonic.
Pe limba tinerei generații, la trântă, fără pic de menajament, cu școala noastră cea de toate zilele (de alaltăieri, de ieri, de azi, foarte probabil și de mâine), luând la mișto cu maximum de responsabilitate toate tarele din sistemul nostru de educație, punctând, arătând, subliniind, actualizând deștept, analizând și desfăcând în bucățile potrivite toate cele despre care ar trebui să ne așezăm naibii cu toții odată și-odată, profesori, elevi și părinți, să vorbim de-adevăratelea.
Cum o face la superlativ spectacolul Gianinei Cărbunariu, „Două ore cu pauză”, care deschide larg ușa către un dialog real cu publicul tânăr spectator, dar și cu elev-copilul interior din fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, ce i-a fost coleg de bancă și de suferință, timp de două ore cu pauză, prin hățișurile unui sistem de educație bolnav, ce încă-și mai caută vindecarea refuzând încontinuu internarea, diagnosticarea și tratamentul potrivit. O explozie de energie pe scenă într-un spectacol excepțional scris, construit și interpretat de actorii Excelsiorului, excelent mișcați prin scenă (și prin sală!) de Ioana Marchidan și cu destul testimonial la îndemână (extras punctual și din autobiografiile actorilor) ca să-și poată înșuruba oricând adevărul în crăpăturile zidurilor educației, lăsate dinadins căscate de Gianina Cărbunariu către toată școala din noi.
Un proces meticulos de introspecție și de confruntare a celuilalt, plin de întrebări, intimidări și amenințări în care ne încrucișăm cu vitejie tăișul spadelor propriilor valori și credințe, fără să ne mai ascultăm unii pe alții în lupta asta surdă în care sângele vărsat de fiecare strigăt disperat de neputință așteaptă încă să se verse terapeutic peste niște soluții bune de plantat la temelia unui altfel de război.
Iată una teatrală.
E pur întâmplătoare orice asemănare. Cu ficțiunea, zic.
Frumos. De toamnă.
P.S.
Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnişoară…
„Două ore cu pauză” de Gianina Cărbunariu
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
Regia: Gianina Cărbunariu
Scenografia: Adrian Ganea
Lighting design: Cristi Niculescu
Muzica originală: Oscar Ungvári
Mișcarea scenică: Ioana Marchidan
Producător delegat: Vasea Blohat
Regia tehnică: Andreea Ghiciu
Foto: Vlad Catană
În distribuție:
Alex Călin
Mihaela Coveșeanu
Cosmina Dobrotă
Andreea Hristu
Ioana Niculae
Alex Popa
Annemary Ziegler
István Téglás
și Andrei Nicolae Ionescu
Data premierei: 7, 8 octombrie 2023
Durata spectacolui: 2 h cu pauză
recomandare vârstă: 14+
Luciana Antofi 