Urbea gravidă. Lăsată cu burta la gură de cine știe ce derbedei care au înghesuit-o din nou prin colțurile cartierelor mărginașe, azvârlindu-i iarăși plozii pe străzile doldora de copii nefericiți, nedoriți, neîntrebați, în căutarea unui cămin care să le aline scâncetul.
Așa încep unele povești de viață ale oamenilor din oraș, fie el și fictiv, azvârliți din pântecul ei mereu roditor între fălcile nesătule ale socialului ce se cere asistat prin instituții, adunați de-a valma în camerele lor reci și neprimitoare sub promisiunea unui acoperiș binevoitor deasupra capului, care să-i țină departe de vântul și de ploaia părinților ce-și dorm liniștiți somnul, pe perna lor, în cetate.
„Un Basm Urban”, după un text scris și regizat de tânărul Norbert Boda (unul dintre cei patru creatori de teatru câștigători în cadrul programului StarT, ediția I, 2022), cea mai frumoasă surpriză teatrală a acestei stagiuni la Teatrul Metropolis, este un spectacol fresh, antrenant, plin de umor, energie, lumină și culoare, un eseu-musical curat ca lacrima, ciudat-atrăgător, vibrant și emoționant, ce aduce în atenția publicului povestea a cinci tineri orfani, eroi încă respinși la vârsta adolescenței care își joacă singura carte pe care viața le-a oferit-o în instituția în care și-au crescut împreună singurătățile, cântându-le, dansându-le și scuturându-le până li se vede rana de abandon și de respingere, învelită în tot candidul pe care sufletele lor neprihănite sunt în stare să-l aducă la suprafață din toată furia care a pus stăpânire pe ele .
Născut dintr-o joacă de-a „South Park” (celebrul desen animat care satirizează o gamă largă de subiecte sociale, de obicei tabu, din orașul fictiv al celor patru băieți, eroii blasfemiei și umorului întunecat, suprarealist, cu limbaj vulgar, înțesat de gag-uri, violență și conținut sexual explicit), „Un Basm Urban” este un spectacol care a adus firesc împreună versurile create pe niște beat-uri de hip-hop în cadrul unor workshopuri realizate de regizor cu actorii din distribuție, foarte tinerii actori Vlad Pânzaru, Tiberius Zavelea, Stella Cora, Francesca Fülöp și David Drugaru (unii dintre ei debutanți cu acest spectacol pe o scenă profesionistă), care experimentează împreună cu Teona Stavarachi, Ștefan Alexandru Iancu și Irina Sibef acest nou tip de teatru-hip-hop, al cărui text creat pe aceste premize ludice a fost nominalizat de UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2021”.
Și face de nominalizare. Așa cum face și de spectacol. Demult n-am mai văzut atâta energie pe o scenă de teatru, atâta neatins (formal, stilistic, vizionar, interpretativ) ce se cere în continuare studiat și aprofundat. Un vibe nou pentru un public nou, capabil să-l recepteze, să-l simtă, să-l metamorfozeze și să-i integreze mesajele clare, dure, pertinente, capabile să producă reacție și, cine știe, poate chiar acțiune. Un teatru-manifest fără pretenții activiste și moralizatoare, o satiră contemporană complexă în limbaj colocvial, numai bună să răscolească toate cotloanele minții și sufletului deopotrivă, de unde-și extrage precis empatie și susținere pentru a se împinge către înainte.
Este marele merit al viziunii lui Norbert Boda, care a lucrat foarte atent cu coregrafa Roxana Fânață, pe excelenta muzică a RAW BeatGang, cât să-i imprime manifestului său toate ingredientele necesare succesului la public, mai ales firescul și dramaticul, utile pentru a construi frumos teatralul celor aproape două ore de spectacol și bună dispoziție, livrate în decorul esențializat al scenografei Cora Oprea, care-i asigură din câteva linii și câteva elemente de decor toată claustrarea și eliberările de care are nevoie (am remarcat în mod special gratiile de la geamurile pereților laterali și albul lor, prelungit în tot decorul, suport important pentru proiecțiile de lumini colorate care vor asigura vizualul show-ului). Fără complicații și sofisticării coregrafice ori muzicale inutile, un produs teatral care curge frumos, armonios, ca orice basm tălmăcit seara la culcare de vocea blândă a unui bunic.
