Ilustrație din caietul-program de Horațiu Mălăele, care semnează și grafica afișului
Disperarea cu toate ingredientele ei: rutină, tristețe, singurătate, neîmpliniri, griji, responsabilitate, neputință, vină. Sau ce îi împinge pe oameni să meargă pe lângă lege, fără să se gândească la consecințe. Și când anume faptele lor încep să fie socotite un pericol social.
Ambalată cu umor într-o tragicomedie bulevardieră a autoarei israeliene Edna Mazia, montată de Ion Caramitru pe scena Sălii Mari a Naționalului bucureștean, „Noii infractori” este o piesă despre norme și sustragerea de la regulile după care funcționează societatea, despre abateri nu doar de la legea penală, dar mai ales de la ordinea morală, care nu pot să rămână nesancționate.
În centrul ei o „infractoare”. Care-și așteaptă și ispășește pedeapsa corecțională, pentru o clipă de disperare care a purtat-o în nelegiuire, tălmăcind o poveste ce ia startul într-o vineri seară, de Sabat, la cină, în sânul unei familii evreiești. Încheiată cu un moment în care face pasul greșit pe o cale lăturalnică, de pe care Dorina nu se mai poate întoarce la șoseaua principală.
Închisoarea Dorinei este propriul cămin. Casa unei respectabile familii evreieşti ajunsă la ananghie („cea mai frumoasă casă din Tel Aviv”) devine „un mare bordel”, iar stâlpul acesteia, până acum o femeie supusă și onorabilă, matroana acestui stabiliment. Un decor realist, simplu dar dichisit (interiorul casei înstărite, căruia Florilena Popescu Fărcășanu a ales să-i schimbe destinația doar prin light-design și inimioare lipite pe ușile dormitoarelor), este temnița în care sexagenara își va expune povestea. Povestea unei vieți la care a fost și a consimțit să fie condamnată.
Virginia Mirea (fostă actriță a Teatrului de Comedie, care debutează pe scena Naționalului cu acest rol) are tot ce-i trebuie pentru a da credibil viață sexagenarei Dorina, mai ales o naivitate la limita duioșiei și o blândețe naturală în rostire și mișcare, alternată cu mici crize de isterie. Adică fondul ideal întru efect comic pentru schimbarea pe care o traversează eroina, care capătă stabilitate, încredere și curaj pe măsură ce afacerea ei se dezvoltă și sentimentul propriei utilități crește.
„Noii infractori” este o tragicomedie despre eșecurile și lupta pentru supraviețuire a fiecărui personaj, nu doar ale Dorinei. Și despre ispitele care le pot asigura fiecăruia o viață mai bună și mai comodă. Și ce li se poate întâmpla când moravurile nu mai atârnă atât de greu… Succesul, împlinirea, vina și onoarea, toate se calculează în shekeli. Peste 1000 pe zi pare un preț bun pentru ca toți să devină complici la delictul Dorinei, întemnițați la rândul lor sub diverse forme în această dublă închisoare teatrală corecțională, din care Dorina încearcă să gestioneze cele două lumi în care este prinsă: rutina casnică și șansa la o altfel de viață.
Soțul Arie (Andrei Finți), un bărbat rigid, superficial, tipicar, mereu grav, insensibil, fanfaron şi pisălog, care ocupă un post de conducere la un mic fond de investiții (pe care familia i l-a asigurat ca să aibă un salariu și un status profesional onorabil), un bărbat incapabil să identifice și să-i recunoască sacrificiul, care o consideră „banca ideală pentru temeri și griji”.
Mama ei, Anca (Alexandrina Halic, mângâierea copilăriei multor generații pe scena Teatrului pentru copii “Ion Creangă” și în emisiuni de televiziune, un personaj-tampon între cele două lumi care face deliciul publicului la fiecare apariție în scenă), bolnavă de Alzheimer, o băbuță senilă și îndărătnică pe care se chinuie să o îngrijească și de care se împiedică mereu.
Fiul Ylal (interpretat de Silviu Biriș), un artist superficial de 31 de ani care face muzică pe care nu o cumpără nimeni (pentru că el însuși nu e sigur că vrea s-o vândă), cu o viață conjugală amară, pus mereu pe harță cu soția lui, Sarit (Afrodita Androne), cu care formează un cuplu meschin, preocupat de avantaje de toate felurile, ce caricaturiază convențiile familiale și sociale.
