Căderea în Lumină.
Pași legănați dintr-o călătorie îndrăzneață către adevărul din noi înșine. Sfioase șoapte de lumină revărsate ca din greșeală din felinarul ce ne însoțește timid pasul următor, fără să știe vreodată dacă va fi ultimul, câtându-și încrezătoare calea către adevărul ținut în viață doar cu făcliile unor frânturi de gânduri și de amintiri, ce se căznesc și ele să se strecoare printre artificiile celor mai intense emoții, scăldate în reflectoarele aprinse anume peste reprezentațiile de până acum ale unuia și aceluiași spectacol de pe scena vieții noastre. Pași dintr-o călătorie imaginară atât de familiară către o frică imensă de ce s-ar fi putut întâmpla la fiecare pas dacă am fi călcat altminteri și s-ar fi făcut întuneric. Pași în lumina farurilor cu faza scurtă ale vehicolului ce ne poartă în goană către o destinație neștiută, cu geamuri generoase prin care lumina pătrunde cu grijă și apoi aleargă și ea cum poate însoțindu-ne călătoria, vegheată până la urmă doar de o lumânare pâlpâind la un capăt ce nu-și va mai aduce aminte la căpătâi de lanternele căutărilor de tot felul ori de lumina veiozelor ce se stingeau îngândurate înainte să ne însoțească fiecare întuneric petrecut întru odihnă.
„Interior-lumină”. Un spectacol surprinzător al laboratorului clujean de creație Reactor. Un art performance despre cât de departe putem ajunge când fugim din noi către noi înșine, în speranța că vom putea evada. Dincolo de singurătate, există un soi de tovărășie a noastră cu propria singurătate care nu ne lasă de fapt să fim niciodată singuri. Fiecare moment de rătăcire e ca o cădere în gol de deasupra liniei orizontului către pământul ce se apropie nemilos de o posibilă fatalitate în timp ce am putea decide să nu deschidem parașuta. Ori ca o apropiere mult prea mare de soare, până când nu-i mai simțim căldura, până când nu mai distingem nimic în lumina lui orbitoare.
Și-atunci cotrobăim înăntru după. După galben, după un punct în care începe vara, după norul de praf ridicat în aer de copitele ce s-au pierdut în cireadă, după fundul lacului ce-și va tulbura din nou apele, după melodia activității cerebrale, după cușca uitată anume închisă, după spații pe care le-am locuit și care au uitat să se impregneze de noi, după sesiuni de retreat cu iubiri vinovate ori numai după proiecția lor, după lipsa de memorie a peștilor din acvariu ori după amintirea ce se vrea mereu corectată a unor călătorii cărora le-am curmat dialogul, le-am netezit așteptările, le-am îmbunătățit look-ul ori le-am lustruit wc-urile. După caz. După o vreme. Mult după.
După un narativ interior care să nu incomodeze narativul hărăzit de Univers și nici să împiedice libertatea poveștilor altora de a se lăsa scrise, sperând doar să nu fim nevoiți să le căutăm curioși cuvintele în dicționarul unor alte vieți în care ne-am limitat nepricepuți la vocabularul fundamental, din frica de a învăța cuvinte noi, să nu carecumva să riscăm vreo schimbare de semantică. A unor voci reale interioare sau dinadins distorsionate ca să producă în noi ecoul necesar pentru a primi cum trebuie emoția ce ni se făgăduiește. Și ni se oferă din plin.
Realizat în urma unui laborator în care s-a sondat tema depresiei și a crizei de identitate, pe mici texte puternice semnate de Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș și Adonis Tanța, dramatizate de Ioana Hogman, produs de Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, născut în cadrul programului cultural „Postuman. Abordări performative” (co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național) „Interior-lumină” este un spectacol ce are ca subiect identitatea de sine, clasificat ca gen în categoria thriller motivațional, ce promite și reușește să creeze o atmosferă implozivă.
