PLEDOARIE PENTRU DIACRITICE (text care nu s-a ajutat deloc de ele, tocmai ca)

Iubesc limba pe care o vorbesc dintotdeauna. Pe care mi-am jurat a o sluji pentru totdeauna.

Rog toate sufletele care cunosc valoarea unor semne dintr-o scriere a face un mic test de sinceritate: parcurgerea (mai apoi chiar elaborarea unuia nou!) unui scurt text (cel mai lung pe care l-am scris astfel, singurul dealtfel) care nu a fost blagoslovit cu folosirea diacriticelor din limba pe care o vorbim, prin urmare nu au a produce urechilor mai pudice vreun necaz la ascultarea rostirii lor cu vocea sufletului.

M-am chinuit destul de mult la el, de aceea invit pe oricine nu crede asta la o verificare a propriilor limite. E o idee mai veche, care ar putea folosi la buna explicare a valorii limbii noastre bogate, mai ales a valorii folosirii semnelor scrise pentru corecta indicare a sunetelor ei minunate, a asocierilor subite ori imprevizibile de sunete, silabe sau cuvinte, pline de muzicalitate, dezvelite arareori chiar auzului cel mai fin, pentru un plus de expresivitate ori numai pentru estetica obligatorie a bucuriilor simple (chiar pentru copii sau pentru cei care abia purced la a se familiariza cu ea).

Nici nu mai e important textul de la care am pornit, pot defila cu cel chiar acum preparat, care se supune rigorilor dinainte stabilite.

Pe cel la care m-am referit l-am construit cu aplecare peste detaliile lingvistice, de expresie, dar, mai ales, semantice (ah, ce mult au lipsit diacriticele pentru expresivitate!). Am schimbat timpurile verbelor, m-am ajutat des de trecut ori perfect, am jonglat cu diatezele, am folosit mai des infinitivul lung, nu am putut apela deloc la gerunzii, nu am putut enumera lipsind limba de conjunctive coordonatoare, nu prea m-am ajutat de flexiuni, nu am avut elemente pentru legat fraza (deci mai scurt, mai prea la obiect), am folosit mult mai des virgula (se mai pot observa pe parcursul testului frecventa folosire a dex-ului ori apelul infinit mai des la latinitate)…

Frate, un test care mi-a secat creierul, mi-a obosit mintea, mi-a distrus sufletul!… Dar am terminat, am ajuns la rezultatul dorit, se poate!

Pentru restul cuvintelor, pe care nu le-am putut folosi, s-au inventat semne, s-au inventat taste. Pentru legarea lor, pentru lipsa unei litere sau a unui sunet… Zic: a se folosi. Barem de cei ce ne slujesc limba ori ar trebui (a nu se trimite la limbajul colocvial, unde, pricep, ar fi mers ceva injurii, dar sunt greu de strunit cu penuria asta de semne pentru obscenitate… Dar de aici pornesc multe, s-avem pardon!).

Pe scurt, am periat-o de i-au mers fulgii!… Limba, zic. Dar nu prea s-a mai ales cu nimic…

Limba lui Nichita, a lui Naum, a lui Eminescu… A lui Urmuz, Brumaru, Blaga, Sorescu sau a Blandianei (cu toate scuzele scriitorilor care, din pricina acordului deja semnat, nu se pot aminti aici)… Un splendid nud, numai bun de aruncat peste fundul lui gol un pled de semne pentru blagoslovirea descoperirilor jenante, bun de acoperit intimitatea cu pricina…

S-a putut folosi, se poate, nu zic. Doar e mai dureros. Mai deloc generos cu semantica ori semiotica sufletelor noastre (despre vast nici nu poate fi vorba)…

Greu testul. Sugerez unul pentru fiecare, ca pentru Covid.

Barem pentru cei ce au slujba de a sluji limba. Pe contract.

Preventiv, nu doar terapeutic.

Recunosc, deja am obosit…

P.S. cu diacritice

Când o înjurăm, futu-i!, de mă-sa, să-i punem și căciuliță, nu numai cratimă… Zic.

INCEPTION (vis în vis în vis ș.a.m.d. sau un altfel de bumerang)

Un zbor visează să găsească o aripă neîncepută,

aripa năzuiește să fie înălțată de o pasăre măiastră,

pasărea se vede vânată în vis de un băiat priceput,

băiatul speră să-i tămăduiască rana cu o batistă,

batista râvnește să fie spălată de o fată cuminte,

fata jinduiește să o împăturească cu grijă și să o prindă cu sfoară,

sfoara tânjește ca vântul s-o-nalțe precum un zmeu…

 

Doar zmeul visează la alte zări,

unde nu sunt sfori, fete, batiste ori răni,

nici băieți, paseri, aripi sau zbor,

ci doar buzdugane

pe care le arunci cu dibăcie

și ajung la destinație

cu mult înaintea tuturor.

 

ÎN-CERC – Cap compas sau fals tratat de geometrie pascală –

Într-o zi i-am dibuit pământului buricul.

Am înfipt în el, fără să mă gândesc, un pripon,

de care mi-am legat, să pască, rumegătoarea.

Așa a crescut în timp un cerc mare dimprejur,

pe care iarba nu s-a mai ostenit să crească și să o hrănească

(stârpită în încercările repetate de a rupe odgonul

și de a se slobozi din căpăstru în căutarea nemărginirii),

un soi de cerc vicios de care-mi agățam uneori busola

într-o geografie uitată în lume fără de vreun nord,

măsurând fără pricepere pe hartă cercurile și rotundul:

cupola marelui circ și monedele de schimb pentru suflet,

roțile bicicletei și marginile ringului de dans,

sensul giratoriu pentru plimbat ideile în cercurile literare,

pocalul de bronz, aura sfinților părinți,

roata care pare că mai învârte pământul,

(până și rotocoalele de fum trebuie trasate precis în aer

din amintirile fiecărei expirații),

adâncimea cearcănului din care privesc îngrozită spre moarte…

 

Și când mă gândeam că nu am cu ce să-i trasez precis un arc

– poate chiar pentru săgețile pe care nu le-am aruncat niciodată –

să facem puțină economie la amețeala asta de la învârtitul în cerc,

o întâmplare fericită m-a adus în fața unui compas înțelept.

M-am azvârlit fără să clipesc în brațele lui

(unul cu ac, atent înfipt în mijlocul tuturor lucrurilor,

celălalt cu un creion de trasat vise, la distanță egală unele de altele

și împreună de miezul sufletului ce le-a zămislit)

și m-am apucat de trasat cercuri și Patimi.

 

Am desenat, pe rând,

fructul smochinului neroditor,

cercul celor zece fecioare,

paharul pentru mir,

pâinea rotundă și cupa de vin pentru cina cea de taină,

ligheanul pentru spălatul picioarelor,

pasca, oul, candela, luna plină,

un inel pentru logodna cea de pe urmă

și resemnarea din ochiul mielului sacrificat,

înconjurând deja, fără să știu,

de trei ori, după datină…

 

În cele din urmă m-am întâlnit cu mine.

Am întrebat: „Încotro?”

și mi s-a întors, sfios,

obrazul celălalt.