Doar că bunicul e un amfitrion tânăr și bărbos în halat negru de mătase (excelent Ştefan Alexandru Iancu în rolul povestitorului acestui spectacol), care se mișcă inteligent printre ițele narative și protagoniștii acestei povești năucitoare, descâlcindu-le și contextualizându-le cu mult umor (și el beneficiar al unei partituri generoase dramatic și muzical) pentru a ne facilita înaintarea în lectura istoriilor lor, în calitate de general al armatei de năpăstuiți ai sorții, pe care caută să-i salveze capitol de capitol.
Țară, țară, vrem ostași! Sau carne de tun pentru paginile de basm pline de eșecurile noastre personale din marele război social în care suntem angrenați cu toții. Datori să trăim într-un anume fel, să procreăm, să performăm familial, căutând vinovați spre care să ne îndreptăm amenințător arătătorul când ne prăbușim. Sau niște plătitori de taxe pentru toate acțiunile prin care ne reparăm apoi greșelile (de educație, de comportament și de proiectare a idealurilor sociale), înainte ca ele să ajungă pe masa de judecată și în gura necruțătoare a lumii și să ne compromită viitorul.
Și cetatea narativă e generoasă. Se lasă în continuare abuzată sub ochii noștri și rămâne grea, aruncând din pântece noi și noi ostași care îngroașă rândurile armatei celor defavorizați, pe care-i închid din vreme în spatele zidurilor înalte ale indiferenței noastre și-i antrenează printre rânduri pentru când om avea nevoie de ei.
Soldați jucați la masa cazinoului vieții în jocuri de noroc pe dezbrăcatelea, care-i lasă mereu despuiați, în batjocura lumii ce le admiră superior pantalonii în vine, în timp ce frunzărește cu dispreț paginile poveștii. Așa cum încearcă ele să fie scrise de Antagonista-colonel, directoarea orfelinatului a unei excelente Irina Sibef. Într-un rol fascinant în care-și pune abil în valoare talentul, calitățile fizice și vocale, senzualitatea și farmecele personale cu care face delicios reclamă la TV copiilor din orfelinat, vânduți acum la ofertă specială, cât mai mulți la pachet, pregătindu-și o excursie de relaxare în Madagascar din fondurile orfelinatului în timp ce declară ipocrit că s-a atașat de toate cele vreo două sute de suflete pe care le are în îngrijire și cărora le caută un cuib cât mai bun.
Mai puțin celor cinci prieteni din gașca celor mai fun orfani dintre orfani, interpretați excelent de cei cinci actori care le-au creat substanța, eroii salvați de la eșec prin propriile eforturi de apărare de toată respingerea de care au parte, din care reușesc să se extragă creativ și să-și învingă astfel condiția cu fruntea sus și zâmbetul pe buze, cu mult umor, cu energie neobosită, cu dans și cântec, minunat împletite, în care-și aruncă inventiv discursul dramatic în care s-au întâlnit toate frustrările, resentimentele, deznădejdea și furia care le-au traversat temeinic și le-au răvășit serios interioarele și care i-au călit înainte să-i arunce în vâltoarea vieții.
Ei sunt responsabilii de caterinci din Gașca Omega 5. Cum scria pe ambalajul unor batoane, furate de Axel de pe niște raioane. Cum care Axel? Șeful trupei, un minunat Vlad Pânzaru, fost Alex cu șapte ani de acasă, acum un Axel de care acel acasă s-a descotorosit, băiatul cu bun simț și simț etic, câine potrivit de pază pentru orice părinte adoptiv, care se îngrijește mereu de grup și militează pentru adoptarea lor împreună.
Adică împreună cu Kisha, fostă Alexandra, a răzvrătitei Francesca Fülöp (foarte robust jocul actriței, mai ales la nivel de mișcare; se remarcă solid în monologul despre portretul de familie falsă), cea mai băiețoasă și focoasă dintre fetele de la orfelinat, curtată de toți pantalonașii care-i populează preajma, inflamabilă, inegalabilă, sigură pe ea în ciuda tuturor insecurităților și vulnerabilităților pe care le ascunde cu grijă în spatele măștii de siguranță de sine construită de-a lungul anilor de cămin. Îndrăgostită fără să-și dorească să recunoască de Andrei, acum Ritchie, băiatul cool, cu stil, cel mai carismatic din gașcă, adus la lumină de un fermecător Tiberius Zavelea (foarte bun mai ales în duetul în care nici el nu pare dispus să se lase vulnerabil în fața Kishei), înnebunit de ideea de a face bani și de a scăpa astfel pentru totdeauna de sărăcie și de singurătate pe care nu i le alină acum decât gașca.