Oana Mardare, Oana Hodade, Doru Taloș și Adonis Tanța sunt cei patru actori care dau viață cu talent, umor și pasiune răspunsurilor posibile la întrebări importante pe tema crizelor identitare pe care le traversăm și depresiilor care le urmează, explorând cu inteligență metodele diferite prin care individul face față provocărilor pentru a se redresa, a se readapta, a se salva. Exerciții de mindfulness, retreat, incursiuni dezolante în trecut, abandonare, fugă și nenumărate întoarceri în lume și în el însuși, într-un puzzle de soluții complementare mental, artistic, dramatic, corporal, gestual, retoric și compozițional. Cu răbdare, umor, autoironie și chiar sarcasm, cei patru actori, înarmați cu texte care se simte că au fost scrise de ei înșiși (poate tocmai de aceea atât de verosimil și firesc jocul fiecăruia dintre ei, descompus încă din scriitură în anticipări și efecte dramatice care își împlinesc cu precizie prezența în narativ, fără trageri de păr ori adaosuri inutile, prin repetări-reluări extrem de fine, inversări ghidușe de topică efect-cauză și surprinzătoare răstălmăciri de situație), ne prezintă și fețele mai puțin văzute ale ego-ului și alter ego-urilor crescute mari la umbra lor întru apărare, în luminile diferite ale unui Sine în care la un moment dat nu mai reușesc să încapă. Și se revarsă.
Dau pe afară în istorisiri despre cea mai bine ascunsă intimitate. Se scriu și se construiesc sub ochii noștri pe scenă povești născute din experiențe proprii sau cunoscute. Se scriu cu cuvinte, se scriu cu inflexiuni potrivite de rostire, se scriu cu mișcări corporale ce le însoțesc timpul în care au fost scrise și le aduc în prezent. Se scriu pe laptop și se arhivează în documentele despre interioare ale unui folder în care a fost arhivat Interiorul, luminat, revelat și împărtășit cu grijă și cu infinită candoare, într-o convenție prestabilită, după o complicitate a privirilor agreată încă de la începutul spectacolului (bravo Adonis Tanțași Oana Mardare!) care asigură intimitatea aproape sacră unui narativ dramatic de tip confesional ce-și găsește atât de firesc știutul în fiecare dintre noi, mișcând cotloane uitate ale înlăuntrului, lăsate deoparte pentru când (și dacă) o fi nevoie de ele doar ca să le apărăm de ochii curioșilor.
Și tocmai a sosit clipa. Clipa să le privim cu tot curajul în ochi, în scop terapeutic, într-un art performance inovativ, plin de căutări dramatice și multimedia ce-și caută penumbrele și tenebrele descompuse din eclerajul scenic și emoțional sub atenta supraveghere și îndrumare a lui Mihai Păcurar și a Reactorului clujean.
Emoții azvârlite rece de-a lungul istoriei recente pe ecranele laptopurilor și de acolo pe cele de proiecție, întoarse publicului prin confesiuni care le însoțesc vizualul și le asigură dramaticul prin rostirea și jocul precis al actorilor, atrăgând mereu atenția asupra convenției și cătând adesea să o pulverizeze propunând ipotetice convenții savuroase ce ar putea înlocui oricând performance-ul pentru a te destinde după fiecare încordare la care ai fost supus. Ritmuri alerte video, sondări ghidușe alternate de tăceri zgomotoase din care țâșnește mereu un nou contract dramatic-vizual cu unul dintre cei patru, anume căutat în vina din Interiorul fiecăruia dintre noi, stimulată suficient pentru a o pune sub lupă și lumină într-o mereu nouă convenție relațională. Pact după pact din care se șterg destul de repede acțiunile dar din care rămâne mereu câte un deșeu emoțional ingenuu, o senzație de poezie fără sfârșit scrisă abil de umbra unor pași traversați de diverse picioare metrice cu care li se poate măsura candoarea cadențelor.
Un spectacol de stare cu lirism bine dozat în energia feminină de Oana Mardare, în chip de amfitrion/entertainer, care-și calculează priceput, ferm și entuziast dar cumva casual ideatic și interpretativ fiecare rimă îmbrățișată, rulată sensibil dinspre celălalt capăt către mijlocul poemului de Oana Hodade, ce-i îmbracă amfibrahul în destăinuiri timide, dinadins precipitate întru sfială, combinate cu neașteptate jocuri de alăturări de sunete ce-i vor înlocui savuros jocul propriu-zis.