Bambi, o fiică libertină (rol atribuit cu succes Teodorei Mareș) în căutarea unei vieți aventuroase, o scriitoare plecată în America de Sud să documenteze un roman despre Țara de Foc, care încă mai cere bani de acasă…
Rufelor murdare din viața acestei familii li se adaugă peste noapte lenjeriile unor femei străine ce intră în casa onorabilă a soţilor Dorina şi Arie, devenită stabiliment erotic sub pretextul organizării unor cursuri de gătit.
Ieșită la o gură de aer din pușcăria familiei, Dorina o va adopta pe Naomi (dinamica Ileana Olteanu), „studenta de la ASE” care „dă lecții particulare”. În studiul și lecțiile de la noua „școală de gătit” a Dorinei o vor ajuta două fete disperate: Sigal (Diana Sar), o mămică singură și debusolată, fără soluții pentru îngrijirea copilului ei, și timida Miki (Cosmina Olariu), novice în ale prostituției, ascunsă sub un văl de agresivitate, zugrăvind complementar subtema piesei: condiţia femeii ușoare și motivele (sărăcia, desconsiderarea, violența, abandonul) care o împing să practice cea mai veche meserie din lume. Asta pentru că se vor găsi întotdeauna clienți: Daniel Badale îi dă consistență ridicolului Șimșon, un personaj perfect burlesc, Mihai Verbițchi este clientul agresiv, îngroșat și el în ridicol, Alexandru Hasnaș este Șlomo, clientul în vârstă, respectabil (ar prefera-o pe Dorina, pentru care ar fi chiar dispus să plătească dublu), pe scurt barbate cu toate slăbiciunile lor.
Noua afacere a sexagenarei reprezintă și împingerea către zona de teatru de revistă (care-i va asigura probabil spectacolului longevitate și succes la marele public), către o vulgaritate controlată, destul de insistentă în economia spectacolului, poate intenționat îngroșată (prin muzică, dans – altfel bine executat de cele trei actrițe – și jocuri de lumini) încă din scriitură atât la personajele feminine cât și la cele masculine, pentru a sublinia contrastul dintre cele două lumi, tranșate cu precizie de Haim, cel care organizează flagrantul. Foarte bun și hotărât prin contrast George Piteștereanu, autoritar și uman în același timp. El readuce spectacolul la cheia gravă în care a început (în ritmurile unei foarte inspirate alegeri muzicale care însoțește partea dacă nu luminoasă măcar legală a vieții – Giora Feidman, „Happiness is a Nigun” -), punând ordine în lucruri și redând spațiului destinația inițială. Verdictul lui (după ce a închis cu intenție ochii la complicitate, degajând din vinile pe care le poartă autorii lor) reumanizează atmosfera: „infracțiune care nu deranjează”.
Și îi permite astfel personajului principal să aleagă… Spre surpriza tuturor, Dorina preferă să se izoleze, visând la cea mai frumoasă perioadă din viața ei și savurând gustul păcatului… Al fărădelegii care a dus la investigarea și cosmetizarea relațiilor ei sociale și familiale, dar mai ales la explorarea năzuințelor ei de femeie, liberă de orice eșec.
„Noii infractori” de Edna Mazia, traducere: Etgard Bitel
Teatrul Național ”I.L.Caragiale” București, Sala Mare
Regie: Ion Caramitru
Asistent regie: Patricia Katona
Coregrafie: Florin Fieroiu
Light design: Chris Jaeger
Scenografie: Florilena Popescu Fărcăşanu
Asistent costume: Corina Boboc
Ilustrație muzicală: Călin Țopa
DISTRIBUȚIA:
Dorina: Virginia Mirea
Arie: Andrei Finţi
Anca: Alexandrina Halic
Bambi: Teodora Mareş
Ylai: Silviu Biriş
Sarit: Afrodita Androne
Naomi: Ileana Olteanu
Sigal: Aylin Cadîr / Diana Sar
Miki: Cosmina Olariu
Șimșon: Daniel Badale
Haim: George Piștereanu
Șlomo: Alexandru Hasnaş
Un client: Mihai Verbiţchi
Roy: Viorel Florea
Poliţiști: Alexandru Popescu / Nicoleta Tase
Tânărul: Aris Bănuţoiu
Interpretarea melodiei „Hava Nagila”: Emy Drăgoi
Luciana Antofi 