ÎN-CERC – Cap compas sau fals tratat de geometrie pascală –

in cerc veget

Într-o zi i-am dibuit pământului buricul.

Am înfipt în el, fără să mă gândesc, un pripon,

de care mi-am legat, să pască, rumegătoarea.

Așa a crescut în timp un cerc mare dimprejur,

pe care iarba nu s-a mai ostenit să crească și să o hrănească

(stârpită în încercările repetate de a rupe odgonul

și de a se slobozi din căpăstru în căutarea nemărginirii),

un soi de cerc vicios de care-mi agățam uneori busola

într-o geografie uitată în lume fără de vreun nord,

măsurând fără pricepere pe hartă cercurile și rotundul:

cupola marelui circ și monedele de schimb pentru suflet,

roțile bicicletei și marginile ringului de dans,

sensul giratoriu pentru plimbat ideile în cercurile literare,

pocalul de bronz, aura sfinților părinți,

roata care pare că mai învârte pământul,

(până și rotocoalele de fum trebuie trasate precis în aer

din amintirile fiecărei expirații),

adâncimea cearcănului din care privesc îngrozită spre moarte…

 

Și când mă gândeam că nu am cu ce să-i trasez precis un arc

– poate chiar pentru săgețile pe care nu le-am aruncat niciodată –

să facem puțină economie la amețeala asta de la învârtitul în cerc,

o întâmplare fericită m-a adus în fața unui compas înțelept.

M-am azvârlit fără să clipesc în brațele lui

(unul cu ac, atent înfipt în mijlocul tuturor lucrurilor,

celălalt cu un creion de trasat vise, la distanță egală unele de altele

și împreună de miezul sufletului ce le-a zămislit)

și m-am apucat de trasat cercuri și Patimi.

 

Am desenat, pe rând,

fructul smochinului neroditor,

cercul celor zece fecioare,

paharul pentru mir,

pâinea rotundă și cupa de vin pentru cina cea de taină,

ligheanul pentru spălatul picioarelor,

pasca, oul, candela, luna plină,

un inel pentru logodna cea de pe urmă

și resemnarea din ochiul mielului sacrificat,

înconjurând deja, fără să știu,

de trei ori, după datină…

 

În cele din urmă m-am întâlnit cu mine.

Am întrebat: „Încotro?”

și mi s-a întors, sfios,

obrazul celălalt.

Leave a comment