Într-un poem dramatic ținut autoritar în mână de energiile masculine, prin condeiul poetului-actor Doru Taloș, înmuiat chibzuit într-o călimară ofertantă ce-i asigură cumva coerența și incită în același timp (inclusiv cromatic, excelent monologul verde/albastru), intenție dublată spațial de intrări, ieșiri, pitiri, revelări și asocieri dintre cele mai neașteptate (un Doru Taloș pe care-l însoțești cu gândul și cu sufletul și pe-afară, într-un geografic cunoscut care-ți asigură implicarea directă) și prin jocul unui excelent Adonis Tanța, care-i aduce împreună strofele, dintre cele mai diferite (minunată surpriză, la fiecare pas, jocul complex al acesui actor, autor al unor momente și scene memorabile, atât în rostire cât și în împlinirea tonurilor ei ghidușe în mișcări corporale corespunzătoare, un actor energic și plin de sensibilitate deopotrivă, o energie ludică și antrenantă, ca o mângâiere anume păstrată pentru simțurile răscolite de frustul poveștilor grele ce i-au precedat vreo nouă ghidușie).
„Interior-lumină”.
O odă dedicată facilului și superficialului, nevoii de glamour și shining pe care ceilalți o au de la noi și pe care căutăm să o asigurăm corectându-ne fiecare mișcare din viață cu o aplicație digitală tip „pune niște viață strălucitoare aici”. Peisaje însuflețite artificial, alergând pe unde li s-a dat drumul printre gândurile obosite ale oamenilor, prinși în rutina zilnică, condamnați să se suporte unul pe altul. Să-și ciocnească negurile, ridicând precaut stavile pentru a dirija precis cursul vieții lor spre făgașul pe care l-au născocit anume ca să fie siguri că el nu se va abate aiurea pe calea altora.
O propunere de teatru atipic, ușor eclectic narativ și vizual, care a luat firesc forma noului vas atât de recognoscibil al izolării, ridicat de curând din lutul învârtit de istorie pe roata ultimului episod pandemic ce a lovit planeta, în ritmuri uneori abia perceptibile, câtându-și liniștea, inhibițiile corporalului, firavul gândului și fragilul exprimării până la distorsionare, de care e probabil nevoie pentru mărturisiri atât de intime, ce sperăm să se șteargă cât mai repede de pe retina și din emoționalul nostru colectiv, aspirațional piscicol, către un hal de lipsă de memorie care să ne permită renașterea, resetarea, noul. Poemul unor căderi estompate, poezia unor obiecte și a unor personaje extrase cu grijă din viață și din sala de teatru, peste care au căzut, împreună cu noi, liniștea și lumina.
Până în punctul precis în care undele sunetului traversează raza de lumină, milioane de fotoni ce nu pot opri universul sonor al amintirilor și experiențelor noastre cele mai intime care ne urlă în surdină în timpan. Am căzut doar ca să ne ridicăm și ne ridicăm doar ca să cădem din nou. Obsesiv. Maniacal. Schimbăm așternutul murdar și pregătim lenjerie curată pentru odihna unor vise în miros de caprifoi. E întuneric afară. Nu mai avem pe cine aplauda. Căutăm un licăr de mântuire înăuntru. Ne invităm unul pe altul la evadarea din timp și din tot banalul unor existențe măsurate cu un ceas colorat de la mare, în ritmul ciocului găinii care ciugulește în loop, bob cu bob, secundă după secundă, tot timpul nostru ce-și va stinge într-o zi doar de el știută lumina, cătând să ferească întunericul de afară de tot întunericul din noi și invers.
Interior. Lumină.
Totul va fi bine.
Fade out.
„Interior-lumină”
Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca
Spectacol produs în cadrul programului cultural „Postuman. Abordări performative”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Concept și regie: Mihai Păcurar
Dramaturgie: Ioana Hogman
Texte de: Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța
Sunet: Oana Hodade
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța
Recomandare: 16+
Durata: 120 min
Luciana Antofi 