Sare și piper peste familialul românesc: „Familia fără zahăr” de la Replika

FAMILIA-FĂRĂ-ZAHĂR_2

Rufele murdare spălate în superba intimitate a familiei Replika.

Veșmintele astea sută la sută românești, croite în formă de cruce dintr-o singură bucată de pânză, in sau borangic, care suportă acum doar dușul cu apă rece (mult sub temperatura normală a fiecărei celule a societății…) care nu te îmbată, ci doar curăță, fără balsamuri și înălbitori care să le acopere odorul și broderiile de pe altiță, toate petele care s-au așezat peste ele de-a lungul timpului… Prezentate la vedere, asortate la gulerele roase și îngălbenite de false tradiții, cu mânecile murdare de decenii de supunere și tăceri, cu manșetele îmbibate de vină și rușini contemporane tăinuite, potrivite la catrința destrămată ori cămeșa trasă peste ițarii iziți, așezate cu grijă peste intoleranțe și false pudori ori compromisuri, cu tivul moralității desfăcut, ca și șlițul, altfel bine ascuns sub chimir, cu băierile și găicile (ce le-au ținut laolaltă secretele, până astăzi atât de bine păzite!…), rupte, sărite ori căscate acum a mirare…

Straiele astea de care a fost dezbrăcată familia românească pentru a o privi cu atenție în toată splendoarea nudității ei morale și sociale în timp ce-i spălăm, deloc delicat, rufele, cu muzică, dansuri, multă energie și un zâmbet larg pe buze… Însă musai mereu cu o lacrimă în colțul ochiului, ăla vigilent cu care privesc către rușinile ei Mihaela Michailov și Bobi Dumitraș (în cuvinte), Bobo Burlăcianu (de pe portativ), arh. Gabi Albu și Elena Găgeanu (din imagini și construcții multimedia și multispațiale), Paul Dunca (din pași de dans) și șase actori foarte talentați în carne și oase (Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu și Paul Dunca), toți sub atenta supraveghere a lui Radu Apostol, cântându-i în acest timp bucuriile, tristețile, nostalgiile, vinovățiile, rușinile și poate, cu puțin noroc, prohodul…

Pentru că spectacolul „Familia fără zahăr” este un spectacol muzical pertinent și complex despre familia românească în toată splendoarea ei, fără concentrat, fără conservanți,  fără zahăr sau alți îndulcitori, așa, ca pentru consumul unui suflet aflat la  dietă, după ce a fost diagnosticat deja cu metehne și tare individuale și sociale multiple, ce-i vin din copilărie sau chiar de mai devreme, de când a fost transfuzat la naștere prin venele lungi ale moștenirilor culturale și comportamentale atât de ușor de recunoscut de către fiecare spectator… Un concert de familie, în care voci și instrumente deopotrivă sunt copii, părinți, bunici, verișori, soacre, cumnați, colegi, prieteni și vecini, educați cu toții cu palma și cureaua, umilitoare serbări de grădiniță sau amenințătoare bătăi în calorifer, prinși în aceste celule ale societății care pun umărul să-i miște  instituțiile (școlile, spitalele, bisericile, azilele) și, împreună cu ele, aspirațiile și valorile corpului ei social. Care se revendică astăzi liber și democratic…

În timp ce familiile fac coaliții să se apere unele pe altele de monstruoasele minorități sexuale, de vaccinurile  banale ultrapericuloase, de vocile răstite ale Pieței Victoriei ori de răuvoitorii care se împotrivesc ridicării unei nesimțite catedrale a Mântuirii Neamului, ele uită să se ocupe de ograda proprie, să-și alăpteze copiii cu valori democratice, să-i educe întru bună armonie cu natura și cu semenii lor și să-i livreze apoi societății în stare de acceptare, funcționare și progres. În timp ce statul în care aceste familii își cresc mari diformitățile face de multe ori imposibilă apariția unora noi, poate altfel, prin stufoasele și ridicolele proceduri de adopție care le împiedică sau interzic de multe ori existența…

Fără să ne bage degetele în ochi, „Familia fără zahăr” ne privește cu mult curaj și ne spune  verde-n față adevărurile cele mai usturătoare despre lume și viață, despre noi și ai noștri, așa cum le-am primit și le-am înțeles noi prin intermediul familiilor  în care am crescut și pe care le-am cunoscut până acum. În clișee digerabile, descompuse savuros, cu umor, energie și bună dispoziție, acompaniate inteligent de stilul muzical ironic și autoironic (ușor de recunoscut pentru cei familiarizați) al trupei „Fără zahăr” (de Dorohoi dar nu „despre vaci și boi”), asumat foarte bine de actorii de pe scenă.