Gașca în care se face remarcată Tamara a excelentei Stella Cora, actrița cu cele mai alese calități vocale din acest grup, minunată și la nivel de rostire și mișcare, o fată simpatică, harnică, silitoare, ordonată și curată, foarte obsedată de ciocolată, a cărei energie se pare că o ține în priză și o adânceesc în preocupările ei de planificare a activităților grupului.
Grup al cărui mezin Boris, tocilarul găștii, creierul creierilor, fraierul fraierilor, geniul luat peste picior și adulat în același timp de toată lumea, jucător de șah și câștigător de orice concursuri, este interpretat cu vervă de David Drugaru, care reușește să-l țină inteligent printre interacțiunile celorlalți, de pe a căror margine completează, corectează, demonstrează și rezolvă, dovedindu-se în cele din urmă pionul principal pe tabla de joc.
Doar fantoma unei fete ce s-a stins în orfelinat, unde spiritul i-a rămas captiv, Wendy spânzurata, orfanca veșnică pe nume Andrada care „bagă spaima în toți orfanii”, un personaj secundar cu rol elementar cum va fi definită până la urmă în poveste, excelent interpretată de Teona Stavarachi (foarte bună și în rolul Susie, ultima fetiță adoptată, peltică, arogantă și lingușitoare) le mai tulbură vremelnic liniștea cu mișcările și tânguielile ei răscolitoare. Distrăgându-le atenția de la marele plan de autosalvare în care se vor arunca fericit cu toții: transformarea orfelinatul într-un cazinou de jocuri ale copilăriei pentru adulți, în care ruleta și zarurile au fost înlocuite de șotroane și table de sudoku, de care se pot bucura în liniște în timp ce-și ciocnesc prietenește pungile de pufuleți (!).
Depășind cu succes condiția de victime, demascând mai întâi fraudele și corupția din sistem (excelentă rezolvarea dramatică prin acțiunile îndreptate împotriva directoarei) și transformându-și nefericirea într-o afacere profitabilă, reușind să pună pe picioare o comunitate de defavorizați capabilă să se autofinanțeze (au înființat chiar și Fundația Omega 5, care militează pentru drepturile orfanilor și care a pus umărul la treabă, crescând rata adopției până la 80%!).
Nu oricum, după reguli stricte, ca orice dependenți de zahăr ce se respectă și trebuie să-și controleze atent excesele de energie (!), pe care-și construiesc pertinent autoritatea (foarte bun momentul de grup al decalogului orfanilor), greu de împărțit în feliile cuvenite odată ajunși la puterea banului, dar pe care reușesc să o negocieze cumva, nu se știe exact cum, reglând-o din străfundurile compasiunii și respectului pe care și-l vor purta pentru totdeauna unii altora, ca niște ostași adevărați din același regiment în armata țării care i-a cerut și n-a știut mai pe urmă ce să facă exact cu ei, lăsându-i dezbrăcați în mijlocul frontului sub ploaia de gloanțe ce le amenința serios trecerea în capitolele următoare.
Pagini scrise cu demnitate într-un basm teatral urban, transformat de Kisha Weller în noul ei best-seller (!), inspirat din viața la orfelinat a acestor eroi care au reușit să se reinventeze și să facă sistemul să funcționeze
Sau măcar să mai îndulcească viața tristă a orfanilor, sperând ca statul să asigure de acum încolo fiecărui copil câte o copilărie.
Te quiero, zucchero!
Restul e energie, poezie, antren.
Și har. Cu gust amar.
„Un Basm Urban” de Norbert Boda
Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorche”
Regia: Norbert Boda
Scenografia: Cora Oprea
Muzica: RAW BeatGang
Coregrafia: Roxana Fânață
Foto: Dinu Lazăr
Cu: Vlad Pânzaru, Tiberius Zavelea, Francesca Fülöp, Stella Cora, David Drugaru, Ștefan Alexandru Iancu, Teona Stavarachi, Irina Sibef
Durata: 1h45m
P.S.
Programul „StarT”, inițiat de Teatrul Metropolis, a fost lansat în data de 15 septembrie și este dedicat tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil (actori și regizori).
Realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, și al Consiliului General al Municipiului București, programul „StarT” a urmărit atât organizarea unui concurs de proiecte destinat absolvenţilor de Regie Teatru, cât și realizarea unei baze de date destinate absolvenților de Arta Actorului (actori și actriţe).
Luciana Antofi 