Sub formă de emoții vii și puternice, cântate, dansate, proiectate și foarte interesant așezate în scenă (unde decorul „stă să cadă peste toți grămadă / nu e ca și cum în texte era prevăzut să cadă!… ” sau măcar să se strângă peste personajele, familiile și poveștile lor românești, strânse ca într-un făraș în harta țării – felicitări Gabi Albu!), extrase din nostalgii de bloc sau de iarbă verde, din mirosurile din bucătăria bunicii sau din amintiri apăsătoare, îngălbenite de vreme, care sar uneori din albumele de familie răsfoite, despre obligația la fericire și la mulțumire care trebuia surprinsă de aparatul de fotografiat și îndosariată corespunzător, pentru ca, peste ani, urmașii acestor familii să-și facă la rândul lor selfie-uri cu aceleași obligații, impuse de data asta noilor lor familii… Familiile fericite de azi, care zâmbesc tâmp sau doar ridică umerii a neputință din episoade precise de contemporan, decupate atent din istoria mult mai recentă a copiilor cu două case, două Crăciunuri și opt bunici (altădată de neimaginat, fiecare variantă cu neajunsurile secretizării și consecințele lor asupra sufletelor strivite sub tăceri, învinuiri și reproșuri) sau a celor lăsați în grija bunicilor migrației (supereroi ai acestor vremuri) de părinții plecați la muncă în străinătate, care-și trăiesc copilăria, adolescența și unii deja chiar tinerețile departe de orice înțelegere a termenului de familie, cu amare accente de dezumanizare (excelent Viorel Cojanu în dialogul cu Alexa-robotul, împreună cu care se înfruptă din sarmalele de Crăciun, într-un nou tip de concept familial, cel virtual)…

Toți striviți într-o diversitate de feluri spre care acest tip de educație, cu toate manifestările ei opresive, cu matrițe obligatorii de fericire și tipare moștenite de împlinire ca familii în care totul trebuie să fie straight, le poate impinge. Vorba lui Tolstoi: „Familiile fericite sunt  toate la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel”…

Măcar să le identificăm pe cele mai puțin nocive. Pentru noi și pentru copiii noștri. Să-i ajutăm. Aripa frântă să le-o sărutăm. Doar așa îi vindecăm…

Un spectacol frumos, cald, curat, plin de surprize pe care nu vreau să le dezvălui (cu scuze actorilor pentru toate micile bijuterii pe care le creează împreună cu Radu Apostol și care cred că trebuie păstrate în secret și descoperite de fiecare după sufletul și experiența lui – bravo tuturor!), despre istoria familiei românești din ultimele decenii, adusă până într-un azi la care nu te gândeai în primii șapte ani, cei de acasă, în care ai fost învățat să mănânci tot din farfurie, la o masă la care nu se vorbește, într-o zi de duminică (singura în care familia era  împreună) în care, evident, nu se spălau rufe, în timp ce farfuriile era musai să fie spălate spălate și pe dos…

afis-farazahar

„Familia fără zahăr”

Producător: Teatrul Mic în parteneriat cu Centrul Replika

Text: Mihaela Michailov

Regie: Radu Apostol

Versuri: Bobi Dumitraș

Muzică: Bobo Burlăcianu

Scenografie: arh. Gabi Albu

Video: Elena Găgeanu, arh. Gabi Albu

Coregrafie: Paul Dunca

Pregătire muzicală: Oana Pușcatu

Asistent regie: Andi Iacomiță

 

Distribuție:

Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Pușcatu, Silvana Negruțiu, Paul Dunca

Durată: 1h 50min

Limită de vârstă: 14+

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s